Negocieri fără acord
Negocierile dintre președinte, liderii coaliției și reprezentanții magistraților privind reforma pensiilor speciale s-au încheiat fără niciun acord. Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, susține că blocajul poate fi depășit doar printr-o decizie a Curții Constituționale, având în vedere că avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este obligatoriu, chiar dacă are doar caracter consultativ.
Guvernul se află sub presiunea Comisiei Europene, care cere progrese concrete în reforma pensiilor speciale până la finalul lunii noiembrie pentru a debloca fondurile din PNRR. Una dintre întrebările-cheie este dacă Executivul poate înainta proiectul fără avizul CSM. Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională, a explicat că acest lucru nu este posibil: „Nu se poate fără avizul CSM. Avizul este consultativ, dar consultativ, în sensul că trebuie solicitat, cerut, trebuie acceptat intervalul de timp pe care l-a stabilit Curtea Constituțională, de 30 de zile, și CSM poate să dea un aviz negativ sau pur și simplu să nu răspundă.”
El a amintit că procesul legislativ trebuie să se bazeze pe două principii fundamentale: „În primul rând, această colaborare loială, cum se spune, dintre puterile statului, este incompatibilă cu atacurile la adresa justiției. În al doilea rând, legiuitorul nu poate fi împiedicat să legifereze.” Fostul ministru al Justiției a criticat tonul conflictual al discuțiilor și a subliniat că doar Curtea Constituțională poate tranșa disputa dintre instituțiile statului: „Arhitectura statului de drept, acest echilibru între puterile statului, îl stabilește, restabilește numai Curtea Constituțională. Nu se rezolvă nici prin proces, dosare penale, nici prin declarații ale unui vicepremier sau altcuiva, nici prin atacuri prin media.”
Toader a atras atenția și asupra termenului-limită impus de Comisia Europeană: „E adevărat că mai sunt puține zile până pe 28 noiembrie, dar legiuitorul știa de mult această problemă, această condiționalitate din PNRR pe care a scris-o cineva cândva. Dar ceea ce a trecut în PNRR nu poate crea obligații care să depășească exigențele Constituției.” Întrebat cum ar putea fi deblocată situația și dacă magistrații vor accepta procentul propus de Guvern, Toader a răspuns: „Eu am sperat că vor fi de acord cu cei 70%, cum era în prima variantă a proiectului de lege. Văzând discuțiile și reacțiile de ieri, se pare că cele două poziții, cele două puteri, că până la urmă, la urmă, două puteri au poziții diametral opuse, soluția nefiind decât printr-o decizie a Curții Constituționale.”
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a transmis joi seară un mesaj ferm către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în contextul presiunii imense privind îndeplinirea jalonului din PNRR referitor la reforma pensiilor magistraților. Pîslaru a explicat, într-o conferință de presă, că România trebuie să finalizeze reforma până pe 28 noiembrie, dată la care va fi prezentat și raportul scris al Consiliului ECOFIN. Guvernul urmează să înainteze săptămâna viitoare propunerea de reformă către CSM.
„Consiliul CSM va putea alege să tergiverseze și să folosească tot termenul de 30 de zile. Acela nu va fi neapărat un exercițiu de bună credință, dar ăsta este termenul”, a spus Pîslaru. „Avizul se poate da până la urmă și în 24 de ore.” În schimb, ministrul vede și o variantă rapidă, dacă există bunăvoință: „Sau va putea alege să susțină interesul României și al tuturor românilor și anume să încercăm să recuperăm acești bani și atunci avizul se poate da până la urmă și în 24 de ore.”
Pîslaru a clarificat și rolul ECOFIN în această ecuație, subliniind că evaluarea europeană nu depinde de avizul Consiliului Superior al Magistraturii. „Raportul ECOFIN se leagă de lucrurile pe care le-am raportat și vă spun că suntem pe calea cea bună”, a precizat ministrul. Guvernul a discutat joi un posibil calendar și acțiunile care ar trebui urmărite pentru jalonul legat de pensiile magistraților.
Totul depinde acum de modul în care CSM va reacționa după ce Executivul va prezenta propunerea.