Vila lui Iohannis scoasă la închiriere
Clădirea cunoscută sub numele de Palatul Împăratului, aflată pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86 din București, a intrat oficial în procedura de închiriere. RA-APPS a investit aproximativ 3 milioane de euro pentru reabilitarea imobilului, care ar fi trebuit să devină reședința unuia dintre foștii șefi de stat ai României. Acum, vila este disponibilă pe piață cu un preț de pornire de 35.000 de euro pe lună, relatează Profit.ro.
Executivul a hotărât în această vară ca proprietatea să fie trecută în domeniul privat al statului, urmând să fie folosită exclusiv în scopuri comerciale. La momentul anunțului, nu era clar la ce nivel se va ridica chiria. Ulterior, Guvernul a stabilit tariful minim de pornire, iar licitația prevede și o garanție dublă, de 70.000 de euro, pentru cei interesați.
„A fost adoptată o Hotărâre de Guvern privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil și trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al statului. Cu destinația comercială, deci în vederea închirierii. E vorba despre imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor, numărul 86, sector 1, București,” declara la acea vreme Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Detalii tehnice ale imobilului
Proprietatea include trei corpuri de clădire (C1, C2 și C3), cu o suprafață construită de 915,54 mp, la care se adaugă o curte generoasă de 1.110 mp. Potrivit documentelor oficiale, imobilul a fost proiectat pentru a găzdui activități comerciale, nu rezidențiale.
Renovări costisitoare înainte de finalul mandatului lui Iohannis
Vila urma să fie destinată fostului președinte Klaus Iohannis. Lucrările de modernizare au început înainte de finalizarea mandatului său, costurile ajungând la aproximativ 3 milioane de euro. RA-APPS a justificat investiția prin faptul că imobilul, construit între 1960 și 1965, prezenta degradări serioase și nu respecta normele antiseismice actuale. Pentru consolidare au fost necesare intervenții ample, inclusiv introducerea de elemente structurale noi care să dubleze rezistența clădirii.
Imobilul, administrat de RA-APPS, a intrat în atenția opiniei publice după scandalul izbucnit în vară, când s-a aflat că lucrările de renovare au costat milioane de euro din bani publici. În urma presiunii publice și a protestelor, Guvernul a decis să modifice statutul clădirii, iar aceasta să fie utilizată în scop comercial. RA-APPS a anunțat organizarea unei licitații publice cu strigare pentru închirierea imobilului, în care chiria de pornire a fost stabilită la o sumă consistentă: 35.000 de euro pe lună. Vila, amplasată într-una dintre cele mai scumpe zone din Capitală, dispune de finisaje de lux și a fost renovată complet.
Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că vila nu își va găsi ușor chiriașul, mai ales că destinația comercială o face greu de adaptat la cerințele pieței de birouri. Într-o intervenție la Realitatea Plus, el a comentat decizia RA-APPS și sumele uriașe implicate: „Am înțeles că RA-APPS cere 35.000 de euro pe lună pentru închirierea acelui imobil. Să vedem cine dă 35.000 de euro pentru așa ceva, pentru că nu se pretează pentru spațiu de birouri. Sunt atâtea spații goale, făcute special pentru birouri, clasă A, cu tot ce trebuie, la clasă occidentală, în multe zone din capitala României. Este o mostră de management prost, să bagi 7 milioane de euro pentru restaurarea unei vile. Dacă tot ai făcut asta, măcar ține-o pentru demnitarii străini care stau peste noapte în București. Nu știu totuși dacă este corespunzătoare conform normelor de securitate, pentru că este la bulevard, dar ține-o așa: vine Donald Trump în România, poți să-l cazezi acolo. Dar putem să stăm liniștiți, că nu vine. Dar poate mai vine doamna von der Leyen, poate vine domnul Macron, domnul Merz. Îi poți caza în această vilă de protocol, că și-așa s-au tot iscat tot felul de controverse cu vila Lac 1, Lac 2. Folosește-o p-asta, deși poate nu are spațiu suficient. E o investiție proastă, dacă mă întrebați pe mine.”
Lucrările de renovare la vila RA-APPS au costat, potrivit estimărilor oficiale, aproximativ 7 milioane de euro. Suma a fost considerată excesivă de opinia publică, mai ales în contextul în care vila fusese inițial destinată unei singure persoane, președintelui în exercițiu după încheierea mandatului său.
Decizia Guvernului de a transforma clădirea într-un imobil cu destinație comercială a venit pe fondul scandalurilor publice și al criticilor privind investiția uriașă destinată președintelui Klaus Iohannis, care pe parcursul celor două mandate a angajat oricum și alte cheltuieli foarte mari.