Dispariții și decese neelucidate
Români morți reprezintă subiectul principal al acestui articol. Sărăcia care se adâncește acasă, lipsa oricărei perspective pentru un trai mai bun au făcut ca mulți români să ia calea străinătății. Și-au lăsat acasă familiile, copiii, soțiile și părinții și au plecat cu gândul să câștige o pâine mai bună. Cei mai mulți dintre ei, gata să facă orice muncă, indiferent de calificarea pe care o aveau în țară, pentru a câștiga un ban, atât de necesar celor rămași acasă.
Din păcate, sunt cazuri, și nu puține, în care cei plecați au dispărut pur și simplu fără urmă. Sau, au fost aduși acasă între patru scânduri, fără ca familia să afle măcar ce s-a întâmplat cu ei. I-au îngropat și au rămas cu un mare număr de semne de întrebare, la care nu le-a răspuns nimeni. Dispar fără urmă români, sau sunt aduși acasă morți, oameni simpli, plecați, nu la război, ci să muncească pe brânci, fără ca nimănui să-i pese. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în 2024, peste 4 milioane de români trăiau în străinătate, iar numărul cazurilor de dispariție în rândul acestora a crescut alarmant.
Cel mai recent caz s-a petrecut luna aceasta. Adrian, un tânăr de numai 23 de ani, se întorcea acasă pentru sărbători. Ca să economisească, să nu arunce cu banii aiurea, nu a luat avionul, ci autocarul. Avea și multe bagaje, cumpărase cadouri pentru cei pe care nu-i mai văzuse de mult timp, și asta l-ar fi costat mai mult la avion. Așa că a ales să vină, să se chinuie cale de câteva mii de kilometri, cu autocarul. A ajuns până în Ungaria, unde autocarul a făcut un popas la o parcare. După care a fost găsit mort. O viață, o viață de om tânăr, a fost curmată brusc.
Cam asta este tot ce știu apropiații lui Adrian, familia și prietenii din comuna Mogoșești, județul Iași. Speculații se fac. Cum s-ar fi certat în autocar cu cineva, iar acel cineva l-a urmărit în parcare, l-a lovit în cap și l-a omorât. Asta este versiunea care circulă cel mai mult printre săteni. Dar cum s-au petrecut cu adevărat lucrurile, care este adevărata cauză a morții tânărului ce se întorcea acasă, nici familia, nici apropiații nu au aflat-o. Adrian a fost înmormântat în cimitirul din sat, lăsând în urma lui nu numai durere, dar și mari semne de întrebare. Cum a murit? L-a omorât cineva, sau a murit din cauze naturale? Și dacă a fost asasinat, cine a făcut-o și din ce motiv?
Ion C, un tânăr dintr-o comună din județul Botoșani, a plecat să muncească în Belgia. Nu mergea în necunoscut. Fratele lui lucra de mai mulți ani acolo. Îi găsise și lui un loc de muncă și-l chemase. Cei de acasă fuseseră de acord să plece. Nu doar că ar fi primit mai mulți bani, dar, împreună, printre străini, cei doi frați s-ar fi descurcat mai bine. Tânărul a plecat cu autocarul. Pe lângă câteva haine și câte ceva de mâncare pentru drum, părinții îi puseseră în bagaje și ceva medicamente pe care să le ducă fratelui mai mare. Nu medicamente obișnuite, ci unele mai „speciale”, pentru că fratele din Belgia suferea de epilepsie.
După câteva zile de la plecare, familia din România a fost anunțată că Ion C. a fost găsit mort pe o stradă din orașul din Belgia unde mergea la fratele său. Trupul îi fusese abandonat pe stradă, sprijinit de un stâlp. Câțiva trecători au dat alarma, când și-au dat seama că omul care se afla acolo de mai multe ore nu era un drogat care adormise și nu mai știa de el. Poliția, venită la fața locului a constatat că Ion fusese asasinat. Avea mai bine de jumătate de cap făcut zob cu un obiect dur.
Trecătorii nu-și dăduseră seama imediat că este vorba despre o crimă, pentru că tânărul avea pe el un hanorac și gluga trasă pe cap. Jaful era exclus, pentru că victima avea bagajele lângă ea. Dar nici lângă acel stâlp nu se petrecuse omorul. Zona capului este una puternic vascularizată. Dacă Ion ar fi fost lovit acolo, ar fi trebuit să existe foarte mult sânge. Ori în jurul corpului neînsuflețit nu era nicio pată, cât de mică. De asemenea, nu a fost lovit cu hanoracul pe el, pentru că atât gluga acestuia, cât și spatele, ar fi trebuit să fie pline de sânge. Deci, cineva îl lovise în cap cu putere pe Ion, iar după un timp, când nu a mai sângerat, i-a pus hanoracul pe el și l-a abandonat lângă acel stâlp.
