Analiza puterii lui Trump
China rusia reprezintă subiectul principal al acestui articol. Președintele american Donald Trump se simte tot mai confortabil în exercițiul puterii — o putere pe care o acumulează neîncetat pe plan intern și o folosește fără ezitare pe scena internațională. În primele luni de mandat, liderul de la Casa Albă a apelat frecvent la forța economică și militară a Americii pentru a-și rescrie relațiile cu aliații și adversarii deopotrivă.
Totuși, până acum, așa-numita „doctrină Trump” s-a manifestat mai ales în fața actorilor mai slabi ai sistemului internațional. Urmează testul adevărat: confruntarea cu rivali puternici, precum Rusia și China, notează Bloomberg.
Trump și-a construit discursul politic pe ideea că predecesorii săi au irosit puterea americană în războaie inutile și au fost prea timizi în a o folosi pentru câștiguri economice. Politica sa externă e marcată de gesturi dure, aplicate deopotrivă prietenilor și adversarilor.
Pe plan economic, președintele a recurs la tarife punitive pentru a forța renegocierea acordurilor comerciale. Țări din Uniunea Europeană până în Coreea de Sud au fost puse în situația de a accepta înțelegeri dezavantajoase, în care Washingtonul dicta termenii.
În plan geopolitic, Trump s-a mișcat la fel de agresiv. În Orientul Mijlociu, a combinat presiunea militară cu cea diplomatică — de la bombardamente țintite asupra Iranului, până la presiuni intense pentru un armistițiu în Fâșia Gaza. În Europa și Asia, amenințările voalate privind retragerea SUA din alianțe au împins statele partenere să-și crească cheltuielile militare.
Însă această demonstrație de forță a vizat, de fapt, ținte mai vulnerabile — regimuri izolate precum Iranul sau Venezuela. Când vine vorba de actori mari, precum Rusia și China, lucrurile se complică.
Deși Trump a promis că va opri rapid războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Kremlinul a răspuns cu dispreț. Vladimir Putin tergiversează negocierile și ridică miza, mizând pe epuizarea Occidentului. În paralel, Moscova intensifică atacurile hibride — de la sabotaj și campanii cibernetice, la încălcări deliberate ale spațiului aerian european. Ținta nu mai este doar Kievul, ci slăbirea NATO și erodarea prestigiului american.
China, la rândul ei, a reacționat la presiunile tarifare ale Casei Albe cu propriile contramăsuri: restricții la exporturile de metale rare și condiții dure în negocieri. Beijingul consideră că poziția sa s-a întărit, iar orice acord comercial va trebui să includă concesii majore din partea SUA. Chiar și recenta înțelegere între Trump și Xi Jinping va fi, cel mai probabil, doar un armistițiu temporar într-o competiție mult mai amplă — pentru influență economică și tehnologică globală.
Pentru a-și susține autoritatea în fața acestor rivali, Trump trebuie să-și tempereze trei trăsături definitorii: impulsivitatea, neîncrederea în aliați și politica internă a diviziunii.
1. Mai multă strategie, mai puțin spectacol. Confruntarea cu marile puteri cere răbdare și planificare, nu acțiuni dramatice cu efect de moment. Războiul economic cu China sau presiunea asupra Moscovei nu se câștigă prin declarații, ci prin investiții strategice și alianțe durabile.
2. Reconcilierea cu aliații. SUA nu pot izola Rusia și China fără sprijinul Europei și al partenerilor din Pacific. Semnalele recente — cum ar fi acordul cu Australia privind mineralele critice sau parteneriatele economice cu state din Asia de Sud-Est — arată o schimbare de ton. Dar va fi nevoie de mai multă consistență pentru a reclădi încrederea.
3. Coeziune internă. În fine, poate cea mai grea provocare rămâne pe plan intern. Diviziunile politice adânci alimentează percepția de slăbiciune a Americii, oferind regimurilor autoritare muniție ideologică. Iar Trump, care și-a construit cariera pe polarizare, pare puțin dispus să vindece aceste fracturi.
Atât Rusia, cât și China testează limitele puterii americane. Ele nu se tem de retorica agresivă a lui Trump, pentru că știu că sub spectacolul forței se ascunde o politică externă haotică, lipsită de răbdare strategică.
Pentru a le face față, Washingtonul are nevoie nu doar de sancțiuni și tarife, ci și de o strategie coerentă, construită în parteneriat cu lumea democratică, conchide Bloomberg.