Reducerea prezenței militare americane
Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, a declarat pe Facebook că reducerea prezenței militare americane în Europa, în special la baza Mihail Kogălniceanu, nu este o surpriză, ci rezultatul unei analize financiare, strategice și politice. „Această decizie survine după un Summit NATO de succes organizat la Haga și nu va afecta capacitatea de apărare a Alianței”, a subliniat el.
Geoană a explicat că modelul rotațional aplicat în România este mai costisitor decât prezența permanentă a trupelor americane în Polonia sau țările baltice. „Strategic, zona Mării Negre este esențială în planurile regionale ale NATO, iar SUA așteaptă ca aliații europeni să compenseze reducerea prezenței militare”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește viitorul relațiilor româno-americane, Geoană a menționat că retragerea trupelor poate fi compensată prin prepoziționarea echipamentelor și armamentului american în România, o cooperare mai strânsă în domeniul intelligence-ului, precum și prin dezvoltarea unor noi sisteme de apărare, inclusiv anti-drone.
„Baza Mihail Kogălniceanu trebuie să rămână un proiect comun de grad zero pentru România-SUA-NATO, având un rol crucial pentru securitatea regională, inclusiv pentru Ucraina”, a afirmat el. Geoană a subliniat importanța grupului de Luptă NATO de la Cincu, care necesită o consolidare a prezenței.
„România trebuie să acționeze pentru o prezență extinsă și permanentă la nivel de brigadă, după modelul țărilor baltice și Polonia”, a adăugat el.
Fostul secretar general adjunct a făcut un apel către clasa politică românească, subliniind necesitatea menținerii consensului politic asupra importanței relației cu SUA. „Consensul politic asupra importanței cruciale a relației cu principalul nostru aliat trebuie păstrat”, a conchis Geoană.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat că România și aliații din NATO au fost informați despre decizia Statelor Unite de a redimensiona trupele americane din Europa. „Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în România”, a precizat MApN.
Anunțul vine după ce surse din publicația Kyiv Post au indicat că Administrația Trump intenționează să retragă mii de soldați americani din România, iar MApN a afirmat că decizia a fost anticipată, România fiind în contact constant cu partenerul strategic american.