Eliminare rapidă și ocazii ratate
Meciul dintre Kairat Almaty și Pafos, unde Vlad Dragomir (26 de ani) a fost trimis titular, a început cum nimeni nu se aștepta.În minutul 3 al confruntării, portarul Michail a trimis o centrare la care Joao Correia a încercat să ajungă, dar doar l-a lovit cu gheata în față pe Machado Mata. Arbitrul confruntării s-a dus imediat să vadă care e starea jucătorului de la Kairat Almaty și i-a acordat cartonașul roșu lui Correia. Fotbalistul lui Pafos nu a protestat, semn că și-a dat seama de greșeala făcută.
Această eliminare poate fi o lovitură pentru echipa lui Vlad Dragomir în condițiile în care duelul se anunța unul echilibrat. De altfel, eliminarea lui Correira este a doua cea mai rapidă din istoria Ligii Campionilor. Jucătorul lui Pafos a făcut faultul de ”roșu” în minutul 2 și 43 de secunde. Este devansat doar de Oleksandr Kucher de la Șahtior, care în 2015 a fost eliminat într-un meci împotriva lui Bayern pentru un fault comis în minutul 2 și 37 de secunde.
Vlad Dragomir este unul dintre cei mai în formă fotbaliști români din acest moment. Mijlocașul impresionează la Pafos, iar în meciul cu Kairat Almatî, din UEFA Champions League, a fost foarte aproape de deschiderea scorului. Mijlocașul român al lui Pafos, Vlad Dragomir, a marcat cu mult noroc un gol în minutul 72 al partidei din deplasare cu Kairat Amatî, dar reușita sa a fost anulată în cele din urmă. Internaționalul român a șutat superb de la 16 metri, mingea s-a dus direct în transversală, iar apoi l-a lovit în spate pe portarul Temirlan Anarbekov și a intrat în poartă. Bucuria ciprioților a fost de scurtă durată, deoarece golul a fost anulat din camera VAR pentru o poziție de ofsaid a lui Dragomir.
Juan Carlos Carcedo, antrenorul de la Pafos, are o relație specială cu Vlad Dragomir, iar acest lucru s-a văzut în partida cu Kairat Almatî, din UEFA Champions League. Tehnicianul nu doar că l-a trimis pe Dragomir în teren, ci i-a oferit și o mare responsabilitate, anume banderola de căpitan al echipei. Interesant este faptul că antrenorul spaniol i-a acordat în premieră banderola lui Dragomir, mai ales într-un meci extrem de important. Încrederea lui Juan Carlos Carcedo era foarte aproape să fie răsplătită cu un gol.
În minutul 34 al meciului Kairat Almatî – Pafos, Vlad Dragomir a primit o pasă ideală în careu, însă nu a putut să îl învingă pe portarul advers. Mijlocașul român nu a putut prelua corect mingea și astfel că Anarbekov a avut timp să iasă la întâmpinare. Partida cu Kairat Almatî a început cum nu se poate mai prost pentru Pafos. În minutul 3 al întâlnirii, Correia a văzut direct cartonașul roșu după un fault violent asupra unui adversar. Eliminarea lui Correia a cântărit enorm în economia primei reprize, Pafos fiind nevoită să se apere și să încerce să atace doar pe contra-atac. Strategia a funcționat în primul act, însă depinde cât vor putea duce fizic duelul jucătorii formației cipriote, Almatî având un fotbalist în plus încă din debutul jocului.
De la momentul transferului la Pafos, cariera lui Vlad Dragomir a luat o turnură neașteptată. Mijlocașul este unul dintre cei mai importanți jucători din lotul pregătit de Juan Carlos Carcedo și acest lucru se reflectă în cota sa de piață. Dragomir este cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro, iar evoluțiile sale bune îl vor propulsa cu siguranță la o majorare a evaluării experților.
De menționat este faptul că mijlocașul este singurul român care evoluează în „Faza Ligii” UEFA Champions League, Radu Drăgușin nefiind pe lista lui Tottenham pentru această competiție.