Prizonieri nord-coreeni solicită azil în Sud
Doi prizonieri de război nord-coreeni deținuți în Ucraina au cerut să se reinstaleze în Coreea de Sud, potrivit grupului pentru drepturile omului Gyeore-eol Nation United. Organizația a declarat pentru AFP că prizonierii au făcut cererea în timpul unui interviu pentru un documentar filmat într-o unitate nedivulgată din Kiev pe 28 octombrie, unde sunt deținuți după ce au fost capturați de forțele ucrainene.
"Au implorat-o pe reporteriță să le promită că se va întoarce pentru a-i aduce în Sud", a declarat șeful Gyeore-eol, Jang Se-yul, el însuși un transfug nord-coreean. În ianuarie, Seul a raportat capturarea a doi dintre ei. Unul a spus că doreşte "o viaţă normală" în Sud, potrivit unui deputat sud-coreean care i-a vizitat în februarie.
Cererea a fost repetată într-un interviu pentru un documentar, la care a fost prezent şi compatriotul său. "La sfârşitul interviului, cei doi i-au cerut producătorului să-i ducă în Sud", a declarat pentru AFP Jang Se-yul, șeful organizației care lucrează cu dezertori nord-coreeni.
Videoclipul nu a fost încă făcut public, însă este de așteptat să fie lansat în următoarele săptămâni, a spus Jang. Fotografii furnizate de organizația acestuia arată unul dintre prizonieri citind scrisori de la dezertori care trăiesc acum în Sud.
"Le-am arătat mesaje video și scrisori de la dezertori nord-coreeni ca să le dăm speranță", a spus Jang. Unul dintre cei doi prizonieri își exprimase anterior aceeași dorință unui parlamentar sud-coreean în timpul unei vizite din februarie, a declarat Jang.
Trimiterea lor înapoi în Coreea de Nord "ar fi, în esență, o condamnare la moarte", a adăugat parlamentarul, menționând că Phenianul le ordonă soldaților săi să se sinucidă, mai degrabă decât să fie capturați. Conform constituției Coreei de Sud, toți coreenii - inclusiv cei din Nord - sunt considerați cetățeni, iar Seulul a declarat că acest lucru se aplică oricăror trupe nord-coreene capturate în Ucraina.
Aproximativ 10.000 de soldați nord-coreeni au fost trimiși să lupte pentru Rusia în 2024, aproximativ 2.000 dintre ei fiind uciși, potrivit agențiilor de informații sud-coreene și occidentale. Soldații nord-coreeni sunt instruiți să se sinucidă mai degrabă decât să fie capturați, potrivit serviciului de informații sud-coreean.
Un al doilea soldat nord-coreean capturat în Ucraina şi-a exprimat dorinţa de a dezerta în Coreea de Sud, a declarat duminică pentru AFP o organizație care lucrează cu dezertori nord-coreeni. Serviciile de informaţii sud-coreene şi cele din mai multe ţări occidentale estimează că peste 10.000 de soldaţi nord-coreeni au fost trimişi în Rusia în 2024, în principal în regiunea Kursk, pentru a sprijini efortul de război al Moscovei împotriva Ucrainei.
În ianuarie, autorităţile de la Seul au raportat capturarea a doi dintre ei. Unul a spus că îşi doreşte "o viaţă normală" în Sud, potrivit unui parlamentar sud-coreean care i-a vizitat în februarie. El a reiterat această cerere în timpul unui interviu pentru un documentar, dar de această dată compatriotul său a exprimat aceeaşi dorinţă.
"La sfârşitul interviului, cei doi bărbaţi i-au cerut producătorului să-i ducă în Sud", a declarat pentru AFP Jang Se-yul, directoarea Gyeore-eol Nation United, un grup de sprijin pentru transfugi care a coorganizat interviul. Discuţiile au avut loc pe 28 octombrie la Kiev, într-un loc nedivulgat, unde cei doi bărbaţi sunt ţinuţi captivi.
"Au implorat-o pe cea care îi intervieva să le promită că se va întoarce după ei", a adăugat Jang, el însuşi transfug. Înregistrarea video a acestui interviu nu este încă publică, dar ar trebui să fie lansată în următoarele săptămâni, potrivit lui Jang. Fotografiile publicate de organizaţia sa îl arată pe unul dintre deţinuţi pregătindu-se să citească scrisori de la compatrioţi care locuiesc acum în Sud.
Constituţia sud-coreeană prevede că toţi coreenii, inclusiv cei din Nord, sunt cetăţeni cu drepturi depline, iar Seulul a clarificat că această regulă se aplică şi prizonierilor de război din Ucraina. Potrivit serviciilor secrete sud-coreene, militarilor regimului de la Phenian li s-a ordonat să se sinucidă pentru a evita capturarea. Prin urmare, trimiterea lor înapoi în Coreea de Nord ar fi echivalentă cu o condamnare la moarte, a declarat Yu Yong-weon, deputatul care s-a întâlnit cu cei doi prizonieri.
Phenianul a recunoscut abia în aprilie că a trimis militari în Rusia şi că unii dintre ei au murit.
Serviciile de informaţii sud-coreene estimează însă cifra la aproximativ 2.000 de soldaţi ucişi.