Sancțiuni ridicate pentru Dodik
Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunţat joi că anulează sancţiunile împotriva liderului sârb bosniac Milorad Dodik, a familiei şi aliaţilor acestuia şi a firmelor cu care au legături, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Oficiul pentru Activele Străine (OFAC) al Trezoreriei nu a explicat decizia de care beneficiază zeci de persoane – inclusiv miniştri sau fiul şi fiica lui Dodik – însă unii oficiali sârbi au lăsat să se înţeleagă că au acţionat în secret pentru stabilirea unui nou tip de relaţii cu americanii.
Naţionalistul Dodik, cunoscut ca pro-rus, este fostul preşedinte al Republicii Srpska, entitatea sârbă din Bosnia-Herţegovina. El a rămas fără mandat în august, după ce un verdict judecătoresc i-a interzis activităţile politice.
SUA îl sancţionaseră din 2017 pentru încălcarea tratatului de pace de la Daytona, care a pus capăt conflictului interetnic din Bosnia din anii 1990, menţinând integritatea ţării.
Dodik a militat pentru secesiunea Republicii Srpska şi a refuzat să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte.
În 18 noiembrie, parlamentarii sârbi bosniaci au numit un nou preşedinte interimar – pe Ana Trisic Babic, aliată a lui Dodik – recunoscând astfel pentru prima dată în mod oficial că fostul lider se retrage din politică, conform deciziei justiţiei. În 23 noiembrie sunt programate alegeri prezidenţiale în Republica Srpska.
Legislativul de la Banja Luka a anulat de asemenea mai multe legi separatiste adoptate în ultimul an, după ce Dodik a fost inculpat pentru nerespectarea deciziilor reprezentantului internaţional pentru Bosnia şi ale Curţii Constituţionale.
Departamentul de Stat american a salutat aceste evoluţii, afirmând că sunt rezultatul eforturilor conduse de SUA pentru „dezamorsarea crizei din Bosnia-Herţegovina”.
Mişcare surprinzătoare: SUA ridică sancţiunile impuse lui Milorad Dodik, liderul naţionalist pro-rus al sârbilor din Bosnia
Departamentul Trezoreriei SUA a ridicat miercuri sancţiunile impuse liderului naţionalist al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, precum și aliaţilor săi, membrilor familiei şi companiilor legate de aceştia, a anunţat Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), potrivit Reuters.
OFAC nu a explicat de ce a eliminat de pe lista de sancţiuni zeci dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Milorad Dodik, inclusiv miniştri ai guvernului său, precum şi pe fiul şi fiica acestuia, scrie News.ro. Însă oficialii sârbi au declarat că au lucrat discret la stabilirea unei relaţii mai cooperante cu SUA, păstrând în acelaşi timp legături prietenoase cu Rusia, vechiul aliat.
Milorad Dodik este fostul preşedinte al Republicii autonome Srpska din Bosnia, care a fost destituit din funcţie în august, în urma unei hotărâri judecătoreşti care i-a interzis să mai activeze în politică. El se afla sub sancţiuni americane din 2017 pentru că a încălcat tratatul de pace de la Dayton, care a pus capăt războiului etnic din Bosnia din anii 1990 şi a menţinut integritatea ţării.
Într-o postare pe profilul său de X, Milorad Dodik le-a mulţumit preşedintelui american Donald Trump şi asociaţilor săi pentru că au corectat ceea ce el a numit „marea nedreptate făcută Republicii Srpska, reprezentanţilor săi şi familiilor acestora”.
„Decizia de a ridica sancţiunile nu este doar o reabilitare legală, ci şi morală a adevărului despre Republica Srpska şi toţi cei care o servesc cu onoare”, a spus Dodik.
Naţionalist pro-rus, Dodik a susţinut mult timp secesiunea Republicii Srpska de Bosnia şi a refuzat să demisioneze din funcţia de preşedinte al acesteia.
Cu toate acestea, pe 18 octombrie, parlamentarii sârbi bosniaci au numit un preşedinte interimar, recunoscând oficial pentru prima dată că Dodik se retrage din funcţie după ce un tribunal de stat i-a interzis să mai activeze în politică. Preşedintele interimar va exercita funcţia până la alegerile prezidenţiale anticipate programate pentru 23 noiembrie.
Parlamentul a anulat, de asemenea, o serie de legi separatiste care au fost adoptate în ultimul an, după ce Dodik a fost pus sub acuzare pentru că a sfidat deciziile trimisului internaţional pentru pace al Bosniei şi ale Curţii Constituţionale.
Departamentul de Stat al SUA a salutat aceste măsuri, afirmând că ele sunt rezultatul eforturilor conduse de SUA „de a dezamorsa criza din Bosnia şi Herţegovina”.
„Conformarea lui Dodik cu hotărârea curţii din Sarajevo indică faptul că acesta doreşte să rămână în relaţii bune cu administraţia Trump”, a declarat Jay Truesdale, un fost diplomat american cu experienţă în regiune. „El a renunţat la cele mai importante sfidări la adresa Acordurilor de la Dayton pentru a calma Casa Albă, deşi îşi păstrează capacitatea de a lansa o altă campanie de secesiune perturbatoare”, a comentat diplomatul.
Dodik contestă verdictul tribunalului de stat la Curtea Constituţională, care este de aşteptat să se pronunţe săptămâna viitoare. El contestă, de asemenea, decizia Comisiei Electorale de a-i retrage mandatul prezidenţial.
În ciuda numirii unui înlocuitor interimar, Dodik a continuat să îşi îndeplinească atribuţiile şi să călătorească în străinătate în calitate de preşedinte.
El a declarat că Republica Srpska nu îşi va schimba politica, secesiunea rămânând obiectivul său final.