Nereguli grave descoperite la spitalul privat din Constanța

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Ministerul Sănătății a sesizat DNA după ce a descoperit nereguli grave la spitalul privat din Constanța, unde o tânără a decedat. Spitalul a funcționat ilegal ca unitate medicală timp de 16 ani, primind amenzi de peste 60.000 de lei pentru nereguli. Șefa DSP Constanța a fost demisă în urma acestei tragedii.

EN

Brief

The Romanian Ministry of Health has reported severe irregularities at the Armonia private hospital in Constanța, which operated illegally as a medical unit for 16 years. Following the death of a young pregnant woman, the hospital has been fined over 60,000 lei, and the head of the local health authority has been dismissed.

Nereguli grave descoperite la spitalul privat din Constanța
Sursa foto: adevarul.ro

Tragedie la spitalul Armonia din Constanța

Ministerul Sănătății a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) în urma unui control amplu efectuat la spitalul privat din Constanța, unde o tânără de 29 de ani, însărcinată, a murit la începutul lunii octombrie după ce a născut în această unitate medicală. Verificările au scos la iveală nereguli extrem de grave, care ar putea constitui fapte de natură penală.

Potrivit raportului oficial, unitatea medicală funcționa în condiții ilegale și periculoase pentru pacienți. Blocul operator al spitalului a fost suspendat, iar Ministerul Sănătății a aplicat șapte amenzi contravenționale în valoare de peste 60.000 de lei.

Controlul Ministerului Sănătății a constatat o serie de nereguli grave. Spitalul a funcționat între 2009 și 2025 ca unitate medicală, deși clădirea avea destinația de hotel. Autorizația pentru schimbarea destinației a fost emisă abia în iulie 2024. Blocul operator și secția ATI nu respectau normele sanitare, fiind dispusă suspendarea activității până la intrarea în legalitate.

- Lipsa circuitelor funcționale pentru materiale sterile și nesterile.

- Probele biologice și produsele sanguine erau păstrate în frigidere casnice, deși este nevoie de frigidere speciale, și nu aveau avizul Centrului de Transfuzie Sanguină.

- Frigiderul cu probe anatomopatologice se afla lângă lenjeria curată și biocide.

- Biocide și materiale sanitare expirate au fost găsite în blocul operator.

- Documente incomplete privind transfuziile de sânge și proceduri interne neactualizate.

- Spațiul pentru deșeurile medicale periculoase era neconform.

- Saboții medicali nu erau sterilizați, iar finisajele sălilor de operație nu permiteau igienizarea corectă.

- Lipsa filtrelor sanitare pentru personal, pacienți și vizitatori.

Tragedia care a dus la declanșarea anchetei a avut loc la începutul lunii octombrie. O tânără de 29 de ani din Giurgiu a venit să nască în clinica privată din Constanța, însă după naștere starea ei s-a agravat. A fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde medicii nu au mai putut să o salveze.

Polițiștii au deschis un dosar penal, iar trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie.

Tot miercuri, 22 octombrie, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a finalizat analiza raportului privind tragedia din Constanţa, acuzând că au fost găsite „avize emise din pix” şi „decizii dictate de profit” într-un loc unde viaţa ar fi trebuit să fie protejată. Mai multe detalii aici.

Spitalul privat Armonia, acolo unde o tânără a avut probleme imediat după naştere, fiind transportată la Spitalul Judeţean Constanţa unde a murit, a reacţionat în urma raportului realizat de Ministerul Sănătăţii care sesizează mai multe nereguli la unitatea medicală şi transmite că aspectele semnalate vizează elemente de natură administrativă şi tehnică, care se află în curs de remediere. De asemenea, Spitalul Armonia a mai transmis că a început optimizarea procedurilor interne identificate, în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii.

”În urma raportului transmis de Ministerul Sănătăţii, dorim să precizăm că aspectele semnalate vizează exclusiv elemente de natură administrativă şi tehnică, inclusiv cele aferente contractelor externalizate, şi se află deja în curs de remediere. Echipa noastră a demarat toate măsurile necesare pentru actualizarea şi optimizarea procedurilor interne identificate, în deplină conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii”, a transmis spitalul Armonia.

Unitatea medicală a precizat că ”activitatea Armonia Hospital se desfăşoară în continuare în limitele permise de reglementările în vigoare, asigurând continuitatea serviciilor medicale, astfel încât pacienţii să poată beneficia fără întreruperi de serviciile noastre”.

Spitalul Armonia a adăugat că ”îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi menţinerea celor mai înalte standarde profesionale în toate aspectele activităţii sale”.

Raportul întocmit după verificările la spitalul privat din Constanţa arată că legislaţia în materie a fost încălcată sub mai multe aspecte. Spitalul funcţionează, încă din 2009, într-o clădire autorizată ca hotel, administratorii cerând, abia în 2024, schimbarea destinaţiei. Saloanele sunt mai mici decât prevede normativul, iar numărul de paturi din Secţia ATI este mai mare decât în documente. În plus, s-au depistat materiale sanitare şi biocide expirate şi nu există circuite speciale pentru acces în ATI. În ceea ce priveşte activitatea DSP, Corpul de Control a stabilit că ”autorizaţia sanitară de funcţionare pentru spitalul privat s-a acordat cu nerespectarea prevederilor legale”.

Echipa de control care a verificat spitalul privat din Constanţa, unde o tânără a avut probleme imediat după naştere, fiind transportată la Spitalul Judeţean, unde a murit, a stabilit că unitatea sanitară funcţionează într-un imobil format din demisol, parter şi 3 etaje care are ca destinaţie hotel.

Șefa DSP Constanța, Cristina Schipor, a fost demisă în urma tragediei de la Constanța, în care o gravidă în vârstă de 29 de ani a murit în urma complicațiilor apărute la clinica privată Armonia. Minsterul Sănătății a transmis că DSP a avizat această unitate din anul 2009 și până în 2025, „în afara legii”. Ministerul Sănătății a retras parțial autorizația pentru clinica privată din Constanța și a sesizat DNA și Parchetul General, scrie Info Sud-Est.

„Directorul executiv al DSP Constanța va fi demis începând cu data de astăzi. La nivelul unității sanitare a fost retrasă aurorizația de funcționare pentru blocul operator și pentru secția de teraăie intensivă până la intrarea în legalitate. Au fost aplicate amenzi de peste 60.000 de lei la nivelul unității sanitare. Cele două rapoarte au fost transmise DNA și Parchetului General”, a declarat Alexandru Rogobete.

Ministrul Sănătății a transmis marți seară, printr-o postare pe Facebook, că alături de echipa lui a finalizat analiza Raportului Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat privind tragedia din Constanța.

Alexandru Rogobete precizează că au fost găsite “avize emise „din pix”, proceduri ignorate și decizii dictate de profit, nu de responsabilitate”.

“Indiferent cine sunt proprietarii clinicii, indiferent cine a semnat sau a girat aceste avize — vor pleca acasă toți cei care au contribuit la această tragedie”, mai spunea ministrul Sănătății, care a adăugat că miercuri la ora 14:30 va prezenta public concluziile raportului.