Târgul de Crăciun din Craiova se deschide vineri, 14 noiembrie

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Târgul de Crăciun din Craiova se va deschide pe 14 noiembrie 2025, promițând o experiență festivă unică, inspirată de povestea „Spărgătorul de nuci”. Autoritățile locale au implementat măsuri pentru a facilita accesul vizitatorilor și a asigura un flux de trafic optim în jurul centrului orașului.

EN

Brief

The Christmas Fair in Craiova opens on November 14, 2025, featuring a unique festive experience inspired by 'The Nutcracker.' Local authorities have implemented measures to facilitate visitor access and ensure optimal traffic flow around the city center.

Târgul de Crăciun din Craiova se deschide vineri, 14 noiembrie
Sursa foto: digi24.ro

Zăpadă artificială și evenimente interactive

Craiova își va deschide porțile vineri, 14 noiembrie 2025, pentru unul dintre cele mai spectaculoase târguri de Crăciun din România. Tema ediției din acest an este inspirată de celebra poveste „Spărgătorul de nuci”, iar evenimentul promite să transforme străzile orașului într-un adevărat tărâm de basm, oferind vizitatorilor o experiență festivă unică. Potrivit primăriei Craiova, între orele 18:00 și 19:00, vizitatorii vor putea admira un brad uriaș și vor putea participa la diverse activități interactive.

Ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Craiova se va desfășura în mai multe zone ale orașului, incluzând Piața Mihai Viteazul, Zona Doljana, Piața Frații Buzești sau Piața William Shakespeare, Strada Theodor Aman și English Park. Timp de o lună, centrul orașului se va transforma într-un decor spectaculos, inspirat de povestea „Spărgătorul de nuci”. Străzile și piațetele orașului vor prinde viață prin instalații luminoase și proiecții impresionante, iar decorațiunile festive vor contribui la crearea unei atmosfere primitoare, ideale pentru plimbări, fotografii și momente speciale petrecute în familie.

Printre principalele atracții ale ediției din 2025 se numără bradul-scenă din Piața Frații Buzești, un brad decorat festiv, care va găzdui spectacole și momente artistice dedicate vizitatorilor de toate vârstele. De asemenea, bradul din Piața Mihai Viteazul impresionează în acest an printr-un design original, inspirat de forma unui magazin de jucării. Programul ediției din acest an cuprinde și „Satul lui Moș Crăciun”, locul amenajat în Piața William Shakespeare, care îi întâmpină pe copii într-un decor de basm. Punctul central al locului va fi „Casa lui Moș Crăciun”, o construcție impresionantă de aproximativ șase metri, decorată cu un ceas supradimensionat.

Micii vizitatori vor avea ocazia să participe la ateliere creative, în cadrul cărora vor confecționa decorațiuni și vor împleti coronițe din brad. Sania zburătoare a lui Moș Crăciun, unul dintre cele mai îndrăgite momente ale Târgului de Crăciun, revine și în 2025, aducând magia sărbătorilor în fiecare seară și oferind un spectacol de neuitat. Zilnic, între orele 18:30 și 19:00, Moș Crăciun își va face apariția în Piața Mihai Viteazul, iar sosirea sa va fi însoțită, pentru prima dată, de un impresionant efect de zăpadă artificială, creat cu ajutorul unui sistem special de lumini care conferă iluzia fulgilor plutind în aer, adăugând o notă de magie și farmec vizual întregii experiențe.

Pe lângă atracțiile dedicate copiilor și decorurile de poveste, târgul îi încântă pe vizitatori și cu căsuțe tematice, amenajate sub forma unui carusel, pline de dulciuri, cadouri și decorațiuni, care recreează atmosfera unui mic carnaval de sărbători. Autoritățile locale din Craiova au început probele pentru Târgul de Crăciun din Craiova. Acesta urmează să fie deschis vineri, 14 noiembrie 2025, între orele 18:00 și 19:00. Vizitatorii vor putea admira un brad uriaș, se vor putea da în carusel și vor putea achiziționa produse cu specific de Crăciun de la căsuțele instalate în Piața Mihai Viteazul.

