Decizia luată la FCSB în privința lui Denis Alibec

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Denis Alibec nu a fost titular în meciul cu Bologna din Europa League, după un conflict cu suporterii FCSB. Gigi Becali a declarat că decizia de a nu-l folosi pe Alibec a fost luată în urma unei ședințe cu liderul galeriei, Gheorghe Mustață. Alibec nu a reușit să marcheze în 10 meciuri în acest sezon.

EN

Brief

Denis Alibec's non-selection for the Bologna match in the UEFA Europa League is a result of a conflict with fans and internal club decisions. Gigi Becali confirmed that the decision was made after discussions with the fan leaders. Alibec has yet to score in 10 appearances this season.

Decizia luată la FCSB în privința lui Denis Alibec
Sursa foto: digisport.ro

Conflictul lui Alibec cu suporterii

Denis Alibec (34 de ani), atacantul de la FCSB, nu a fost trimis titular în partida cu Bologna, din etapa a treia a grupei unice de Europa League.

Decizia a fost luată în urma unei ședințe între conducerea clubului și Gheorghe Mustață, liderul galeriei celor de la FCSB. Alibec a intrat în conflict cu câțiva suporteri la finalul meciului cu Metaloglobus, scor 1-2, iar Gigi Becali a declarat că nu vrea să riște ca acesta să fie huiduit de fani la meciul cu Bologna.

Patronul de la FCSB a transmis miercuri seară că planul inițial era ca Alibec să fie titular cu italienii. Doar că, în urma conflictului cu suporterii, soarta jucătorului urma să fie decisă în urma ședinței cu liderul Peluzei Nord.

După discuțiile din cadrul clubului, s-a luat decizia ca Alibec să nu înceapă din primul minut cu Bologna. Fanii așteptă scuze din partea atacantului, după ce l-au acuzat că i-a înjurat.

Titular în centrul atacului a fost ales Mamadou Thiam pentru partida cu formația italiană.

1 assistare Alibec la FCSB în acest sezon, în 10 meciuri în toate competițiile. Încă nu a marcat.

„El juca meciul ăsta (n.r. cu Bologna). Eu am făcut tot timpul ce am vrut. Numai că, în situația în care suntem acum... Suporterii au susținut echipa, așa cum au făcut-o. Mă face să îi respect atât de tare, încât să țin cont și de micile detalii.

Am înțeles că el a înjurat. Nu știu ce a făcut acolo. Eu nu pot să fac pe plac unui om și să ignor mii de suporteri. Aia contează! După toată situația care e... sunt 25-30.000 de suporteri, nu știu câți vin la meci.

Au ei o ședință, și eu l-am rugat, prin Meme, pe Mustață, ca ei să hotărască dacă Alibec joacă sau nu. Eu nu ascult niciodată, dar în situația asta de acum, ei să hotărască, pentru că suntem unde suntem. Ei să decidă dacă îl mai agreează pe Alibec sau nu”, a spus Becali, la Digi Sport 1.

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Alhassan, Șut - Miculescu, Olaru (cpt.), Cisotti - Thiam

Rezerve: Udrea, Zima - Graovac, Alibec, Bîrligea, Tănase, Kiki, Politic, Oct. Popescu

Antrenor: Elias Charalambous

BOLOGNA (4-2-3-1): Skorupski - Zortea, Heggem, Lucumi, Lykogiannis - Freuler (cpt.), Moro - Orsolini, Odgaard, Rowe - Dallinga

Rezerve: Ravaglia, Pessina - Holm, Pobega, Castro, F. Bernardeschi, Casale, L. Ferguson, Cambiaghi, Miranda, Vitik, Fabbian

Antrenor: Daniel Niccolini („secundul” prezent la meci)

Adrian Mutu, INCENDIAR despre subiectul Chivu la Inter: „Taci! Ai vorbit cu rasism și cu superioritate!”

„Am pierdut tot!” » Mărturia tulburătoare a federalului prins acasă de explozia din Rahova: „Ca atunci când îți iei un KO în cap.

Suntem pe drumuri”