Debut de coșmar pentru Horațiu Moldovan la Real Oviedo

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Horațiu Moldovan a avut un debut dificil la Real Oviedo, primind 4 goluri într-un meci din Cupa Spaniei împotriva echipei Ourense CF, ultima în Grupa 1 din Primera RFEF. Deși echipa sa a fost eliminată, Moldovan a fost notat cu 8,2 pentru intervențiile sale, inclusiv o paradă la penalty.

EN

Brief

Horațiu Moldovan faced a challenging debut for Real Oviedo, conceding four goals in a Copa del Rey match against Ourense CF, the last-placed team in Primera RFEF. Despite the elimination, he received a high performance rating of 8.2 for his efforts, including a penalty save.

Debut de coșmar pentru Horațiu Moldovan la Real Oviedo
Sursa foto: gsp.ro

Horațiu Moldovan, debut rușinos la Oviedo

Debut de coșmar pentru Horațiu Moldovan (27 de ani) la noua sa echipă, Real Oviedo. Portarul român a bifat primul meci oficial între buturile formației din La Liga, însă prestația sa a coincis cu o eliminare rușinoasă din Cupa Spaniei, în fața unei echipe din eșalonul al treilea.

Partida de pe terenul celor de la Ourense CF, ocupanta locului 20 (ultimul) în Grupa 1 din Primera RFEF, părea o simplă formalitate pentru echipa din La Liga. Oviedo a deschis scorul rapid, în minutul 17, prin Brekalo, dar gazdele au restabilit egalitatea în minutul 53, prin Jerin Ramos.

După doar opt minute, Luka Ilic a adus din nou avantajul oaspeților (61'), însă în minutul 90+4, Ourense a trimis meciul în prelungiri, spre stupefacția tuturor. După acel gol, dezastrul s-a declanșat: formația din liga a treia a punctat de două ori, prin Ouhdadi (98') și Bouzaig (112'), stabilind scorul final, 4-2 în favoarea lui Ourense.

În minutul 120+2, Moldovan a parat o lovitură de la 11 metri executată de Guerrero, însă parada a contat doar pentru statistică. Pentru Horațiu Moldovan, fostul portar de la Rapid și Atletico Madrid, meciul cu Ourense a fost debutul oficial în poarta celor de la Real Oviedo.

Deși a avut câteva intervenții bune, internaționalul român a fost departe de a evita dezastrul defensiv al echipei sale. Real Oviedo, echipă nou-promovată în La Liga, este eliminată rușinos din Cupa Regelui de o formație care luptă pentru evitarea retrogradării în liga a patra din Spania.

Cotat în prezent la 2,2 milioane de euro pe site-ul de specialitate Transfermarkt, goalkeeperul român a evoluat de-a lungul carierei la CFR Cluj, Hermannstadt, Viitorul Târgu Jiu, Ripensia Timișoara, Sepsi OSK, Rapid, Atletico Madrid și Sassuolo.

Gimnasta Denisa Golgotă, acuzații ȘOCANTE după Mondialele recent încheiate: „Mi-ar da pumni în gură până m-ar desfigura și aș avea nevoie de operații estetice! Plângerea a fost IGNORATĂ”.

„Am pierdut tot!” » Mărturia tulburătoare a federalului prins acasă de explozia din Rahova: „Ca atunci când îți iei un KO în cap.

Suntem pe drumuri”.