Studii recente despre soldații lui Napoleon
Ucis adevărat reprezintă subiectul principal al acestui articol. A fost înfrângerea cea care a marcat începutul sfârșitului pentru Napoleon? Campania sa eșuată din Rusia, în 1812, a costat viața a peste 500.000 de soldați francezi. Mult timp s-a crezut că aceștia au pierit din cauza frigului, foametei și bolilor.
Acum, o echipă de cercetători de la Institutul Pasteur din Franța a identificat agenții patogeni care ar fi contribuit decisiv la dezastrul armatei franceze.
Analizând dinții a 13 soldați descoperiți într-o groapă comună din Vilnius, actuala capitală a Lituaniei, oamenii de știință nu au găsit urme ale tifosului, boala considerată până acum principalul vinovat al epidemiei din timpul retragerii.
În schimb, cercetătorii au descoperit două bacterii periculoase: una responsabilă de febra paratifoidă (Salmonella enterica) și alta asociată cu febra recurentă, o infecție transmisă prin păduchi (Borrelia recurrentis). Ambele boli provoacă febră mare, oboseală accentuată și tulburări digestive.
Prezența lor simultană, susțin autorii studiului, ar fi agravat rapid starea trupelor franceze, deja slăbite de frig, foame și lipsa igienei.
„Este extraordinar că putem folosi tehnologia de astăzi pentru a detecta și diagnostica ceva ce a rămas ascuns timp de două secole”, a declarat Nicolas Rascovan, autorul principal al studiului, publicat în revista Current Biology.
Dintre cei 13 soldați analizați, dinții a patru au prezentat urme de Salmonella enterica, iar alți doi au fost infectați cu Borrelia recurrentis. Este pentru prima dată când se obțin dovezi genetice directe privind prezența acestor boli în armata lui Napoleon.
Mostrele provin dintr-o groapă comună ce conținea rămășițele a peste 3.000 de soldați, astfel că specialiștii avertizează că este vorba despre un eșantion limitat. Totuși, simptomele descrise în relatările istorice — febră mare, epuizare, tulburări intestinale — corespund celor provocate de cele două infecții identificate.
Păduchii, care transmit una dintre bacterii, sunt menționați frecvent în scrierile soldaților francezi din acea perioadă, fiind considerați o problemă endemică în timpul campaniei.
Invazia Rusiei a început în iunie 1812, după înfrângerile suferite de Napoleon în Spania și Portugalia. Din cei aproximativ 650.000 de oameni care au pornit la drum, doar 110.000 s-au mai întors în Franța.
Armata franceză a ajuns la Moscova, dar a fost nevoită să se retragă când rușii, sub conducerea țarului Alexandru I, au refuzat să capituleze. Pe măsură ce iarna se instala, temperaturile au scăzut dramatic, proviziile s-au epuizat, iar soldații au început să moară nu doar de frig, ci și de boală.
Forțele ruse au aplicat o strategie de „pământ pârjolit”, distrugând localitățile și resursele din calea francezilor. Retragerea s-a transformat într-o catastrofă: armata era decimată de infecții, lipsa hranei și atacurile trupelor ruse.
Dezastrul din Rusia a accelerat prăbușirea Imperiului Francez. În 1813, Napoleon a fost înfrânt la Bătălia de la Leipzig, unde alți 100.000 de soldați francezi au fost uciși sau răniți.
Un an mai târziu, trupele ruse, austriece și prusace au ocupat Parisul, iar Napoleon a fost forțat să abdice.
Exilat pe insula Elba, a evadat în 1815 și a revenit în Franța, dar tentativa sa de a recuceri puterea s-a încheiat cu înfrângerea de la Waterloo. A fost trimis apoi în exil definitiv pe insula Sfânta Elena, unde a murit în 1821, probabil din cauza unui cancer la stomac.
Descoperirea Institutului Pasteur oferă, pentru prima dată, o bază științifică solidă pentru a înțelege de ce armata lui Napoleon a fost decimată atât de rapid în timpul retragerii din Rusia.
Combinația dintre condițiile extreme, malnutriție și epidemii bacteriene a transformat una dintre cele mai mari armate ale Europei într-o tragedie umană fără precedent.