Ghid pentru credincioși
Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea Nașterii Mântuitorului. Pe parcursul celor aproximativ 40 de zile, oamenii își dedică timpul rugăciunii și disciplinei personale, renunțând la anumite alimente și practici. Părintele Dan Damaschin a explicat pentru Digi24.ro care sunt principalele obiceiuri de evitat pentru a respecta cu adevărat perioada de post.
Postul Nașterii Domnului este considerat un post de asprime mijlocie, mai blând decât cel al Paștelui, fiind numit adesea și „postul bucuriei”. „Postul Nașterii Domnului presupune respectarea unui regim alimentar specific, care implică abținerea de la consumul de carne, ouă, produse lactate, vin și ulei. În acest interval, alimentele de origine animală sunt înlocuite cu produse vegetale. Postul este marcat, totodată, de anumite zile de dezlegare la pește, vin și ulei. Acestea sunt rânduite în zilele de sărbătoare marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox sau în cinstea sfinților locali, cu condiția ca datele de prăznuire să nu coincidă cu zilele de luni, miercuri sau vineri, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.”, a declarat pentru Digi24.ro preotul Dan Damaschin.
„Adevărata valoare a postului nu stă numai în abținerea de la anumite alimente, ci în controlul asupra păcatelor și al comportamentelor greșite, acestea având o importanță mult mai mare în viața spirituală. Această perioadă reprezintă o oportunitate de a ne pregăti sufletește pentru întâlnirea cu Pruncul Iisus și de a celebra în mod autentic sărbătoarea Nașterii Domnului.”, a adăugat sursa Digi24.
„Hotărârea constituie primul pas pentru cei care își doresc să țină post. Nu trebuie să ne temem de eventuale greșeli sau eșecuri, întrucât postul nu este o competiție sau un examen, ci un parcurs de transformare spirituală. Chiar și în fața numeroaselor încercări, trebuie să ne păstrăm inima curată și plină de iubire față de aproapele nostru și, mai ales, față de Dumnezeu.”, a explicat preotul.
„Vom posti cu adevărat atunci când ne vom ruga mai mult, când vom merge la spovedanie și ne vom apropia de Sfânta Împărtășanie. În acest sens, va trebui să închidem alte surse care ne distrag atenția (ecrane/telefoane, tablete etc) și să deschidem Sfânta Evanghelie și cărțile de rugăciuni. Este esențial să ne detașăm de rutina zilnică și să ne orientăm spre fapte bune, precum vizitele la bolnavi, pregătirea unor daruri pentru copiii nevoiași sau oferirea sprijinului celor aflați în dificultate. Astfel, postul devine un exercițiu de generozitate și empatie. Numai prin aceste gesturi putem elibera inima de „secul” - egoism, mânie sau nepăsare - și o putem umple cu iubire, fără de care nu ne putem înfățișa înaintea lui Dumnezeu în ziua sărbătoririi Nașterii Fiului Său.”, conchide preotul Dan Damaschin.
Până în ajunul Crăciunului, credincioșii sunt chemați la cumpătare, rugăciune, fapte bune, dar și împăcare cu aproapele, potrivit Basilica.ro. Scopul acestui ritual religios este curățirea inimii pentru întâmpinarea marii sărbători a Nașterii Domnului. Este unul dintre cele patru mari posturi din an ținut de credincioșii ortodocși.
Simbolic, Postul Crăciunului amintește de perioada în care Fecioara Maria s-a pregătit pentru a-L naște pe Fiul lui Dumnezeu. Cele 41 de zile de cumpătare reprezintă un timp al milosteniei, dar și împăcării.
Cu toate că Postul Crăciunului durează 41 de zile, este unul ceva mai ușor, pentru că în zilele de sâmbătă și duminică există dezlegare la pește. Totuși, excepție fac prima și ultima săptămână din post.
În afară de zilele de sâmbătă și duminică menționate, credincioșii au parte de dezlegare la pește și în alte zile ale săptămânii, corespunzătoare următoarelor sărbători. Duminică, 30 noiembrie, va fi serbat hramul Catedralei Naționale, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, considerat și Ocrotitorul României.
De asemenea, anul acesta, Sărbătoarea Nașterii Domnului va avea loc în ziua de joi, 25 decembrie.