Pensiile magistraților, pe agendă
Preşedintele Nicușor Dan se întâlneşte marţi, 11 noiembrie 2025, cu liderii Coaliţiei de guvernare, a confirmat Administrația Prezidențială. Pe agendă se află subiectul pensiilor magistraţilor. Întâlnirea are loc la Palatul Cotroceni, la ora 10:00. Vineri, şeful statului a spus că discuţiile pe această temă se apropie de „un compromis". „Din informaţiile pe care le am, compromisul e destul de aproape. (...) Sunt mai multe aspecte în discuţie şi evident că n-o să vă spun eu acum care este poziţia fiecăruia dintre partide, ce mi-au transmis mie. (...). O să avem, foarte probabil, o întâlnire săptămâna viitoare, pe mai multe chestiuni care ţin de activitatea curentă, o începere de discuţie pe bugetul 2026", a spus Nicuşor Dan atunci, întrebat despre negocierile privind pensiile magistraţilor şi dacă îi va chema pe liderii Coaliţiei la discuţii, după motivarea CCR, potrivit Agerpres.
Referitor la riscul de a pierde bani din PNRR din cauza acestui jalon, Nicușor Dan a transmis că „trebuie fim optimişti" în această privinţă. Președintele a subliniat că, în opinia sa, reforma privind pensiile magistraţilor poate fi făcută până pe 28 noiembrie, fiind timp ca proiectul să fie asumat de Guvern în faţa Parlamentului, să fie dezbătut într-o procedură rapidă, însă întrebarea este "dacă îl va ataca ulterior cineva la Curtea Constituțională şi cât va dura acolo". Referitor la majorarea pragului de pensie la 75% din salariu pentru magistraţi, şeful statului a afirmat că acest lucru este în discuţie.
Înaintea întâlnirii cu liderii coaliţiei, şeful statului va depune o coroană de flori la Monumentul lui Corneliu Coposu din Bucureşti. Amintim că liderii trebuie să ia o decizie finală pe reforma administrației locale, o restanță a pachetului doi de măsuri fiscale, care este discutată deja de mai multe luni de zile. Liderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord pe reforma administrației publice în ultima ședință, ţinută marți, 4 noiembrie 2025. Săptămâna aceasta va fi însă momentul în care acordul va fi finalizat.
De asemenea, discuțiile trebuie să privească și reforma pensiilor magistraților, în contextul în care CCR a respins proiectul care modifica condițiile de pensionare a magistraților și a publicat motivația vineri, pe 7 noiembrie 2025, arătând că respingerea a venit pe fondul lipsei avizului CSM. Coaliția este în impas pe acest subiect. PSD a cerut crearea unui grup de lucru și o nouă inițiativă. Premierul Ilie Bolojan a cerut partenerilor de guvernare să aștepte motivarea deciziei CCR pentru a decide următorul pas.
Proiectul trebuie adoptat până în 28 noiembrie 2025, altfel România pierde 231 de milioane de euro din PNRR.