Critici din presa americană asupra strategiei Pentagonului
Modelul propagandă reprezintă subiectul principal al acestui articol. Atunci când ne imaginăm presa într-un regim autoritar, ne vin adesea în minte imagini monotone: emisiuni de televiziune sovietice care glorifică recolta anuală sau fotografii de ziar cu lideri precum Mao Zedong ori Augusto Pinochet, înconjurate de texte lungi și sumbre.
Dar propaganda modernă arată foarte diferit. Astăzi, ea poate fi spectaculoasă, colorată și chiar captivantă. Hugo Chávez, fostul lider al Venezuelei, obișnuia să apară ore întregi la televiziune, cântând, discutând cu invitați sau intervievând vedete. În Rusia, site-ul Komsomolskaia Pravda — odinioară publicația tineretului comunist, acum apropiată de Kremlin — publică simultan articole senzaționaliste despre escrocherii amoroase și texte alarmiste despre presupuse comploturi ale Uniunii Europene în Ucraina.
Scopul acestor campanii nu este doar dezinformarea, ci și cultivarea neîncrederii. Propaganda autoritară de astăzi nu mai oferă o versiune unică a realității, ci multiple narațiuni contradictorii — unele sofisticate, altele frivole, unele parțial adevărate, altele complet false. Efectul cumulativ: cetățenii rămân fără repere clare asupra realității.
Pentagonul pare pregătit să aplice o strategie similară. Potrivit relatărilor recente, secretarul de Război Pete Hegseth a cerut instituțiilor media care acoperă activitatea departamentului său să semneze noi reguli restrictive privind libertatea de mișcare a reporterilor și publicarea de informații care contrazic versiunile oficiale. Măsura a determinat plecarea mai multor jurnaliști cu experiență, inclusiv de la The Atlantic, Fox News și Newsmax. În locul lor apar acum figuri noi, fără expertiză în domeniul militar, dar cu legături evidente cu zonele conspiraționiste ale media, scrie Anne Applebaum în The Atlantic.
Printre noii acreditați se numără LindellTV, rețeaua fondată de Mike Lindell — omul din spatele brandului MyPillow — cunoscut pentru tentativele sale de a demonstra fără succes că alegerile din 2020 ar fi fost manipulate de China. O altă voce este Tim Pool, fondatorul Timcast Media, fost angajat al Tenet Media, companie finanțată pe ascuns de postul rusesc RT. Pool a negat că ar fi știut de proveniența banilor primiți de la ruși, deși mesajele interne și temele editoriale sugerau o influență directă de la Moscova.
Lista este completată de The Epoch Times, publicație asociată mișcării religioase Falun Gong, cunoscută pentru promovarea teoriilor QAnon și a dezinformărilor privind alegerile americane, dar și pentru opoziția puternică la regimul comunist de la Beijing, precum și de Gateway Pundit, One America News Network și The Federalist. Niciuna dintre aceste instituții nu are o tradiție de analiză în domeniul militar.
Rezultatul probabil nu va fi o propagandă unitară, ci o stare de confuzie generalizată. Într-un moment în care Statele Unite se confruntă cu multiple crize internaționale și posibile acțiuni militare în Venezuela, iar Garda Națională este mobilizată în orașe americane împotriva voinței unor guvernatori, comunicarea oficială a Pentagonului ar putea ajunge să fie filtrată prin canale media care inspiră puțină încredere.
Aceasta pare a fi strategia preferată de administrația Trump — nu doar la Pentagon, ci și în alte instituții: menținerea publicului într-o stare de incertitudine. Scopul nu este ca americanii să creadă mesajele guvernului, ci să nu mai creadă nimic din ce aud. Într-o societate saturată de glume, zvonuri și videoclipuri generate de inteligență artificială, oamenii obosesc să mai caute adevărul. Iar apatia devine cea mai eficientă formă de control.
Într-un moment în care platforme precum ChatGPT, Grok, DeepSeek și Gemini devin principalele surse de informare, riscul de confuzie permanentă crește. Studii recente arată că unele dintre aceste sisteme oferă frecvent linkuri către presa de stat rusă sau informații false despre războiul din Ucraina.
Dacă publicul, aliații și chiar armata americană ajung să nu mai creadă comunicatele Pentagonului, consecințele ar putea fi mai grave decât oricare dintre criticile venite, altădată, din partea presei independente, conchide Anne Applebaum în The Atlantic.