Întregul centru al Craiovei este împodobit cu instalații care anunță oficial că „începe cea mai frumoasă perioadă a anului“, iar „Craiova se pregătește să devină din nou capitala Crăciunului din România“. În plus, în cazul în care nu va ninge în luna următoare, autoritățile au pregătit și o surpriză și au dotat centrul orașului cu tunuri de zăpadă, care vor amplifica spiritul sărbătorilor în cazul în care temperaturile vor permite. Primele tunuri de zăpadă vor fi pornite chiar în seara inaugurării, odată cu sosirea saniei lui Moș Crăciun.

Autoritățile din Craiova s-au gândit și la numărul mare de vizitatori care urmează să vină și în acest an la Craiova și au stabilit o serie de măsuri care facilitează accesul, parcarea și transportul către zona centrală a municipiului. Astfel, persoanele care vor ajunge la Craiova pe Drumul Expres 12, dinspre Pitești, se vor putea ghida după mai multe panouri direcționare către parcările existente în zona Aeroportului Internațional Craiova. De la aeroport, turiștii se pot deplasa către aeroport cu transportul în comun, mai exact traseele 8 și 9, care fac legătura cu centrul orașului, unde este Târgul de Crăciun.

„Fluidizarea traficului și transportul vizitatorilor către Târgul de Crăciun 2025 – Craiova. Primăria Municipiului Craiova, împreună cu RAT SRL și Poliția Locală Craiova, urmărește optimizarea fluxului de trafic, creșterea gradului de siguranță și asigurarea unei experiențe cât mai plăcute pentru toți cei care aleg să viziteze Craiova în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru a răspunde nevoilor turiștilor care vizitează Craiova în perioada Târgului de Crăciun 2025 (14 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026), autoritățile locale, în colaborare cu instituțiile partenere, au stabilit o serie de măsuri care facilitează accesul, parcarea și transportul către zona centrală a municipiului.

Având în vedere interesul crescut pentru acest eveniment și numărul mare de turiști care sosesc din alte localități, pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12) au fost amplasate panouri de direcționare menite să ghideze conducătorii auto către parcările existente din zona Aeroportului Internațional Craiova, unde sunt disponibile aproximativ 1.000 de locuri pentru vizitatori. Aceste spații oferă o alternativă practică și sigură pentru decongestionarea traficului din centrul orașului și permit vizitatorilor să își lase vehiculele într-o zonă bine organizată și ușor accesibilă.

Parcările sunt dotate cu sisteme de monitorizare video permanentă, contribuind la siguranța autoturismelor și a persoanelor. Totodată, în perimetrul respectiv vor acționa echipaje ale Poliției Locale Craiova, care vor supraveghea zona, vor oferi sprijin conducătorilor auto și vor asigura respectarea regulilor de circulație. Pentru transportul vizitatorilor din zona Aeroportului către centrul municipiului, RAT SRL Craiova pune la dispoziție Traseele 8 și 9, care facilitează legătura directă între punctele de parcare și zona centrală unde se desfășoară Târgul de Crăciun. Autobuzele vor circula cu frecvență optimă, adaptată fluxului de pasageri, pentru a reduce timpii de așteptare și a asigura un transport confortabil și eficient.

Această soluție contribuie la fluidizarea traficului, prin limitarea numărului de autoturisme care pătrund în zona centrală. Biletele pot fi achiziționate direct de la POS-urile din autobuze sau prin aplicația „Craiova Transport”. Aceasta este disponibilă gratuit în Google Play și App Store și permite achiziționarea rapidă a biletelor, transformând fiecare deplasare într-un proces simplu și fără griji.

Anexăm, spre informare, planul traseelor RAT SRL Craiova și indicarea punctelor de plecare din zona Aeroportului Internațional Craiova“, a transmis Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.