Marginalizarea lui Ion Iliescu
Într-un nou episod al serialului Ion Iliescu – Istoria neștiută, un proiect în parteneriat cu istoricul Lavinia Betea, invitata jurnalistului Ionuț Cristache, a recompus traseul primului președinte de după 1989 de la statutul de apropiat al familiei Ceaușescu la un marginalizat al regimului comunist. Un episod semnificativ în acest sens oferă indicii despre viitoarea distanțare definitivă a celor lideri comuniști și începutul marginalizării pentru Ion Iliescu.
Iliescu a fost 28 de ani la vârful puterii comuniste, însă la un moment dat steaua sa a început să pălească. Începutul sfârșitului survine în cadrul unei importante ședințe a Comitetului Central al PCR, când a fost înfierat cu mânie proletară. „Aș vrea să vă spun câte ceva despre acea vizită în Asia roșie a lui Ceaușescu, în care a fost și Iliescu. Puțin mai în spate, vizita aceea a avut loc din 1 până în 24 iulie. (…) În februarie, când Iliescu este propus pentru funcția de secretar al CC-ului, să știți că nu s-a tăcut. Vine un anume Constantin Drăgan, care e președintele sindicatelor și spune în ședință, vă citez: „Tovarășul Iliescu a trecut succesiv prin niște munci de conducere. Nu a muncit în fabrică și spiritul acesta muncitoresc din întreprindere face mult. Trebuie să țină cont de modestie și de felul de a pune problema. Să nu uităm că partidul era considerat al muncitorilor, nu al intelectualilor”.
În acest moment delicat al ședinței, Ceaușescu are o reacție care anticipează viitoarea ruptură, mai explică istoricul. Comentariul dictatorului trădează printre rânduri o evidentă nemulțumire față de fostul său protejat. Și spune și Ceaușescu: „De Iliescu eu nu vreau să spun nimic, este un tovarăș bun, îl cunoașteți cu toții. Are însă și el riscuri care s-au manifestat, de fapt și el trebuie să studieze mai bine problemele muncitorești, să meargă mai mult și să cunoască mai bine aceste probleme. Totuși este secretar cu propaganda”.
La scurtă distanță, Iliescu își agravează situația, documentele istorice atestând faptul că acesta l-a criticat pe Ceaușescu într-o vizită importantă efectuată alături de alți lideri comuniști ca Ion Gheorghe Maurer sau Manea Mănescu.
Într-un nou episod al serialului „Ion Iliescu – Istoria neștiută”, un proiect realizat de Gândul și Descoperă.ro în parteneriat cu istoricul Lavinia Betea, jurnalistul Ionuț Cristache și invitata sa au reconstituit episodul care consolidează marginalizarea liderului comunist. Din apropiat al dictatorului și al familiei acestuia, ba chiar de posibil succesor al lui Ceaușescu, Iliescu este trimis într-un „exil” mai blând la Timișoara. Deși poza în disident, acesta nu a rupt niciodată relațiile cu familia dictatorului.
Însă, adevăratul moment de ruptură între președintele României și secretarul general al PCR și secretarul cu propaganda al partidului avea să vină în anul 1971. Deși nu se poate vorbi propriu-zis de un exil, ca în cazul altor lideri de partid, iar relațiile lui Iliescu cu familia Ceaușescu au rămas relativ apropiate, acesta începe să resimtă distanțarea de președintele Republicii Socialiste România. Aparent însă, beneficiază de tot arsenalul unui nomenclaturist al regimului comunist. „Relațiile nu sunt reci, putea să îl marginalizeze de tot cum l-a marginalizat pe Trofin sau cum l-a exilat pe Drăghici, trimițându-l pe unul dintre ei șef de IAS. Este ca un fel de du-te și fă proba calităților tale, cu ocazia asta va mai descrește puțin stima de sine și încrederea pe care tu o ai în viitorul tău de succesor al meu, pentru că asta pricepeau și ceilalți, că eu n-am de gând să te fac succesorul meu.
Și îl trimite la Timișoara. Este al doilea om pe județ, este secretarul cu propaganda. Adică mai mare peste școlile județului, peste instituțiile culturale și în același timp este un membru al Biroului Politic al Comitetului Județean de partid. Un om care are un însoțitor, o vilă cu tot ceea ce trebuie acolo.
În aceeași intervenție, istoricul a explicat ce profil dorea dictatorul pentru succesorul său, statut care inițial îi revenise lui Ion Iliescu. „De fapt, Ceaușescu pricepe, din 1971 încolo, Ceaușescu își pune în aplicare, după ce îi îndepărtează și pe oamenii lui Dej, îi înscăunează pe oamenii pe care el îi alesese. Niște oameni cu care se imagina intrând înaintea celorlalți din zisul lagăr socialist în comunism. Adică ei trebuiau să fie niște supermeni, care să vrăjească, să schimbe lumea într-un ritm fără precedent. Și oamenii aceștia ce puteau să facă?
Are un termen foarte bun Silviu Curticeanu – ultimul șef al Cancelariei lui Ceaușescu, vătafi.”