Clasare dosar: faptele infirmate
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a anunțat, luni, că a clasat dosarul în cazul bărbatului care ar fi încercat să pătrundă forțat cu mașina în curtea Ambasadei Rusiei din București. Bărbatul a fost testat pozitiv la fața locului pentru două substanțe psihoactive, dar rezultatul a fost infirmat de analiza toxicologică.
Comunicatul Parchetului: „Prin ordonanța din data de 27.10.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus clasarea cauzei față de un suspect cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și in rem, în ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența altor substanțe, întrucât faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală. În esență, din probatoriul administrat a rezultat că în ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, suspectul nu avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ci acestuia i se eliberase anterior o dovadă cu drept de circulație, iar referitor la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența altor substanțe, potrivit buletinului de analiză toxicologică, nu au fost identificate în organismul șoferului substanțe psihoactive.”
Un bărbat ar fi încercat să forțeze cu autoturismul poarta de acces a Ambasadei Rusiei din sectorul 1 al Capitalei, joi dimineață, în jurul orei 03:15.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, incidentul a fost rapid gestionat datorită intervenției prompte a unui jandarm aflat în postul de pază. Acesta a somat persoana respectivă, reușind să o oprească înainte de a intra în perimetrul obiectivului.
În urma solicitării de sprijin, la fața locului s-au deplasat două echipaje de jandarmerie și un echipaj de intervenție antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI).
La vederea forțelor de ordine, bărbatul a încercat să părăsească zona cu autovehiculul, dar a fost blocat de echipajele de intervenție. După somații repetate, acesta a coborât din mașină și a fost imobilizat.
Un echipaj de la poliția rutieră, ajuns la fața locului, a constatat că bărbatul, un cetățean român de 53 de ani, avea permisul de conducere suspendat. Potrivit poliției, bărbatul avea permisul suspendat pentru 90 de zile, ca urmare a săvârșirii unei contravenții la regimul rutier, dar avea o dovadă cu drept de circulație, valabilă în perioada 16.10.2025 – 31.10.2025.
Testele au indicat prezența a două substanțe interzise în organism: benzodiazepină și amfetamină.
Bărbatul a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru recoltarea de probe biologice și, ulterior, la sediul Brigăzii Rutiere, unde se vor efectua verificări suplimentare și se vor dispune măsurile legale.
Jandarmeria Capitalei a asigurat că securitatea obiectivului diplomatic nu a fost pusă în pericol, iar în urma incidentului nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale importante.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au clasat dosarul medicului stomatolog care ar fi intenționat, săptămâna trecută, să lovească cu mașina poarta de acces auto a sediului Ambasadei Rusiei din București. Acesta nu era drogat, avea drept de a conduce și nu a încercat să forțeze intrarea.
În urma anchetei, procurorii spun că șoferul respectiv nu consumase droguri sau substanțe psihoactive și avea dreptul să conducă, chiar dacă avea permisul de conducere suspendat.
'Prin ordonanța din data de 27.10.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus clasarea cauzei față de un suspect cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și in rem, în ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența altor substanțe, întrucât faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală. În esență, din probatoriul administrat a rezultat că, în ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, suspectul nu avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ci acestuia i se eliberase anterior o dovadă cu drept de circulație, iar referitor la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența altor substanțe, potrivit buletinului de analiză toxicologică, nu au fost identificate în organismul șoferului substanțe psihoactive', a anunțat, luni, Parchetul.
Reprezentanții Parchetului au precizat că șoferul nu a avut alte infracțiuni reținute în sarcina lui, ceea ce înseamnă că el a reușit să-i convingă pe anchetatori că nu a avut intenția să lovească poarta ambasadei.
De altfel, medicul stomatolog a declarat, la câteva zile după incident, că nu a vrut să pătrundă forțat în curtea ambasadei, ci doar să întoarcă mașina în dreptul imobilului. În timpul manevrei, un jandarm aflat la postul de pază din exteriorul ambasadei ar fi interpretat gestul ca un incident de securitate și l-a somat să se oprească. Medicul stomatolog s-ar fi speriat și a ieșit din mașină, fiind imobilizat de forțele de ordine.
Joi dimineață, pe 23 octombrie, Jandarmeria Capitalei a anunțat că, în jurul orei 3:15, un bărbat a încercat să lovească cu mașina poarta de acces auto a Ambasadei Rusiei.
'Jandarmul aflat în postul de pază l-a somat, reușind să-l oprească. În continuare, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la fața locului au ajuns două echipaje de jandarmerie și unul de intervenție antiteroristă din cadrul SRI. La vederea acestora, persoana a încercat să fugă cu autovehiculul din zona obiectivului, însă a fost blocată de echipajele venite în sprijin. La somațiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul și a fost imobilizat.
În scurt timp, la fața locului a ajuns și un echipaj de la Poliția Rutieră, care, în urma verificărilor efectuate, a constatat că persoana în cauză are permisul suspendat', anunța atunci Jandarmeria.