Sechestru asigurător respins
Cererea formulată în instanță de statul român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis, a fost respinsă joi, 20 noiembrie 2025, de către Tribunalul Sibiu. "Azi, 20.11.2025, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în acest dosar cu privire la soluţionarea cererii de instituire a sechestrului asigurator, în sensul că instanţa a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâţilor în vederea garantării recuperării prejudiciului pretins", se arată într-un răspuns transmis de instanţă, la solicitarea agenției de presă Agerpres.
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea fostului preşedinte Klaus Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. "Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil", a declarat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit Fiscului, având în vedere că familia Iohannis a refuzat plata voluntară, în cadrul acţiunii s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor soților, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului. "Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român", au precizat reprezentanţii ANAF.
În luna august, ANAF l-a notificat pe Klaus Iohannis cu privire la o datorie de 4,7 milioane lei, sumă care include penalități și dobânzi pentru imobilul din Sibiu, pe care fostul președinte l-a pierdut definitiv în instanță. La începutul lunii octombrie, ANAF a anunțat că a preluat, în condiţiile legii, jumătate dintr-un imobil din municipiul Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, care a aparținut familiei Iohannis, ca urmare a unei moşteniri vacante culese de statul român.
Fostul cuplu prezidențial a deținut imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu între 1999 și 2016, încasând peste 320.000 de euro din chiria plătită de Raiffeisen Bank pentru parterul casei, potrivit Rise Project. Cu acești bani, Iohannis a achiziționat alte trei case, obținând astfel și alte venituri din închiriere. În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a stabilit că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară.
ANAF le-a trimis soților Iohannis o somație de plată legală de 4,7 milioane lei, cu tot cu penalități și dobânzi. Preşedintele ANAF, Adrian Nica, a declarat că instituția nu avea indicii că soții Iohannis doreau să achite sumele datorate pentru imobilul din Sibiu. De asemenea, Nica a menționat că ANAF va solicita, suplimentar de plata sumei, și măsuri asiguratorii asupra bunurilor celor doi soți.
În septembrie 2024, familia Iohannis a pierdut un al doilea imobil în Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru 35, într-un litigiu care a împiedicat statul român să recupereze spațiul din strada Nicolae Bălcescu, în ciuda deciziei judecătorești din noiembrie 2015. Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami a familiei Iohannis, care a cerut anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului.
Între 1999 și 2008, imobilul din strada Gheorghe Magheru 35 a fost deținut de Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și Carmen Iohannis, soția acestuia.