Deces fetiță de 2 ani
Tragedie clinica reprezintă subiectul principal al acestui articol. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă că în autorizațiile clinicii stomatologice din București în care joi a murit o fetiță în vârstă de 2 ani „apăreau toate în regulă”, dar „ce scria în documente nu se întâmpla în realitate”, transmite Agerpres.
Într-o conferință de presă la Ploiești, oficialul a spus că acelei clinici îi lipseau „elemente minim necesare ca infrastructură” pentru a putea să facă anestezii generale în intervențiile stomatologice. „Eu nu am spus că nu aveau autorizațiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate. Adică mai exact în autorizație apăreau toate în regulă, iar în realitate nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea acorda anestezie generală în cazul intervențiilor stomatologice”, a declarat ministrul Rogobete.
El a precizat că raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății va fi finalizat luni. „Atunci voi comunica, evident, care este rezultatul lor și în ce direcție voi merge din punct de vedere administrativ, dar nu omiteți că acolo este și o anchetă a Parchetului General în desfășurare. Practic, noi vom preda către aceștia toate documentele”, a explicat ministrul Sănătății.
Vineri, Alexandru Rogobete afirmase că fetița de doi ani care a murit joi, după ce i-a fost făcută sedare profundă, a fost tratată într-un al doilea sediu al clinicii, vizavi de clădirea principală, care nu „respectă normativul și legislația în vigoare”. Reprezentanții Crystal Dental Clinic susțin că pentru noile spații ale clinicii unde se făceau intervențiile cu sedare profundă „procedurile de avizare și autorizare sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute”, iar „aceste demersuri au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate”.
Concluziile preliminare ale autopsiei, transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au arătat că fetița avea o „patologie cronică preexistentă complexă”. Serviciul de Telecomunicații Speciale a precizat că au avut loc trei apeluri la 112. Părinții fetiței spuseseră că aceasta a intrat în stop cardio-respirator la ora 17:30 (joi), iar apelul la 112 a fost făcut de către clinică cu mare întârziere, ambulanța venind după o oră și jumătate. Potrivit STS, primul apel al clinicii la 112 a fost la ora 18.41.
Pavel Bartoș este una dintre persoanele publice care au rămas profund marcate după moartea fetiței de doi ani la Crystal Dental Clinic, clinica pe care o promovase în urmă cu câțiva ani. După tragedie, el a spus că legătura cu acea unitate medicală a fost una scurtă și strict profesională. Actorul a explicat că promovarea respectivă nu a fost un contract comercial obișnuit, ci un schimb de servicii. „În 2022, am avut un contract barter cu Crystal Dental Clinic”, a declarat el. Bartoș a transmis că este afectat de tragedie și că regretă enorm că fetița de doar doi ani a murit. „În afară de profunda mea compasiune pentru pierderea vieții unui copil nevinovat, nu pot face niciun fel de alte comentarii”, a spus actorul pentru Cancan.
Tragedia a readus în atenția publicului modul în care funcționează sedarea profundă, procedură pentru care clinica devenise cunoscută. Crystal Dental Clinic a anunțat în trecut că ar fi prima unitate din Europa specializată exclusiv în astfel de intervenții, unde sedarea se face intravenos, cu monitorizare permanentă, iar pacientul rămâne semi-conștient pe durata tratamentului. Pentru familia micuței Sara, însă, procedura s-a încheiat cumplit. Copila fusese adusă pentru două tratamente de canal, iar părinții spun că medicului i s-a comunicat înainte că analizele fetei arătau valori hepatice „de șase ori mai mari”. În timpul intervenției, starea ei s-a deteriorat rapid, iar echipa medicală nu a mai reușit să o stabilizeze.
După moartea fetiței, au început să circule și mesaje ale unor pacienți care, în trecut, au relatat experiențe neplăcute legate de sedare. Deși clinica avea multe recenzii pozitive, existau și comentarii critice, în care unii oameni spuneau că au avut efecte adverse sau că procedura nu s-a desfășurat așa cum se așteptau. Ancheta deschisă în acest caz încearcă acum să lămurească ce s-a întâmplat în timpul intervenției.
Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la clinica stomatologică unde o fetiţă de 2 ani a murit după anestezie şi a constatat mai multe neconformităţi de natură administrativă, inclusiv funcţionarea unor cabinete medicale de la parterul clăririi fără deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare. Activitatea medicală a fost suspendată şi s-a aplicat sancţiune, iar raportul a fost trimis Parchetului General. “Ministerul Sănătății informează că, Inspecția Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025”, conform News.ro.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deținerea autorizației sanitare de funcționare. Ca urmare a abaterilor identificate, activitatea medicală a fost suspendată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei. Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru analiză și continuarea demersurilor legale. Ministerul Sănătății reafirmă angajamentul ferm pentru transparență și respectarea cadrului legal, precum și disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autoritățile competente pe parcursul procedurilor în curs. Având în vedere ancheta penală aflată în desfășurare, instituția nu poate furniza informații suplimentare la acest moment.
Atribuțiile Ministerului Sănătății se încheie odată cu transmiterea documentației către autoritățile abilitate.