Perspective diverse asupra catedralei
Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai mare lăcaș ortodox din lume și simbol al ambițiilor spirituale ale României, continuă să genereze dialoguri aprinse. Antropologul italian Giuseppe Tateo, cercetător la Universitatea Roma Tre, a analizat pentru Balkan Insight ceea ce el numește „un simbol puternic și controversat al României contemporane”. Edificiul de 127 de metri nu impresionează doar prin dimensiuni. Pentru românii credincioși, el reprezintă „renașterea spirituală a României moderne”. Totuși, nu toată lumea vede în această construcție o minune arhitecturală. „O catedrală nu este doar o reprezentare simbolică a credinței”, afirmă Tateo. „Este, de asemenea, o clădire cu un stil arhitectural bine definit, care ar trebui să fie reprezentativ pentru oraș.” Antropologul spune că mulți arhitecți considerați de el specialiști în domeniu sunt extrem de critici: „Majoritatea arhitecților cu care am vorbit consideră că proiectului îi lipsește valoarea estetică… pentru că nu prezintă creativitate sau inovație.” La asta se adaugă și o pretenție spectaculoasă din partea Patriarhiei. „Patriarhia ar fi cerut o garanție de 1.000 de ani pentru structură”, povestește Tateo. Însă constructorii au putut garanta doar 500. Tateo atrage atenția că „doar aproximativ zece procente din costul total al edificiului au provenit de la Biserica Ortodoxă Română… restul a fost finanțat cu bani publici de la autoritățile naționale și locale”. Acesta estimează costurile la „aproximativ 270 de milioane de euro”, sumă care ridică întrebări aprinse într-o țară unde oameni tineri vorbesc adesea despre spitale insuficiente, școli fără resurse și drumuri rămase la stadiu de promisiune. Balkan Insight notează că dependența de fonduri publice a provocat o nemulțumire accentuată: mulți consideră că prioritatea trebuia îndreptată „către educație, sănătate sau infrastructură”. Alegerea amplasamentului lângă Casa Poporului, simbol al fostului regim comunist, a atras rapid atenția cercetătorului italian. El descrie această vecinătate ca fiind „oarecum ironică”. Din perspectiva lui, apropierea fizică dintre „monumentul ortodoxiei și monumentul comunismului” arată perfect complexitatea României moderne, prinsă între două mari identități istorice. „Îmi vine greu să cred că aceste catedrale impunătoare și costisitoare pot fi văzute ca semne ale unei treziri spirituale… Mai degrabă, ele reflectă modul în care Biserica Ortodoxă Română gândește și cum alege să folosească resursele la care are acces.” În opinia lui, Biserica a construit nu mai puțin de 34 de catedrale în ultimele decenii, multe tot cu bani publici. Chiar dacă BOR rămâne o instituție puternică, Tateo observă că România trece printr-un proces de secularizare rapidă. „Numărul creștinilor ortodocși înregistrați oficial a scăzut cu aproximativ două milioane” în ultimii ani, afirmă acesta. „Mulți tineri nu se mai identifică drept credincioși sau nu se mai simt conectați la ortodoxie.” Totuși, el recunoaște că edificiul va avea parte de apreciere: „Cu siguranță vor exista credincioși care se vor bucura de o clădire care celebrează identitatea românească în lumea ortodoxă… și care vor admira, de exemplu, iconografia sa mozaică bogat detaliată.” Gazetarul Cristian Tudor Popescu revine asupra unuia dintre subiectele pe care, de-a lungul anilor, le-a criticat adesea: construcția Catedralei Mântuirii Neamului. Într-un comentariu publicat pe pagina sa de Facebook, el explică de ce consideră acum acest edificiu „o clădire folositoare poporului român”, deși fondurile investite au fost uriașe. Deși a criticat deseori alocarea fondurilor publice pentru construirea Catedralei Naționale, gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră acum că edificiul este unul „folositor poporului român”. În comentariul publicat duminică pe pagina sa de Facebook, el a abordat tema sfințirii picturii Catedralei Naționale, explicând de ce privește astăzi acest proiect într-o altă lumină. Sub titlul „La ce e bună Catedrala”, gazetarul a încercat să răspundă, în maniera sa caracteristică, la această întrebare, arătând că, deși s-au cheltuit multe fonduri publice, acestea au fost utilizate, totuși, mai responsabil decât în alte investiții, care au dus chiar la pierderi de vieți omenești. „O biserică pentru majoritatea cetățenilor unei țări poate fi un temei puternic de unitate națională. Mai puternic decât cultura, limba, istoria, geografia României. Românii sunt din ce în ce mai depărtați de cultura românească. Cine îi mai citește astăzi, în afară de ce obligă școala, măcar pe Eminescu, Caragiale, Creangă, Arghezi, Maiorescu sau Călinescu, când prea puțini