Informații despre rețineri și anchetă
Trei persoane au fost reținute miercuri seară în urma perchezițiilor efectuate de Poliția Română în dosarul penal deschis după explozia produsă în Sectorul 5 al Capitalei, potrivit unor surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare, citate de News.ro, trei persoane au fost reținute de anchetatori în urma celor opt percheziții efectuate în cursul zilei, în legătură cu explozia produsă într-un bloc din cartierul Rahova.
Până la ora transmiterii acestei știri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a oferit detalii oficiale despre identitatea celor reținuți sau despre rolul acestora în cauză.
Miercuri, Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a efectuat opt percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice, în cadrul anchetei deschise după explozia devastatoare din Rahova.
Conform surselor, patru percheziții au avut loc în București, două în județul Ilfov, iar câte una în județele Prahova și Teleorman. Ancheta a vizat ridicarea de documente și echipamente de stocare a datelor.
Șase persoane au fost duse la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru continuarea cercetărilor.
Explozia, produsă într-un bloc de locuințe din Sectorul 5, s-a soldat cu moartea a trei persoane și rănirea altor 15. În urma incidentului, Poliția Română și procurorii au efectuat cercetări la fața locului și au audiat mai multe persoane.
Dosarul penal deschis după tragedie vizează infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, cercetările desfășurându-se până acum in rem, adică asupra faptei, fără persoane puse sub acuzare.
Trei persoane reţinute în dosarul exploziei din Rahova au fost duse joi la Judecătoria Sectorului 5, unde procurorii cer arestarea lor preventivă.
Printre inculpaţi se numără un angajat al Distrigaz şi doi angajaţi ai firmei Amproperty Construct SRL, compania care efectuase verificarea reţelei de gaze a blocului unde s-a produs tragedia din 17 octombrie.
Potrivit datelor publicate pe portalul instanţelor, persoanele cercetate în acest dosar sunt Mihai Burcea, Andrei Robert Soare şi George Daniel Costache. Aceştia au fost reţinuţi miercuri, după o serie de percheziţii efectuate de procurori în Bucureşti, Ilfov, Prahova şi Teleorman.
Printre locaţiile vizate de anchetă s-au numărat sediul Distrigaz şi firma Amproperty Construct SRL, care a avut contractul de verificare a instalaţiei de gaze de la blocul afectat.
Parchetul a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare producerea unui dezastru, faptă gravă pedepsită de Codul penal.
Ancheta vizează circumstanţele în care s-a produs explozia din cartierul Rahova şi eventualele neglijenţe în verificarea şi întreţinerea reţelei de gaze.
Explozia, produsă pe 17 octombrie într-un bloc de locuinţe din Rahova, a avut consecinţe dramatice: trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar mai multe apartamente au fost distruse complet.
Locatarii au fost evacuaţi, iar o parte dintre ei nu s-au mai putut întoarce în locuinţe din cauza pagubelor majore.