Critici dure la adresa premierului Bolojan
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți seară că premierul Ilie Bolojan va trebui să suporte consecințele politice ale propriilor decizii, după ce social-democratul a părăsit o ședință a coaliției. "Reformele din justiție sunt necesare, trebuie făcute rapid, în deplină transparență și în urma unui dialog real, cu respect față de instituțiile statului. Toți actorii politici trebuie să colaboreze și am cerut acest lucru în numele PSD. Din păcate, unii mânați mai mult de orgoliu și mai puțin de rațiune, vor să facă aceiași pași care, în trecut, au dus la eșec — riscând de această dată un deznodământ și mai grav: respingerea pe fond. Pot înțelege dorința lui Ilie Bolojan de a se implica direct în reformele necesare în domeniul justiției. Dar e dator să înțeleagă că nu o mai poate face de unul singur. Este obligatoriu un dialog real cu toți actorii relevanți în domeniu. Dacă va alege să refuze calea dialogului, va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu și va eșua și a doua oară, premierul Ilie Bolojan va trebui atunci să suporte consecințele politice ale propriilor decizii", a transmis Grindeanu. Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a confirmat marți că Grindeanu a părăsit ședința coaliției după ce s-a respins ideea creării unui grup de lucru pentru pensiile magistraților. "Sorin Grindeanu a propus să deblocăm această situație printr-un grup de lucru. S-a argumentat pro și contra, dar fără să ajungem la o decizie. Domnul Grindeanu a plecat de la ședința. E a treia oară când se pleacă în timpul deciziilor. Trebuie să deblocăm această coaliție. Sunt convins că după 7 noiembrie lucrurile vor merge mai bine. Toată lumea e interesată să deblocheze coaliția. E foarte greu să dai legi atunci când actul de justiție limitează actul de guvernare, e o opinie personală", a spus Ciucu.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, despre discuţiile din coaliţie privind un grup de lucru pe pensiile magistraţilor, că nu a primit de la partenerii din coaliţie decât o doză mare de orgoliu şi transmisii live din timpul şedinţei de marți seară. El a arătat că a înţeles pe surse că, şi dacă proiectul ar fi trecut, pe formă, la Curtea Constituțională, ar fi picat pe fond şi a menţionat că trebuie luat de la zero. "Noi am venit cu o propunere care, din punctul nostru de vedere, încearcă să rezolve o problemă care trebuie să îşi găsească soluţie, şi anume pensiile magistraţilor, aceste pensii speciale, o soluţie bazată pe dialog. Astăzi, când vorbim, avem un sistem de justiţie care este în grevă, avem un sistem de justiţie care, prin reprezentanţi şi prin diverşi actori, spun că n-au avut dialog cu guvernul", a explicat preşedintele PSD, despre discuţiile din coaliţie. Grindeanu a precizat că "avem un sistem de justiţie care trebuie să fie luat ca partener în acest moment, pentru a găsi soluţia potrivită pentru eliminarea acestor pensii speciale şi pentru o vârstă de pensionare absolut decentă, conform cu celelalte, sau aproape la fel cu celelalte ţări europene". "Am venit cu această propunere de a face acest grup de lucru, rapid, în care, până când se primeşte comunicarea de la CCR pe motivarea de ce a fost respins acest proiect, să venim cu o formă care să poată fi readusă, redepusă, astfel încât să mergem înainte şi să facem acest proiect. N-am primit în schimb decât, să zicem aşa, o doză mare de orgoliu şi am primit transmisii live din timpul şedinţei", a spus Sorin Grindeanu, la Parlament, potrivit News.ro. Potrivit lui Grindeanu, inclusiv preşedintele României a spus că există nişte lucruri sau anumite articole, urmare a dialogului pe care l-a avut, cu Înalta Curte, cu CSM-ul, cu actorii din domeniu, care ar trebui reformulate. "Nu s-a ţinut cont în acest proiect de lege, angajat de către guvern, nici de observaţiile date de către preşedinte. Şi atunci lipsa aceasta de dialog m-a făcut să vin cu această soluţie care ar debloca lucrurile. Pentru că toată lumea vrea să rezolve. (..) Înţeleg pe surse că oricum proiectul, dacă ar fi trecut primul pas, cel de respingere pe formă, ar fi avut respingere şi pe fond. (..) În acest moment, pe ceea ce am văzut ca şi comunicare, că a existat o comunicare de la CCR, am văzut că acest proiect a fost respins pe formă, deci în totalitate. Deci trebuie apucat de la zero. Asta se poate face înlăturând greşelile pe care, în mod sigur, Guvernul le-a făcut la primul demers", a mai spus Grindeanu. Preşedintele interimar al PSD a menţionat că unul din lucrurile care a fost aşezat greşit, a fost această formă de lipsă de dialog.
Sorin Grindeanu a menţionat că există două modalităţi de a debloca lucrurile, să se mai vină cu o nouă angajare a răspunderii, după ce se aşteaptă motivarea, după ce sunt parcursi toţi aceşti paşi constituţionali, sau se face un proiect în Parlament şi se intră pe o zonă de aprobat parlamentară.