Incident la Palatul Parlamentului
Cancelaria premierului a inițiat procedura privind cercetarea disciplinară prealabilă a angajatului instituției, cu atribuții de ofițer de presă, care a împins jurnaliști ce voiau să-i adreseze întrebări lui Ilie Bolojan în Palatul Parlamentului. A fost constituită o comisie pentru efectuarea cercetării. "La nivelul Cancelariei Prim-Ministrului a fost inițiată procedura privind cercetarea disciplinară prealabilă, potrivit Codului Muncii, împotriva angajatului instituției, cu atribuții de ofițer de presă, implicat în incidentul petrecut miercuri, 26 noiembrie, la Palatul Parlamentului. Din dispoziția Șefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a fost constituită o comisie pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, coordonată de un demnitar cu experiență în domeniul legislației muncii. Din această comisie fac parte specialiști în domeniile juridic, comunicare și relații cu presa din cadrul instituției", arată Guvernul într-un comunicat emis joi seară.
Jurnaliștii prezenți în Parlament pentru a urmări discursul lui Nicușor Dan au devenit protagoniștii unui moment parcă rupt dintr-o lume în care libertatea presei este pusă sub semnul întrebării. În imaginile surprinse de jurnalista Digi24 Amalia Dobre se poate vedea cum premierul iese în grabă din sala de plen, iar jurnaliștii care vor să-i adreseze întrebări sunt bruscați de către ofițerul de presă de la Guvern. Gestul plin de "zel" al angajatului la stat a fost argumentat de către Guvern prin faptul că premierul obișnuiește să răspundă întrebărilor doar într-un "cadru organizat".
„Regretăm excesul de zel al colegului nostru, ofițer de presă, în interacțiunea cu jurnaliștii prezenți la evenimentul de astăzi de la Palatul Parlamentului. Conduita acestuia va fi supusă unei verificări disciplinare. De asemenea, asigurăm reprezentanții presei că o astfel de situație nu se va mai repeta. Profesia de jurnalist este una esențială pentru o societate democratică, însă reamintim jurnaliștilor, cu tot respectul pentru meseria pe care aceștia o practică, că premierul Ilie Bolojan face declarații doar în cadru organizat. Reamintim că, de la instalarea sa în funcția de prim-ministru al Guvernului României, în data de 23 iunie 2025, premierul Ilie Bolojan a susținut 13 conferințe de presă la Palatul Victoria și a acordat cel puțin 21 de interviuri presei", arată comunicatul de la Guvern.
Guvernul a anunțat, joi seară, că la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului a fost inițiată procedura de cercetare disciplinară prealabilă, prevăzută de Codul Muncii, împotriva ofițerului de presă implicat în incidentul de la Parlament. „Din această comisie fac parte specialişti în domeniile juridic, comunicare şi relaţii cu presa din cadrul instituţiei”, a anunțat Executivul, într-un comunicat de presă.
„La nivelul Cancelariei Prim-Ministrului a fost iniţiată procedura privind cercetarea disciplinară prealabilă, potrivit Codului Muncii, împotriva angajatului instituţiei, cu atribuţii de ofiţer de presă, implicat în incidentul petrecut miercuri, 26 noiembrie, la Palatul Parlamentului”, se arată în comunicat. Guvernul arată că, la dispoziția șefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a fost formată o comisie care se va ocupa de cercetarea disciplinară prealabilă, sub coordonarea unui demnitar cu experiență în legislația muncii.
Jurnaliștii aflați în Parlament au fost bruscaţi, miercuri, de un ofițer de presă de la Palatul Victoria, în momentul în care au încercat să îi adreseze întrebări premierului Ilie Bolojan, iar Guvernul a anunțat, ca răspuns la solicitările presei, că va verifica disciplinar comportamentul acestuia. În plus, Guvernul a transmis reprezentanților presei că situația nu se va repeta și a precizat, în legătură cu faptul că premierul nu a răspuns la întrebări, că acesta oferă declarații doar în contexte organizate. Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a afirmat joi, despre incident, că ofițerul de presă nu a primit nicio instrucțiune să atingă sau să împingă jurnaliștii.
„Cum se ajunge, în general, la excese de zel. Omenii consideră că e necesar să facă ceva într-un anumit moment.
Dacă înţeleg eu corect substratul întrebării dumneavoastră, vreau să spun public, asumat şi cu toată hotărârea, pentru că am văzut că pe la televiziuni, aseară, au fost tot felul de speculaţii, nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştii, să îi împingă, să îi împiedice”, a spus aceasta.