Critica lui Dumitrescu la adresa lui Cisotti
Un jucător important al FCSB-ului a intrat în vizorul lui Ilie Dumitrescu (56 de ani). Componentul Generaţiei de Aur i-a transmis direct fotbalistului că are alte aşteptări de la el. Este vorba despre italianul Juri Cisotti (32 de ani), care a absentat de la partida de Cupă a FCSB-ului cu Gloria Bistriţa, revenind la victoria campioanei cu U Cluj.
“FCSB a fost superioară, chiar dacă, pe început de joc, a fost o fază în care Bic putea să marcheze, a fost și faza lui Lukic. Ca joc, ideea de a juca și cu Olaru, și cu Șut, și cu Lixandru… Echipa a avut echilibru mai bun cu doi închizători. Cisotti n-a fost… A avut două situații cu capul, când a atacat bine, dar ar trebui să-și ridice nivelul, pentru că ajută enorm echipa când e la un nivel bun”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru digisport.ro.
Echipa bucureşteană FCSB a învins, sâmbătă seara, în deplasare, cu 2-0, gruparea Universitatea Cluj, în etapa a 15-a din Liga 1. Bucureştenii au deschis scorul la Cluj prin Darius Olaru, în minutul 32, cu un gol superb, din voleu. După şapte minute, Murgia a primit al doilea galben şi a fost eliminat, lăsându-şi echipa în zece, iar în minutul 55 oaspeţii şi-au dublat avantajul. Presat de Bîrligea, Cisse a greşit o pasă, Olaru a recuperat şi a înscris cu un şut pe jos. Miculescu a trimis puţin peste poartă în minutul 59 şi FCSB s-a impus cu 2-0.
Bucureştenii au ajuns pe locul 7, cu 19 puncte, în timp ce U Cluj are 17 puncte şi se află pe locul 10. U CLUJ: Lefter – Mikanovic, J. Cisse, Capradossi, Chipciu – Murgia, Artean (G. Simion 77), Bic (A. Trică 84) – Macalou (El Sawy 63), Lukic, Postolachi (D. Nistor 63). ANTRENOR: Cristiano Bergodi. FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Cercel, Radunovic – Lixandru (Miculescu 46), Şut – Cisotti (Octavian Popescu 90+1), Fl. Tănase, Olaru (Baba Alhassan 88) – Bîrligea (Mamadou Thiam 79). ANTRENOR: Elias Charalambous. Cartonaşe galbene: Murgia 36, Bic 66 / Pantea 90+4. Cartonaş roşu: A. Murgia (U Cluj) min. 39. Arbitri: Adrian Cojocaru – Daniel Mitruţi, Alexandru Filip. Arbitri VAR: Rareş Vidican – Lucian Rusandu.
Fostul internațional Ilie Dumitrescu (56 de ani) consideră că jocul prestat de FCSB este mai echilibrat atunci când joacă cu doi închizători, cum a fost cazul la victoria cu U Cluj din deplasare, scor 2-0, unde Adrian Șut și Mihai Lixandru au alcătuit linia de mijloc. De asemenea, Ilie Dumitrescu consideră că prestația lui Juri Cisotti la acest meci a fost sub așteptări, iar fostul internațional a remarcat aportul scăzut al italianului în momentul în care acesta își ridică ritmul de joc.
„FCSB a fost superioară, chiar dacă, pe început de joc, a fost o fază în care Bic putea să marcheze, a fost și faza lui Lukic. Ca joc, ideea de a juca și cu Olaru, și cu Șut, și cu Lixandru… Echipa a avut echilibru mai bun cu doi închizători. Cisotti n-a fost… A avut două situații cu capul, când a atacat bine, dar ar trebui să-și ridice nivelul, pentru că ajută enorm echipa când e la un nivel bun”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.
Juri Cisotti a început meciul în flancul drept al atacului, însă acesta a fost mutat în stânga după intrarea lui David Miculescu la pauză, care l-a înlocuit pe Mihai Lixandru. Italianul a jucat pe mai multe posturi în acest sezon, însă evoluțiile sale n-au mai fost la nivelul celor din sezonul precedent. Cisotti a reușit un singur gol în 14 meciuri în campionat, spre deosebire de stagiunea precedentă, când a marcat de 4 ori și a oferit 4 pase decisive în 16 meciuri din Superliga.
În 10 meciuri preliminare în competițiile europene, Cisotti a reușit în acest debut de sezon să marcheze două goluri și să ofere 3 pase decisive.