Generalul Sollfrank face declarații alarmante
Un general german avertizează că Rusia ar putea lansa un atac limitat asupra teritoriului NATO în orice moment, relatează Mediafax. El arată că există trupe rusești care nu sunt implicate în războiul din Ucraina. Acestea ar putea fi utilizate „chiar mâine” pentru un atac. Rusia are capacitatea pentru a efectua un atac limitat împotriva teritoriului NATO în orice moment, dar decizia de a acționa depinde de poziționarea aliaților occidentali, a avertizat un înalt oficial militar german. „Dacă ne uităm la capacitățile și puterea de luptă actuale ale Rusiei, Rusia ar putea lansa un atac la scară mică împotriva teritoriului NATO chiar de mâine”, a declarat generalul-locotenent Alexander Sollfrank pentru Reuters. „Mic, rapid, limitat la nivel regional, nimic mare - Rusia este prea ancorată în Ucraina pentru asta”, a adăugat generalul. Armata rusă se ține încă tare. Sollfrank, care conduce comandamentul operațiunilor comune al Germaniei și supraveghează planificarea apărării, a reiterat avertismentele NATO conform cărora Rusia ar putea lansa un atac la scară largă asupra alianței formate din 32 de membri în 2029, dacă eforturile sale de înarmare persistă. Vorbind de la sediul său din nordul Berlinului, Sollfrank a declarat că, în ciuda eșecurilor din Ucraina, forțele aeriene ruse își păstrează o forță de luptă substanțială, iar unitățile sale nucleare și de rachete rămân neafectate. Deși Flota Mării Negre a suferit pierderi semnificative, alte flote rusești nu au fost reduse, a spus el. „Forțele terestre suferă pierderi, dar Rusia declară că își propune să își mărească numărul total de soldați la 1,5 milioane. Și Rusia are suficiente tancuri de luptă principale pentru a face posibil un atac limitat chiar de mâine”, a adăugat Sollfrank, fără a spune că un astfel de atac este deja planificat. Rusia neagă. Președintele Vladimir Putin neagă intențiile agresive, spunând că invazia Ucrainei a fost o metodă de apărare împotriva ambițiilor expansioniste ale NATO. Precizările germanului vin în continuarea altor avertismente îngrijorătoare. Testarea de nou armament nuclear de către Rusia și anunțarea unei eventuale reluări a testelor nucleare de către președintele american Donald Trump constituie o „atmosferă nucleară îngrijorătoare”, trage un semnal de alarmă șeful Statului Major Interarme francez, Fabien Mandon, care arată cu degetul ”un nivel al discursului și agresivității (...) destul de excepțional”. „Armata franceză să se pregătească de un șoc în trei sau patru ani împotriva Rusiei”, mai spune acesta.
Vorbind la cartierul său general din Berlin, Sollfrank a explicat că Moscova are deja ceea ce îi trebuie pentru un atac limitat asupra NATO. „Dacă ne uităm la capacitățile și la puterea de luptă actuale ale Rusiei, Rusia ar putea începe un atac la scară mică împotriva teritoriului NATO chiar de mâine”, a spus el. La începutul lunii octombrie, și Institutul pentru Studiul Războiului a avertizat că Moscova pare să fie implicată într-o serie de „pregătiri concertate” ca parte a unei „faze de stabilire a condițiilor”, menite să pună bazele unui posibil conflict la scară largă în viitor. „Mic, rapid, limitat la nivel regional, nimic mare, Rusia este prea prinsă în Ucraina pentru asta”, a adăugat generalul. Sollfrank, care conduce Comandamentul Operațiunilor Comune al Germaniei și se ocupă de planificarea apărării, a reiterat și avertismentele NATO potrivit cărora, dacă eforturile de înarmare ale Rusiei continuă, Moscova ar putea, începând cu 2029, să fie capabilă să lanseze un atac de amploare asupra alianței formate din 32 de state. Deși armata rusă a suferit pierderi în Ucraina, generalul spune că o mare parte din puterea de luptă a Moscovei rămâne neafectată. Forțele aeriene ruse păstrează o capacitate de luptă substanțială, iar forțele nucleare și cele de rachete nu au fost atinse. În timp ce Flota Mării Negre a pierdut numeroase nave, alte flote ale Rusiei „nu au fost reduse”, a subliniat Sollfrank. „Forțele terestre suferă pierderi, dar Rusia spune că își propune să își mărească numărul total de soldați la 1,5 milioane”, a arătat el. „Și Rusia are suficiente tancuri principale de luptă pentru a face un atac limitat concepibil chiar de mâine”, a adăugat generalul, precizând că nu există indicii că o astfel de operațiune este planificată în prezent. Sollfrank conduce acest comandament din 2024, anul în care a fost înființat, marcând trecerea Germaniei de la misiuni expediționare, precum Afganistan sau Mali, la apărarea teritoriului NATO. Înainte, el a condus Comandamentul Logistic al NATO (JSEC) din orașul Ulm, sudul Germaniei. Recent, incursiunile cu drone în spațiul aerian al Poloniei au alimentat temerile occidentale privind o posibilă escaladare a conflictului cu Rusia. Germania a decis, la începutul acestui an, să relaxeze așa-numita „frână constituțională a datoriei” pentru a putea atinge noua țintă NATO de 3,5% din producția națională pentru cheltuieli militare până în 2029. Astfel, bugetul de apărare ar urma să ajungă la circa 160 de miliarde de euro în 2029, față de aproape 100 de miliarde în 2025. În plus, Berlinul plănuiește să își mărească efectivele armatei cu 60.000 de militari, până la aproximativ 260.000 de soldați. Sollfrank spune că decizia Moscovei de a ataca NATO ar depinde de trei factori: puterea militară a Rusiei, istoricul său militar și conducerea politică. „Acești trei factori mă duc la concluzia că un atac rusesc este în sfera posibilului. Dacă se va întâmpla sau nu depinde, într-o mare măsură, de propriul nostru comportament”, a declarat generalul, făcând aluzie la eforturile de descurajare ale NATO. Generalul german a explicat că tacticile de război hibrid folosite de Moscova, inclusiv incursiunile cu drone, trebuie privite ca părți ale unei singure strategii, în care intră și războiul împotriva Ucrainei. „Rușii numesc asta război neliniar. În doctrina lor, acesta este război înainte de a recurge la arme convenționale. Și amenință că vor folosi arme nucleare, ceea ce este război prin intimidare”, a spus Sollfrank. Scopul Rusiei, afirmă el, este să provoace NATO și să testeze reacția alianței, pentru a „promova insecuritatea, a răspândi frică, a provoca pagube, a spiona și a testa” rezistența acesteia.
În cadrul NATO-Industry Forum 2025, desfășurat la București, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat aliații să se pregătească pentru o „confruntare de durată” cu Rusia.