Atât fratele din Belgia, cât și familia din România au pornit cercetări pe cont propriu, pentru că de la autorități nu primeau nicio veste. Ce au aflat. Ion plecase cu un microbuz, care avea doi șoferi. Conduceau cu schimbul, pentru a nu face popasuri lungi și, mai ales, pentru a putea merge și noaptea, ceea ce însemna nu doar că ajungeau mai repede, ci și că nu trebuia să poposească la vreun hotel, ceea ce însemna o cheltuială în plus. În microbuz mai erau încă patru călători. Aceștia, au declarat cu toții același lucru. Că Ion s-a comportat normal tot drumul, de la Botoșani până în Belgia, unde ajunseseră spre dimineață. Încă nu se luminase. Și-a sunat fratele de mai multe ori, să-i spună că se apropie de destinație.
Ultimul telefon i l-a dat spunându-i – conform declarației fratelui – că mai are mai puțin de 20 de minute și ajunge. N-a mai ajuns. Au trecut cele 20 de minute. A trecut o oră. Au trecut mai multe ore. La capătul lor, fratele care îl aștepta a primit vestea că Ion a fost găsit mort. Tovarășii de drum spun că după ce și-a sunat fratele ultima oară, Ion a făcut o criză de epilepsie. A început să se tăvălească printre scaune. Unul dintre pasageri l-a mușcat de degetul mic. Știa că așa se procedează pentru a liniști un epileptic. După ce și-a mai revenit, Ion a cerut să fie lăsat imediat să coboare. Șoferii și pasagerii s-au conformat. Ba chiar spun că l-au lăsat lângă acel stâlp tocmai pentru a fi la lumină, mai în siguranță, pentru că încă nu se luminase bine.
Ion a fost și el îngropat în satul natal din Botoșani, lăsând în urmă, ca și Adrian, mari semne de întrebare. De unde povestea spusă de pasageri cu criza de epilepsie, atâta vreme cât Ion nu suferea de această boală, iar medicamentele pe care le avea în bagaje erau pentru fratele său? Asta înseamnă că i-au căutat în bagaje și le-au găsit. Iar pe baza acestei descoperiri a fost însăilată o poveste. În plus. Unde a fost lovit Ion mortal în cap? Urmele pe care le prezenta cadavrul nu erau provocate de la presupusa zbatere între scaunele microbuzului, ci lovituri în toată regula aplicate cu un corp dur. Iar lipsa urmelor de sânge de la fața locului indicau clar că nu acolo se petrecuse omorul. Ce s-a petrecut grav cu Ion în acel microbuz, nu s-a aflat nici până azi.
Un alt caz. Dumitru E. Tot dintr-o localitate din Moldova. A plecat, ca și Adrian, în Anglia, la cules de căpșuni. Aflase de această muncă de la șoferul unui microbuz care făcea frecvent curse cu muncitori sezonieri din România în străinătate. Îl cunoscuse pe acesta cu un an în urmă, când se nimerise să vină din Germania, unde fusese tot la o muncă sezonieră, cu microbuzul pe care acesta îl conducea. În bagaje, Dumitru E avea, pe lângă câteva schimburi, 200 de lei și 250 de lire sterline.
La Calais, în Franța, locul pe unde trebuiau să treacă în Anglia cu feribotul, Dumitru a dispărut. A fost găsit câteva zile mai târziu, pe un drum lăturalnic, mort. Fusese lovit de o mașină. Călătorii din microbuz spun că Dumitru se comportase normal tot drumul. Doar colegul de scaun a declarat că ori de câte ori adormea, tânărul sărea speriat din somn strigând: „Poliția, poliția”. Tovarășii de călătorie au mai declarat că la fiecare popas, Dumitru își cumpăra foarte multe băuturi energizante, pe care le dădea rapid pe gât. La un moment dat, a început să-i curgă sânge din nas și, extrem de nervos, i-a cerut șoferului să oprească. Se aflau încă pe autostradă. La insistențele lui Dumitru, șoferul a tras pe banda de urgență. Dumitru a coborât, a traversat în goană cele patru benzi ale autostrăzii și din fericire nu l-a lovit nicio mașină, după care a dispărut în pădurea din apropiere.
L-au așteptat mai mult de o oră. Văzând că nu mai apare, au plecat spre Calais. Ultimul semn pe care familia l-a primit de la Dumitru a fost un telefon în care acesta, precipitat, striga că se află lângă o apă și că șoferul microbuzului vrea să-l omoare. Cu toate insistențele familiei, nu a mai răspuns după aceea. La câteva zile, a venit vestea năpraznică. Dumitru a fost și el înmormântat în satul său, lăsând și el semne mari de întrebare privitoare la moartea lui. Spre exemplu. Microbuzul cu care călătorea spre Anglia, nu avea cum să stea pe banda de urgență mai mult de o oră, cum a declarat șoferul, în Franța, fără ca poliția să nu vină să vadă despre ce este vorba. A stat el cu adevărat pe autostradă și l-a așezat pe Dumitru?
Trei cazuri. Din păcate, nu singurele. Legate între ele de aceeași poveste: victima se comportă normal până la un moment dat, când se produce un declic. Cer să coboare deîndată. După care sunt găsiți morți.
Iar circumstanțele deceselor rămân neelucidate.