Candidaturi inedite pentru Primăria Capitalei
Omul de afaceri Gigi Nețoiu, fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici și activistul Dan Trifu, vicepreședintele Eco-Civica, și-au depus candidaturile, duminică, 16 noiembrie 2025, pentru funcția de primar general al Capitalei. Potrivit Mediafax, Gigi Nețoiu a mers la Biroul Electoral însoțit de un taraf care a interpretat melodii de petrecere și patriotice. Nețoiu i-a rugat pe muzicanți să fie mai însuflețiți și a cântat alături de ei, mai notează sursa citată. Printre cei care au fost alături de Nețoiu s-au aflat solistul Gheorghe Gheorghiu, precum și actorul Cornel Palade.
Fost acționar al FC Dinamo și al Universității Craiova, Nețoiu a fost condamnat în martie 2014 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul transferurilor frauduloase din lumea fotbalului și candidează ca independent la alegerile din 7 decembrie 2025 pentru Primăria Capitalei. Nețoiu s-a întâlnit la depunerea candidaturii cu Eugen Teodorovici. "Să se audă în tot Bucureștiul!", a spus Teodorovici când a văzut grupul de artiști adus de Gigi Nețoiu.
Fostul ministru PSD al Finanțelor Eugen Teodorovici și-a depus și el candidatura pentru funcția de primar al Capitalei. "Astăzi am depus candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, un lucru și o decizie, să spunem așa, importantă pentru mine. În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să strâng aceste semnături, o echipă inimoasă și mai mult, dincolo de semnături, este importantă vibrația pe care am primit-o cu ocazia fiecărei semnături. Asta am urmărit, de fapt, să simt bucureștenii pentru că s-au spus foarte multe și faptul că ei au semnat și felul în care au făcut-o mi-a transmis că adevărul este altul și o să vedem pe 7 decembrie la vot", a susținut Eugen Teodorovici la depunerea candidaturii, citat de News.ro.
Și Dan Trifu, vicepreședintele fundației Eco-Civica, și-a depus candidatura, duminică, pentru Primăria Capitalei. "Astăzi mi-am depus candidatura (…) pentru dvs., bucureșteni, pentru un oraș în care putem respira, în care ne putem mișca ușor, în care putem trăi cu demnitate. Aici pentru oameni, acum pentru București", a transmis Trifu într-un mesaj video publicat pe Facebook. Dan Trifu activează din 1998 în cadrul Fundației Eco-Civica, un ONG dedicat protejării mediului, patrimoniului istoric și drepturilor omului, luptând împotriva abuzurilor urbanistice și arhitecturale.
Asociația Ecocivica a fost printre primele ONG-uri care au apărat spațiile verzi din București de dezvoltatorii imobiliari, alături de Asociația Salvați Bucureștiul. Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile pentru Primăria Capitalei este luni, 17 noiembrie 2025. Până acum, și-au depus candidaturile pentru alegerile din 7 decembrie din București și: Primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, se află pe prima poziție în cursa pentru Primăria Capitalei, creditat cu 27%, potrivit ultimului sondaj CURS, publicat sâmbătă.
Urmează, la egalitate, Cătălin Drulă (USR) și Ciprian Ciucu (PNL), cu câte 22%, față de 18% cu cât erau creditați în urmă cu mai puțin de o lună de aceeași casă de sondare. Anca Alexandrescu este creditată cu 15%, adunând cinci procente față de acum o lună, când a fost făcut precedentul sondaj CURS. Urmează, la distanță de 10 procente, Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok. Sondajul publicat de Avangarde pe 12 noiembrie pentru Primăria Capitalei arată că Daniel Băluță, de la PSD, se clasează pe primul loc (24%).
El este urmat de Ciprian Ciucu, PNL (21%), apoi Cătălin Drulă, USR (20%) și Anca Alexandrescu, independentă dar susținută de AUR (17%).
Apoi, la mare distanță, apar în sondajul Avangarde independentul Vlad Gheorghe cu 5%, Ana Ciceală (SENS) – 4%, independentul Virgil Alexandru Zidaru – 4% și Liviu Negoiță (PUSL) – 3%.