mai citesc astăzi cărți? Cine a privit măcar o dată, într-o expoziție, tablouri de Grigorescu, Tonitza, Luchian, Andreescu, Pallady sau Țuculescu? Câți s-au dus o dată în viață în pelerinaj la Târgu-Jiu să vadă Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, să fie hagiii lui Brâncuși? Câți cunosc din istoria României și românilor altceva decât niște clișee care le-au fost vârâte în cap de propaganda naționalistă-ceaușistă-legionară? Câți români au călătorit prin Transilvania, Moldova, Țara Românească înainte de a pleca în lumea largă, că acum se poate? Cât despre limba română, e tot mai ruptă în bucăți, vorbim limbi diferite, unele făcute din rahat, mustind de injurii și amenințări agramate, altele făcute din rumeguș. În schimb, zeci de mii de români, din toată țara, au pierdut nopți pe drum ca să vină la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului. Care a fost construită cu bani mulți, dar și cu mai multă competență și responsabilitate decât instalațiile de gaz care aruncă în aer blocurile patriei. Ortodoxia e simplă, ușor de practicat. Cei mai mulți creștini-ortodocși din România n-au citit Biblia, nici măcar Noul Testament, ca să nu mai vorbim de scrierile lui Nicolae Steinhardt, Bartolomeu Anania, Dumitru Stăniloae, Gala Galaction, Mircea Păcurariu sau Andrei Scrima. Sau oferta altor mari religii, mozaism, islam, hinduism sau budism. Ei știu să-și facă cruce, să zică Doamne-ajută!, Doamne ferește! Te bate Dumnezeu!, Dac-o vrea Dumnezeu!, să spună Tatăl nostru, Înger-îngerașul meu! Și cam atât. Se duc la biserică, la moaște, plătesc nunți, botezuri, înmormântări sfinților părinți și speră să primească în schimb sănătate, împliniri, bani și Raiul după moarte. Mi se pare avantajos. Totuși, chiar și numai atât poate fi de ajuns ca să mai oprească oamenii de la omoruri, tâlhării, violuri, înșelăciuni, nepăsare criminală, corupție. Care sunt multe și mari în România, dar ar fi probabil și mai multe, și mai mari, fără biserică. Frica de Dumnezeu poate să bată frica de poliție. Morala socială poate fi deprinsă mai degrabă prin religie decât prin educația laică, aflată ca vai de capul ei. Iar actele de caritate ale bisericii sau ale unor preoți deosebiți, nu pot fi decât spre ajutorul și alinarea oamenilor. În primă și ultimă instanță, celor mai mulți le e frică să fie singuri în fața morții. Pe ei, credința în Dumnezeu și viața de apoi îi mai eliberează de această frică. Îi înțeleg. Credința e utilă oamenilor, nu tuturor. De aceea sunt pentru sprijinirea de către stat a bisericii. Și teatrele sunt bugetate de stat, deși nu toți cetățenii merg la teatru. Unora le place slujba în biserică, altora, o piesă de teatru – cultul poate fi pus alături de cultură”, a scris CTP. Gazetarul a vorbit și despre latura negativă a fenomenului religios: „Își extinde îndrituirea asupra medicinei. Înlocuiește vaccinurile cu rugăciuni și atingerea moaștelor. Pretinde că lingurița de împărtășanie se poate întrebuința la comun, că nu stau virușii pe ea. Nu numai preoții – există și medici care îl prescriu pe Dumnezeu ca leac. Se amestecă în politică. Diverși ierarhi îl binecuvântează pe Putin și îndeamnă la votarea lui Dumnezeilă, paranoicul cu Dumnezeu în gură, bineplăcut Kremlinului. Susțin naționalismul rasist și xenofob, comițând păcatul numit chiar de Biserica Ortodoxă filetism – punerea națiunii mai presus de omenire ca întreg și mai presus de rânduielile dumnezeiești. Până la comoara din ceruri, pe care o promit credincioșilor, Godporația adună averi pământești, păduri, livezi, vii, vile și mercedesuri. Și le apără cu o îndârjire comparabilă cu cea a magistraților care țin cu dinții de pensiile lor speciale. În fine, religia este o dictatură. Nu ai voie să critici Biblia, trebuie să o respecți întocmai sau, cel mult, să te conduci după interpretările canonice hotărâte de biserică. Patriarhul nu este ales prin votul tuturor credincioșilor, ci doar de cercul restrâns al Sinodului. Dacă ai o viziune neconformă a credinței, ești anatemizat, menit afurisirii. Rațiunea, râsul, relativizarea, libertatea de cuvânt, nu au ce căuta în practicarea credinței. Pe cale de consecință, religia nu are treabă cu libertatea sau democrația, ba chiar nu-i plac deloc. Ortodoxia înclină spre conduceri de stat autoritariste, ceaușism, totalitarism antonescian, legionarism, monarhie forte, de care e gata să se lipească, după cum s-a văzut”, mai spune Cristian Tudor Popescu. În final, gazetarul a tras concluzia: „Dacă e să trag linie, Catedrala Mântuirii Neamului e o clădire folositoare poporului român. Mai folositoare decât îi e poporului american colosala Sală de Bal pe care Dumnezeul Trump o ridică dărâmând Casa Albă.