Kopic și Soro discută despre victorie
Victoria dinamo reprezintă subiectul principal al acestui articol. Dinamo s-a impus dramatic, vineri seara, în fața celor de la CFR Cluj, scor 2-1, pe Arena Națională, în urma a două goluri înscrise pe final, după ce formația din Gruia a deschis scorul.
În urma acestui succes, Dinamo ocupă locul 4, cu 27 de puncte, în timp ce CFR Cluj se află într-o situație dezastruoasă: pe poziția a 13-a, care duce la baraj, cu doar 13 puncte adunate în 15 jocuri.
Golul marcat de Soro a declanșat fiesta în tabăra „Câinilor”. Unul dintre cei mai fericiți dintre reprezentanții lui Dinamo a fost Zeljko Kopic (48 de ani), așa cum se poate observa din galeria foto de mai jos.
Imediat după ce Soro a punctat pentru 2-1, Kopic s-a bucurat ca un copil. Croatul a fost exuberant și după ce arbitrul Radu Petrescu a fluierat finalul întâlnirii de pe Arena Națională.
După ce și-a felicitat jucătorii, Kopic s-a așezat pentru câteva zeci de secunde pe banca de rezerve, fiind extenuat.
La finalul partidei, Zeljko Kopic s-a arătat mulțumit de jocul prestat de echipa sa și de rezultat, dar a subliniat că Dinamo mai are de îmbunătățit mai multe lucruri.
De asemenea, Kopic a făcut bilanțul, după aceste 15 runde (turul campionatului) și a scos în evidență punctele forte ale echipei. "A fost un meci nebun, mentalitatea noastră a fost bună și am luptat până la final. Karamoko nu a fost 100%, a pierdut niște mingi la mijlocul terenului. Rezervele au adus un plus. CFR a pus presiune pe noi, dar am jucat acasă. Ne-am asumat riscuri.
Soro a făcut un meci foarte bun, Caragea la fel. Sunt foarte fericit pentru băieți. Sunt fericit mai ales pentru Alberto, care a venit după o perioadă grea. Am vorbit cu Cîrjan, sunt multe lucruri care se pot întâmpla în cariera sa. Adversarii îl provoacă la dueluri fizice. Are nevoie să se adapteze, am vorbit cu el. Sunt sigur că va găsi o soluție pentru a ajunge la cel mai înalt nivel și va fi unul dintre cei mai buni jucători din echipă.
Nu putem să uităm de calitatea celor de la CFR. Nu am jucat contra oricărei echipe. Sunt foarte compacți la mijloc, au jucători puternici între linii. Inspirația nu a fost la un nivel înalt în acest meci. Nu suntem o echipă perfectă. Muncim la problemele pe care le avem. Jucăm un fotbal bun în unele momente. Să ofere mai mult la antrenamente și le voi oferi minute mai multe.
E important să avem mai multe opțiuni. O luăm meci cu meci, am câștigat 7 meciuri, 6 au fost remize și două înfrângeri. Putem fi satisficăți, unii jucători au ajuns la echipa națională. Mai avem mult de lucru pentru a ajunge unde îmi doresc. Putem să îmbunătățim lucruri, sunt multe lucruri de care sunt mulțumit.", a spus Zeljko Kopic.
În urma victoriei, Alberto Soro, autorul golului decisiv, a vorbit despre provocările întâmpinate în ultima perioadă. "Cred că am meritat victoria și aceste 3 puncte. Am făcut un meci bun, chiar dacă ei au marcat primii. Cu ajutorul fanilor am reușit să întoarcem scorul. A trecut mult timp de la ultimul meu gol, dar asta nu este important pentru mine. Pentru mine contează munca, zi de zi, dorința de a-mi ajuta echipa. De acolo vin și golurile, și momentele bune.
A fost un meci dificil. Ei au reușit să marcheze primii, dar noi nu am renunțat și am obținut victoria cu sprijinul fanilor, energia lor ne-a ajutat să câștigăm partida. Finalul... Astfel de momente fac parte din fotbal. Astăzi mi-a venit rândul mie, alteori le va veni altor colegi. Le sunt recunoscător tuturor coechipierilor, antrenorului, pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în tot acest timp aici.
Mulțumesc și clubului. M-au ajutat în permanență. Au fost momente grele pentru mine, dar prin muncă și prin reziliența de zi cu zi, prin dorința de a da tot ce am mai bun, indiferent de circumstanțe, am reușit să înscriu și sunt fericit pentru asta. A fost un moment de euforie. Avem șansa de a face fericiți mulți oameni, mulți copii, și asta este o mândrie pentru noi.
Da, fără îndoială, a fost o nebunie, golul marcat în ultimele minute e întotdeauna o explozie de bucurie, mai ales într-un asemenea meci", a spus Alberto Soro.