Disputa între Bolojan și Grindeanu pe pensii
Întrebat dacă știe că legea pensiilor magistraților ar fi urmat să fie respinsă la CCR, premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seară, la Digi24, că nu are cunoștință de sursele președintelui interimar PSD, Sorin Grindeanu, care a citat "surse" din interiorul curții. Bolojan a subliniat că legea a fost construită respectând practicile din domeniu. "Eu nu știu ce fel de surse a folosit. La ce s-a referit domnul Grindeanu?", a precizat premierul. "Proiectul care a fost realizat a căutat să respecte practica pe care curtea a generat-o în acest domeniu, urmărind câteva lucruri esențiale. Aceste lucruri esențiale țin de pensionarea la o vârstă normală, deci nu la 48-50 de ani, la 65 de ani. Acest al 2-lea element esențial ține de stabilirea unei pensii care este la nivelul maxim european, deci nu 100% din ultimul salariu, ci maxim 70%. Nicăieri în Europa nu există o pensie mai mare. Acestea sunt elemente esențiale și am acordat o perioadă rezonabilă de tranziție."
Premierul a explicat că anterior, pensiile erau de 100% din salariu, ceea ce era nerealist, având în vedere că vârsta de pensionare ar fi crescut până în 2063. "Prin urmare, am procedat, spun și acum corect și sigur", a subliniat Bolojan. Premierul a subliniat că această situație „creează o stare de frustrare pe bună dreptate”, fiind percepută ca o menținere a unor privilegii.
Pe de altă parte, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seara, la Antena 1, că va exista o nouă lege în privința magistraților, care va prevedea ieșirea la pensie la 65 de ani și o pensie mai mică decât salariul, afirmând că aceste prevederi nu sunt „negociabile”. "Sunt lucruri care nu sunt negociabile. Da, vom avea o nouă lege care va regla lucrurile, se va ieși la pensie la 65 de ani, nu poți să ai pensia cât salariul, și astea sunt lucruri nenegociabile", a spus acesta. Grindeanu a pledat pentru negocieri cu reprezentanții sistemului de justiție, deoarece „dar când vii cu poziții de forță s-ar putea să ți se răspundă cu forță”.
El a menționat că s-a întâlnit cu principalii actori ai sistemului de justiție și i-a întrebat dacă sunt de acord să revină “la masa dialogului și oamenii au spus da”. În opinia sa, în prezent trebuie “rezolvată rapid” problema legată de vârsta de pensionare a magistraților și pensia acestora, printr-un “nou proiect care să fie aprobat în Parlament sau prin asumarea răspunderii”. De asemenea, europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că soluția propusă de PSD în ce privește compromisul asupra pensiilor magistraților (75% din salariu) a fost convenită împreună cu Administrația Prezidențială.
Legea privind pensiile magistraților trebuie adoptată rapid, având în vedere că subiectul “a trezit în societate un soi de revoltă” și din cauza riscului de a pierde 231 de milioane de euro fonduri europene dacă proiectul nu este adoptat până la finalul lunii noiembrie, a explicat liderul interimar al PSD. "Sper să clarificăm lucrurile mâine în coaliție", a continuat el, afirmând că magistrații “sunt dispuși să discute și să ajungem la un punct de vedere comun”. Grindeanu a mai subliniat că România are „urgent” nevoie de o nouă lege pentru pensiile speciale și că își propune reluarea dialogului dintre Guvern și sistemul judiciar, după tensiunile generate de decizia Curții Constituționale care a respins forma anterioară a legii.
„Am avut o întâlnire cu actorii principali din justiție… șefa Înaltei Curți, șefa CSM și procurorul general și i-am întrebat un singur lucru: dacă sunt de acord să revenim la masa dialogului. Au spus da”, a declarat Grindeanu. El a explicat că va propune în coaliție refacerea proiectului de lege, care ar putea fi adoptat fie prin Parlament, fie prin angajarea răspunderii Guvernului. "Vom avea o nouă lege, într-o formă sau alta, care va regla lucrurile. Se va ieși la pensie la 65 de ani. Dar nu poți să ai pensia cât ai avut salariul. Astea sunt lucruri nenegociabile", a subliniat liderul PSD. Grindeanu a criticat lipsa de dialog din coaliție și a subliniat că termenul-limită pentru adoptarea noii legi este 28 noiembrie, având ca scop accelerarea soluțiilor și nu „îngroparea” subiectului.
„Dacă există bună credință, vom ajunge la un punct de vedere comun, fără forță, ca până acum”, a încheiat Grindeanu.