Ilie Bolojan, studii controversate
Neclaritățile cv-ul reprezintă subiectul principal al acestui articol. La capitolul Studii, pe blogul personal și pe site-ul oficial al Guvernului, Bolojan trece Institutul Politehnic Traian Vuia Timișoara – Facultatea de Mecanică – 1988 – 1993. De observat e că prim-ministrul a început facultatea la un an după ce a terminat Liceul Emanuil Gojdu din Oradea.
Misterul acesta e lămurit de un fost coleg de Politehnică al premierului: „Toți absolvenții de liceu din ’87, dacă luau admiterea la facultate, în iunie ’87, făceau întâi stagiul militar de 9 luni. Abia apoi am început facultatea, în 1988. Am fost camarad de armată cu Ilie Bolojan în același pluton, la Lipova, între 1987-1988, apoi am început împreună facultatea de mecanică”. Inginerul timișorean, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a adăugat că premierul, așa cum l-a cunoscut în timpul stagiului militar, „era un om extrem de harnic, serios și riguros, un om pe care te puteai baza”.
Înființat în 1923 și inaugurat de Regele Ferdinand, Institutul Traian Vuia a devenit, între timp, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 4894/1991.
Într-un răspuns pentru ziar, Departamentul de Comunicare și Imagine al UPT confirmă: „Domnul Ilie-Gavril Bolojan a absolvit în anul 1993, cu diplomă de inginer, cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Timișoara, în prezent Universitatea Politehnica Timișoara”.
Ca președinte interimar, Bolojan a efectuat o vizită în orașul de pe Bega, în luna martie, la salonul de carte Bookfest și la universitățile timișorene.
Într-un comunicat al UPT, se arată că „Ilie Bolojan a declarat că ori de câte ori ajunge la Timişoara îşi doreşte să revină la Politehnică – locul care i-a definit parcursul profesional şi care i-a format valorile de tânăr student”. La rândul lui, conform sursei citate, premierul a spus, cu prilejul vizitei la UPT: „Sunt, înainte de toate, inginer, iar Universitatea Politehnica Timişoara este universitatea mea de bază”.
Prim-ministrul n-a profesat nici o zi ca inginer, conform CV-ului de pe gov.ro. Cert e că a obținut o diplomă, după cinci ani regulamentari de studii.
Cealaltă instituție de învățământ superior pe care Ilie Bolojan o listează la studiile sale este Universitatea din Timișoara, Facultatea de Matematică, unde susține că a urmat cursuri între 1990 și 1993.
Într-o emisiune TV din martie anul acesta, premierul dezmințea „un val de mizerii” despre activitatea lui, cu argumentul următor: „În anii 90, eram student, m-am înscris la a doua facultate la Timişoara, n-am lucrat, nu puteai să pleci de acolo, pentru că erau facultăţi care se făceau la zi, deci era destul de greu să le duci”.
Ce lasă să se înțeleagă Ilie Bolojan și din CV-ul lui, și din declarațiile publice e că nu doar a început, dar a și terminat a doua facultate.
Universitatea din Timișoara se numește, din 1994, Universitatea de Vest din Timișoara, iar rectorul ei, Marilen Pîrtea, a fost numit în iunie consilier onorific al prim-ministrului, în domeniile educației și cercetării. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 603/27 iunie 2025 (decizia nr. 325 a prim-ministrului României).
„Să recunoaștem cu toții, determinarea lui Ilie Bolojan a schimbat paradigma și a reașezat condițiile de definire a normalității și valorilor, a priorităților de dezvoltare națională. Educația este esențială!”, a scris profesorul Pîrtea pe Facebook, comentând numirea lui în echipa de consilieri a premierului.
Facultatea de Matematică din cadrul UVT a fost, la începuturi, în 1948, parte a Institutului Pedagogic din Timișoara. Pe site-ul facultății, este publicat un scurt istoric, care cuprinde și mențiuni privind durata cursurilor:
„În anul 1948 a fost înfiinţată Facultatea de Matematică-Fizică, de 3 ani, în cadrul Institutului Pedagogic din Timişoara, care îşi măreşte perioada de studii la 4 ani începând cu anul 1952, iar din anul 1957 durata studiilor devine 5 ani. În anul 1962, Institutul Pedagogic de 5 ani din Timișoara se transformă în Universitatea din Timișoara, iar din anul 1990 devine Universitatea de Vest din Timișoara”.
