Răzvan Lucescu, după victoria din derby-ul cu AEK: „Lumea a fost puțin nedreaptă”

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Răzvan Lucescu a declarat că echipa sa, PAOK Salonic, a fost nedreptățită în trecut, după victoria recentă cu AEK Atena, scor 2-0, care a dus echipa pe primul loc în Superliga Greciei. Lucescu a subliniat importanța muncii continue și a încrederii în echipă, mai ales în momente dificile.

EN

Brief

Răzvan Lucescu's PAOK Salonic has climbed to the top of the Greek Super League after a 2-0 victory over AEK Athens. Lucescu emphasized the need for continued hard work and confidence, despite past criticisms faced by his team.

Răzvan Lucescu, după victoria din derby-ul cu AEK: „Lumea a fost puțin nedreaptă”
Sursa foto: antenasport.ro

PAOK Salonic devine lider în Superliga Greciei

Derby-ul românilor din Superliga Greciei a adus o schimbare la vârful clasamentului. AEK Atena, formația lui Răzvan Marin (29 de ani), a pierdut acasă în fața lui PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (56 de ani), scor 0-2, într-un meci spectaculos și tensionat disputat pe „OPAP Arena”. Antrenorul român a vorbit la finalul partidei despre perioada dificilă traversată de echipa lui și despre modul în care PAOK a reușit să depășească momentele de criză.

„Am obținut o victorie foarte importantă, trei puncte esențiale pentru continuare și al doilea derby consecutiv câștigat cu o prestație foarte bună. Adevărul este că lumea a fost puțin nedreaptă cu noi într-o perioadă în care lucrurile nu mergeau foarte bine și nu reușeam să marcăm. Practic, nu am reușit să profităm de ocaziile create.

Dar dacă muncești în continuare, fotbalul îți întoarce asta. Astăzi am controlat jocul, AEK a avut două ocazii mari din faze fixe, dar noi am avut mai multe șanse de a marca. Cel mai important este că jucătorii au avut încredere în munca lor. Au înțeles că trebuie să continue să lucreze chiar și atunci când rezultatele nu erau cele dorite. Acum suntem într-un moment bun, dar trebuie să continuăm la fel. Nu contează ce va urma, contează doar munca de zi cu zi. Acesta este drumul nostru.”

În meciul de la Atena, PAOK a deschis scorul chiar înainte de pauză, prin Abdul Rahman Baba (45’), iar în debutul reprizei secunde Giannis Konstantelias (49’) a dublat avantajul și a stabilit scorul final. Grație acestei victorii, PAOK Salonic a urcat pe primul loc în Superliga Greciei, cu 17 puncte după 7 etape, devansând AEK Atena (16 puncte).

Formația lui Răzvan Lucescu traversează o perioadă excelentă, cu două victorii consecutive în derby-uri, după succesul cu Olympiakos (2-1) din etapa precedentă. PAOK rămâne singura echipă neînvinsă din Grecia în actualul sezon. Înainte de startul partidei, AEK Atena era, de asemenea, neînvinsă.

Pentru formația lui Răzvan Lucescu urmează o nouă provocare europeană, deplasarea din Franța, cu Lille, programată joi, 23 octombrie, în etapa a treia a grupei unice din UEFA Europa League.