Critici dure la adresa AUR și USR
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a lansat critici dure la adresa partidelor AUR și USR, afirmând că acestea nu își susțin promisiunile cu fapte concrete. Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței PSD Timiș, unde Negrescu a subliniat că Partidul Social-Democrat (PSD) are proiectele necesare pentru a conduce dezvoltarea României. "Un partid care câștigă alegerile, un partid care își impune viziunea, un partid care dă tonul dezvoltării României - cu siguranță Partidul Social-Democrat are proiectele necesare pentru a face lucrul acesta. Și pentru a reuși să ne atingem acest obiectiv nu trebuie să fim nici AUR, nici USR, nici PNL. De altfel, aceste partide, ați remarcat și dumneavoastră, vând iluzii românilor și cred că avem datoria să le arătăm cetățenilor de fapt că ceea ce spun aceste partide nu stă în picioare", a declarat Negrescu.
Europarlamentarul a criticat, de asemenea, absența reprezentanților AUR din bătăliile importante pentru România la nivel european. "Cei de la AUR pretind că se luptă pentru România. Dar noi activăm la nivelul Parlamentului European și nu i-am văzut pe cei de la AUR luptându-se acolo la Bruxelles pentru România. Nu i-am văzut atunci când ne-am luptat pentru crearea salariului minim european. Nu i-am văzut când împreună cu colegul meu, domnul Florin Barbu, ne-am luptat pentru fermierii români. Nu i-am văzut când împreună cu colegul meu, Bogdan Ivan, ne-am luptat pentru a proteja minele din România. Nu i-am văzut nicăieri", a adăugat el.
Referindu-se la PNL și la premierul Ilie Bolojan, Negrescu a spus: "Am văzut cum cei de la PNL, în frunte cu domnul Ilie Bolojan, dau lecții. Îi spun că ei înțeleg cum funcționează Europa, că ei sunt cu reforma. Dar noi suntem formațiunea politică care a dus România în lumea europeană, în NATO, în spațiul Schengen și pentru a atinge aceste obiective am făcut reforme. Reforme reale. Nu reforme de formă, nu scandal, nu toată ziua la televizor propagând această idee că doar cineva se luptă pentru România".
Negrescu a continuat să critice USR, spunând că nu există motive să se uite la acest partid, având în vedere că, în mod real, măsurile concrete pentru cetățeni s-au promovat doar cu PSD la guvernare. "Știu că aici, la Timișoara, au reușit să câștige precedentele alegeri și ei ne spun peste tot că ei se gândesc la oameni, că ei au altă viziune. Dar acum, în mod real, nu cu Partidul Social-Democrat la guvernare s-a terminat mecanismul de cooperare și verificare? Nu cu Partidul Social-Democrat fiind activ s-au promovat măsuri concrete pentru cei mulți?", a întrebat el.
Negrescu a subliniat că PSD este un partid de centru-stânga, "singurul partid de centru-stânga din România", un partid național, dar și pro-european, un partid atașat valorilor tradiționale, dar și "un partid tolerant care promovează ideea susținerii a tot ce înseamnă revendicări sociale".