În CV-ul lui Ilie Bolojan, în dreptul Facultății de Matematică de la UVT este trecută perioada 1990 – 1993. Trei ani de studii, adică. Nu cinci, cât menționează site-ul UVT.
Spre comparație, Sorin Grindeanu și-a trecut în CV că a urmat timp de cinci ani, între 1992-1997, cursurile Facultății de Informatică de la UVT.
De fapt, președintele Camerei Deputaților a urmat aceeași facultate ca Ilie Bolojan, aproximativ în aceeași perioadă, doar că la o secție diferită.
În cadrul Facultății de Matematică funcționau, în perioada 1990 – 2004, următoarele programe de licență: Matematică Pură, Matematică-Fizică, Matematică-Informatică, Matematică și Matematică Aplicată, conform site-ului UVT.
Informatica era, din 1971, o secție a Facultății de Matematică, denumită din 2004 Facultatea de Matematică și Informatică.
Abia în acest an universitar, conducerea UVT a decis să mute Matematica la Facultatea de Fizică, devenită Facultatea de Fizică și Matematică, iar Informatica a rămas singură: Facultatea de Informatică.
Am întrebat conducerea Universității de Vest ce fel de studii a urmat premierul în cadrul Facultății de Matematică și ce fel de diplomă a obținut.
„Domnul Bolojan I. Ilie – Gavril a studiat în perioada 1990-1993 la Facultatea de Matematică din cadrul Universității din Timișoara (actuală UVT), profilul Matematică, specializarea Matematică – Fizică, durata studiilor de 3 ani, forma de învățământ – zi, obținând diploma de absolvire în sesiunea iunie 1993”, se arată în răspunsul semnat de Horea Băcanu, responsabil relații mass-media și comunicare din Universitatea de Vest.
La celelalte întrebări – de ce domnul Bolojan a studiat doar 3 ani, care era durata studiilor din programul de licență la secția Matematică-Fizică, în perioada 1990 – 1993, ce fel de diplomă a obținut Ilie Bolojan (de profesor de matematică, de matematician etc.), conducerea UVT a replicat că va da un răspuns după ce solicitarea va parcurge „circuitul procedural”.
Să absolvi 3 ani de studii la o instituție de învățământ superior nu este echivalent cu a absolvi cu diplomă de licență instituția respectivă.
Premierul a lăsat să se înțeleagă, în toate prezentările cu titlu autobiografic pe care și le-a publicat pe blogul personal sau pe site-urile instituțiilor publice unde a deținut funcții, că are diplomă de matematician. A lăsat, de asemenea, să se înțeleagă că e absolvent a două facultăți, pe care le-a urmat în paralel, în regim de zi. Niciodată nu a ieșit public să contrazică această informație. Iar legenda cu matematicianul-inginer s-a tot rostogolit.
Totuși, de profesat pe baza studiilor absolvite în Timișoara, Ilie Bolojan a profesat doar un an, în calitate de cadru didactic la Școala Specială Tileagd, județul Bihor. Prezentarea de pe blogul premierului precizează că a fost „profesor” la școala respectivă, fără a stipula și materia sau materiile pe care le preda.
Conform H.G. nr. 487 din 1990, pentru a fi angajat ca profesor în învățământul special aveai nevoie de absolvirea unui institut pedagogic de 3 ani sau a altei instituții de învățământ superior și a unui curs de psihologie sau pedagogie specială.
În satul Tileagd, câțiva ani după ce a renunțat la cariera didactică, premierul și-a deschis unul dintre magazinele din cadrul societății comerciale Campus SRL din Aleșd, firmă pe care a înființat-o și a administrat-o, alături de fosta lui soție.
În 1993, anul în care a terminat, cum arată CV-ul, și Politehnica, și Matematica, Ilie Bolojan s-a înscris în Partidul Național Liberal.
Libertatea a contactat foști membri ai conducerii Universității de Vest, în anii 90, dar aceștia au declarat fie că nu-și mai amintesc care era durata programelor de licență, fie că nu sunt în măsură să dea detalii despre studiile premierului Bolojan.
Am cerut și de la Guvern lămuriri și dovezi, în format electronic, ale studiilor absolvite de prim-ministrul Ilie Bolojan. La repetatele solicitări în scris al ziarului, pe baza Legii nr. 544 din 2001, privind liberul acces la informații de interes public, biroul de presă al Guvernului nu a dat nici un răspuns.
Nu a dat nici măcar număr de înregistrare, conform legii, pentru solicitările formulate.