Doi ucraineni, arestați în Polonia pentru spionaj militar

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Doi ucraineni au fost arestați în Polonia pentru spionaj, acuzați de colectarea de informații despre trupele poloneze și infrastructura critică. Autoritățile poloneze consideră că acest caz face parte dintr-o campanie mai largă de spionaj orchestrat de Rusia. Cei doi riscă o pedeapsă de până la opt ani de închisoare.

EN

Brief

Two Ukrainians were arrested in Poland on suspicion of espionage, accused of gathering intelligence on Polish troops and critical infrastructure. This operation is part of a broader initiative to counter alleged Russian espionage activities, according to Polish authorities.

Doi ucraineni, arestați în Polonia pentru spionaj militar
Sursa foto: digi24.ro

Ucrainenii reținuți în Polonia pentru spionaj

Autoritățile de la Varșovia au reținut doi ucraineni sub acuzația de colectare de informații despre trupele poloneze și infrastructura critică a Poloniei în beneficiul unor servicii secrete străine. Această acțiune se încadrează într-un context mai larg, în care guvernul polonez a adoptat măsuri dure împotriva presupusului spionaj al Rusiei și Belarus, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Cei doi ucraineni figurează printre cele opt persoane a căror reținere de către Polonia și România a fost anunțată săptămâna trecută, a declarat Tomasz Siemoniak, ministrul responsabil cu serviciile speciale. Polonia afirmă că a fost vizată de incendii criminale și atacuri cibernetice în cadrul "războiului hibrid" purtat de Rusia, menit să destabilizeze națiunile care susțin Kievul în războiul din Ucraina. Moscova, care a invadat Ucraina în 2022, neagă aceste acuzații. "Este o dovadă a faptului că asistăm la o intensificare a activităților de sabotaj și a pregătirilor pentru cazuri de sabotaj", a afirmat Siemoniak luni la Polskie radio. Agenția de Securitate Internă a Poloniei (ABW) a declarat că cei doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 32 și respectiv de 34 de ani, au fost reținuți în orașul Katowice, din sudul Poloniei, pe 14 octombrie. ABW afirmă într-un comunicat că suspecții ar fi colectat informații despre membrii forțelor armate poloneze și despre infrastructura legată de eforturile de sprijinire a Ucrainei. Agenția de securitate internă a Poloniei susține că a intrat în posesia unor dovezi potrivit cărora suspecții îndeplineau "comenzi pentru serviciile secrete străine, inclusiv spionarea potențialului militar al Poloniei, instalarea de dispozitive pentru monitorizarea secretă a infrastructurii critice". Potrivit autorităților poloneze, suspecții au acceptat bani pentru aceste servicii. O instanță a dispus ca cei doi suspecți să fie plasați în arest preventiv pentru o perioadă de trei luni, în așteptarea procesului. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al ministrului coordonator al serviciilor speciale, Jacek Dobrzyński, a postat pe X că cei doi au îndeplinit misiuni care includeau "recunoașterea potențialului militar al Poloniei și instalarea de dispozitive pentru monitorizarea secretă a infrastructurii critice". El a adăugat că cei doi au colectat informații despre soldații polonezi "precum și despre infrastructura critică" din Polonia, "inclusiv infrastructura de transport care asigură sprijin logistic și militar pentru Ucraina". Anchetatorii au confiscat o cantitate mare de echipamente de comunicații în timpul arestărilor. Dacă vor fi condamnați pentru spionaj, cei doi riscă până la opt ani de închisoare.