Scenarii posibile după plecarea lui Edi Iordănescu de la Legia

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Edi Iordănescu s-a despărțit de Legia Varșovia după un mandat scurt, iar presa poloneză discută despre trei scenarii posibile pentru numirea unui nou antrenor. Iordănescu a declarat că a fost alegerea sa să plece și că negociază ultimele aspecte financiare. Potrivit surselor, el nu va primi despăgubiri având în vedere că și-a dat demisia.

EN

Brief

Edi Iordănescu has parted ways with Legia Warsaw after a short tenure, and Polish media discuss three potential scenarios for appointing a new coach. Iordănescu stated it was his choice to leave and he is negotiating the final financial aspects. According to sources, he will not receive compensation since he resigned.

Scenarii posibile după plecarea lui Edi Iordănescu de la Legia
Sursa foto: digisport.ro

Posibile direcții pentru Legia Varșovia

Vineri, 31 octombrie, Legia a anunțat despărțirea de Edi Iordănescu (47 de ani). Antrenorul român fusese numit pe banca formației din Varșovia pe data de 16 iunie. Pentru Edi Iordănescu a fost prima experiență după mandatul de doi ani și jumătate de la naționala României. Reamintim că Edi Iordănescu a stat un an pe bară înainte să semneze cu Legia.

După plecarea lui Edi Iordănescu de la Legia, presa din Polonia a început să se gândească la toate scenariile posibile. Jurnaliștii sunt de părere că oficialii clubului trebuie să se miște rapid pentru numirea unui nou antrenor, însă acest lucru nu este deloc ușor, în condițiile în care ne aflăm în plin sezon competițional.

"Scenariul numărul unu: să i se ofere antrenorului interimar Iñaki Astiz o șansă mai serioasă, sperând că abilitățile sale despre echipă, jucători și ligă vor da roade și vor permite formației să se redreseze. Cu toate acestea, istoria arată că încredințarea unui astfel de rol unui antrenor fără experiență este extrem de riscantă.

Opțiunea numărul doi: să se caute un așa-numit 'pompier', un antrenor care va veni până la sfârșitul sezonului pentru a salva ce poate și a menține echipa în cursa pentru cupă. Între timp, Żewłakow și Bobić își dedică acest timp selecției unui antrenor final, care va prelua funcția de antrenor principal după sfârșitul sezonului de toamnă. În acest scenariu, 'pompierul' ar putea fi Astiz sau un outsider, așa cum a fost cazul misiunii lui Vuković acum trei ani.

Avantajul este mai mult timp pentru procesul final de selecție a antrenorului și probabil nume mai bune disponibile pe piață. Dezavantajul este că, dacă Legia nu continuă să acumuleze puncte în cele câteva săptămâni până la sfârșitul sezonului, noul antrenor va sosi atunci când sezonul este complet pierdut.

Opțiunea numărul trei: Astiz conduce prima echipă interimar, pentru maximum una sau două etape de campionat, în timp ce departamentul sportiv caută insistent un nou antrenor care să preia imediat conducerea. Aceasta este probabil o opțiune dezirabilă, având în vedere timpul scurt pe care noul antrenor l-ar avea la dispoziție pentru a inversa tendința actuală, dar găsirea unui antrenor de calitate într-un timp atât de scurt este o sarcină extrem de dificilă", au scris polonezii.

La puțină vreme după ce Legia a anunțat oficial despărțirea de Edi Iordănescu, antrenorul român a oferit primele sale declarații. Fostul selecționer a dezvăluit că a fost doar alegerea sa să plece, iar în momentul de față negociază ultimele aspecte financiare.

Pentru că și-a dat demisia de la Legia, Edi Iordănescu nu va primi nicio despăgubire din clauza avută la Legia. “Nu m-au dat ei afară. Nu pot cere clauza. Încercăm să găsim un acord decent de ambele părți, pe mine mă interesează staff-ul. Nu am reziliat în momentul de față. Trebuie să ajung la o concluzie financiară, primul rând pentru staff, nu pentru mine. Nu s-a semnat nimic, dar nu m-au dat ei afară. Încercăm să ajungem la un acord decent, astfel încât toată lume să fie bine, dar în primul rând staff-ul meu.

Nu mă gândesc decât la el”, a spus Iordănescu, potrivit fanatik.ro.