România în finala Campionatului European de tenis de masă

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat în finala Campionatului European din Croația, în urma unei victorii categorice cu 3-0 împotriva Sloveniei. De asemenea, echipa feminină a învins Olanda cu același scor și se pregătește pentru finala cu Germania. Ambele echipe urmăresc titlul continental.

EN

Brief

Romania's men's table tennis team has made history by qualifying for the European Championship final in Croatia. They defeated Slovenia 3-0 in the semifinals and will face France for the title. The women's team also aims for continental glory after beating the Netherlands by the same score.

România în finala Campionatului European de tenis de masă
Sursa foto: ziare.com

Echipele românești visează la aur

Echipa masculină de tenis de masă a României a reușit o calificare istorică în finala Campionatului European pe echipe de la Zadar, în Croația. România a învins în semifinale Slovenia cu un categoric 3-0, urmând să joace duminică pentru titlul continental împotriva Franței.

Echipa feminină de tenis de masă a României țintește și ea titlul continental, după o nouă evoluție la înălțime din partea tricolorelor, în sala din Zadar, Croația. În semifinală, tricolorele au înfruntat selecționata Olandei, iar fetele noastre au demonstrat, încă o dată, maturitate și valoare la masa de joc.

Bernadette Szocs a adus primul punct în confruntarea dintre cele două echipe, iar în fața apărătoarei Jie Li a fost nevoie de răbdare și inteligență tactică pentru a găsi momentul potrivit al loviturilor decisive. Cele două sportive au alternat momentele bune până în setul decisiv, când tricolora a speculat fiecare moment al jocului și a fost de neoprit spre victoria cu 3-2 (14-12, 3-11, 12-10, 8-11, 11-1).

Elizabeta Samara a urcat scorul la 2-0 pentru România, după ce a fost condusă de Britt Eerland, în urma unui prim set echilibrat. Totuși, componenta lotului național a produs anumite schimbări în joc care i-au permis să domine până spre finalul întâlnirii, când și-a folosit la capacitate maximă abilitățile pentru victoria cu 3-1 (11-13, 11-4, 11-8, 11-9).

Calificarea în finala europeană a fost asigurată după al treilea meci, în care Andreea Dragoman a controlat mare parte din schimburile cu Shuohan Men. Stăpână pe situație și cu lovituri în forță, tricolora a încheiat duelul la 3-0 (11-8, 11-5, 11-5).

Desfășurarea întâlnirii România - Olanda, scor 3-0:

▪️Bernadette Szocs - Jie Li 3-2 (14-12, 3-11, 12-10, 8-11, 11-1)

▪️Elizabeta Samara - Britt Eerland 3-1 (11-13, 11-4, 11-8, 11-9)

▪️Andreea Dragoman - Shuohan Men 3-0 (11-8, 11-5, 11-5)

Duminică, de la 14:00, România, vicecampioana europeană en titre, întâlnește Germania, campioana europeană en titre, într-un meci în care tricolorele vor să recapete titlul continental.