Criză istorică la Genoa lui Șucu: Patrick Vieira, demis!

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Genoa a decis să îl demită pe antrenorul Patrick Vieira după un start de sezon dezastros, fără victorie în primele nouă etape. Clubul, aflat pe ultimul loc în Serie A, îi va încredința conducerea tehnică lui Roberto Murgita, asistat de Domenico Criscito. Decizia a fost luată în contextul critic al rezultatelor slabe și nemulțumirii fanilor.

EN

Brief

Genoa has officially sacked coach Patrick Vieira after a disastrous start to the season, remaining winless in the first nine matches. The team, currently at the bottom of Serie A, will be led temporarily by Roberto Murgita and Domenico Criscito. This decision comes amid mounting pressure from fans and poor team performance.

Criză istorică la Genoa lui Șucu: Patrick Vieira, demis!
Sursa foto: gsp.ro

Genoa rămâne fără antrenor

Fără victorie și fără gol marcat pe teren propriu după nouă etape, Genoa are cel mai prost început de sezon din istoria clubului și a rămas pe ultimul loc la capătul meciului cu Cremonese (0-2). Antrenorul Patrick Vieira nu ia însă în calcul demisia, iar căpitanul Johan Vasquez a cerut scuze fanilor furioși de pe „Luigi Ferraris”.

Haos a fost miercuri seară pe arena din cartierul Marassi în Genova. Echipa patronată de Dan Șucu s-a făcut din nou de râs, în fața nou-promovatei Cremonese (0-2), iar tifosii rossoblu nu au mai suportat umilința și au întrerupt meciul câteva minute în final, aruncând zeci de torțe și fumigene. Pe toată durata întâlnirii din peluze s-au auzit fluierături și scandări de contestare la adresa celor de la Genoa.

Niciodată în istoria celui mai vechi club activ din Italia nu s-a întâmplat să aibă astfel de cifre proaste după 9 etape: 3 puncte, 0 goluri înscrise pe teren propriu în Serie A, ultima poziție și cel mai slab atac din campionat (4 goluri), la egalitate cu Parma!

La al doilea eșec la rând a fost martor Dan Șucu, care asistase și în deplasare la înfrângerea de duminică, 1-2 la Torino. Situația riscă să scape de sub control, dacă nu cumva a deja a scăpat, dar despre îndepărtarea antrenorului nu vrea să discute nimeni.

Nu există nicio îndoială, președintele Șucu a vorbit foarte clar în privința încrederii în Patrick Vieira. Nu mai este nimic de adăugat, a declarat Marco Ottolini, directorul sportiv al lui Genoa.

Deși tifosii Grifonului i-au cerut demisia, Patrick Vieira îi ignoră, francezul prelungindu-și în primăvară contractul până pe 30 iunie 2027.

Dacă Genoa mai are încredere în mine? Această întrebare nu are sens pentru mine după meci. Preocuparea mea este să încerc să câștig. Este o zi dificilă pentru noi toți, de aceea trebuie să acceptăm și criticile. Să răspund acum, imediat, nu face parte din personalitatea mea. Voi analiza situația cu atenție și voi vedea, a declarat Vieira la conferința de presă.

Mai sunt câteva meciuri până în ianuarie. Trebuie să gestionăm această perioadă dificilă, trebuie să fim uniți și să acceptăm criticile. Trebuie să analizăm cu atenție meciul și să ne concentrăm pe următorul, a adăugat Patrick Vieira, antrenorul lui Genoa.

Dacă tehnicianul numit cu o lună înainte ca Dan Șucu să cumpere pachetul majoritar de acțiuni al clubului nu s-a simțit deloc vinovat de situația gravă în care a ajuns Genoa, căpitanul rossoblu a făcut-o imediat după meci. „Sunt primul în numele întregii echipe care îmi cer scuze fanilor și oamenilor de la Genoa. Nu este ușor pentru ei. Nu merită asta. S-au făcut auziți și așa este. Trebuie să fim conștienți de tot ceea ce se spune și să le dăm energie. Azi, nu s-a întâmplat. Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă. Antrenorul este aproape de noi, vorbește cu noi. Este greu și pentru el. Trebuie să fim uniți. Nu suntem într-un moment în care vrea să vorbească mai mult cu noi, dar este evident ce se întâmplă.

N-am fost noi și nu le-am transmis asta fanilor”, și-a pus cenușă în cap Johan Vasquez.