Două victime din blocul din Rahova nu pot fi încă identificate

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Explozia din Rahova a lăsat două victime neidentificate, iar anchetatorii solicită teste ADN pentru confirmare. Cinci răniți sunt internați în spitale, inclusiv o adolescentă în stare gravă. Autoritățile au oferit 450 de camere de hotel pentru cei afectați de explozie.

EN

Brief

The explosion in Rahova resulted in two unidentified victims, and investigators are requesting DNA tests for confirmation. Five injured individuals are hospitalized, including a teenager in serious condition. Authorities have provided 450 hotel rooms for those affected by the explosion.

Două victime din blocul din Rahova nu pot fi încă identificate
Sursa foto: stirileprotv.ro

Tragedie în Rahova

Două victime reprezintă subiectul principal al acestui articol. Dintre cei 20 de răniți, 5 sunt acum internați în spitale din Capitală, iar un bărbat cu arsuri grave a fost transferat în Austria. O adolescentă de 17 ani este în stare gravă după ce a fost operată.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Trupurile a două femei, aruncate de suflu în curtea blocului și zdrobite sub bucăți de beton, au fost scoase aseară cu mare dificultate. Una dintre ele ar crede vecinii ei, ar fi locatara apartamentului unde s-a produs explozia. Locatar: „Îmi pare rău, am aflat de la administratorul meu că la cinci, acolo unde a căzut, stătea o avocată”.

În cazul unui bărbat de 53 de ani cu arsuri pe 20 la sută din corp, cererea medicilor de transfer peste hotare a fost aprobată în câteva ore. Pacientul a fost preluat dimineață, intubat, dar stabil de la Spitalul Universitar. El a fost transportat la spitalul în localitatea Graz, Austria, de o aeronavă a Inspectoratului General de Aviație.

Dintre copiii internați vineri, unul a fost externat cu o grea povară în suflet. Corespondent Știrile PRO TV: „Starea celor doi minori de 17 ani primiți de spitalul Grigore Alexandrescu este ușor ameliorată. Fata care a căzut de la etajul 7 la 5 a fost detubată după operația la torace și abdomen și rămâne în secția de terapie intensivă în stare gravă, dar stabilă. Băiatul lovit în cap de molozul desprins din bloc la explozie este fratele tinerei gravide decedate. Medicii spun că numărul victimelor ar fi fost mai mare, dacă deflagrația s-ar fi produs înainte de intrarea elevilor la școală, când în case și pe strada din jurul blocului ar fi fost mai mulți copii”.

La Spitalul de Urgență Floreasca sunt îngrijiți de vineri un bărbat de 68 de ani care a fost deja operat, unul de 86 de ani în stare stabilă și o femeie de 58. Aceasta a suferit și ea intervenții pentru fracturi la nivelul bazinului și al coloanei vertebrale.

La Spitalul Bagdasar Arseni a rămas doar o pacientă în vârstă cu arsuri, echilibrată, cu o evoluție bună, spun medicii.

Explozia care a avut puterea unei bombe a distrus complet apartamentele de la etajele 5, 6 şi 7. La fiecare nivel deflagraţia a făcut o victimă. Tânăra gravidă în şapte luni a căzut prin plafon două etaje. Era acasă cu fratele ei de 17 ani. Iubitul femeii era la serviciu când a aflat vestea tragică.

Soţul victimei: Am fost la muncă. Reporter: Tu stăteai cu ea? Soţul victimei: Da! Eu eram la serviciu, de aia nu eram acasă. Reporter: Păi, şi pe la ce oră ai plecat tu acasă? Soţul victimei: Pe la 06:30. Reporter: Şi tu cum ai aflat? Soţul victimei: M-a sunat fratele ei. Pompierii i-au recuperat trupul neînsufleţit după câteva ore cu ajutorul unei macarale. Pisica familiei a fost găsită în viaţă.

"Am întrebat-o eu dacă aveţi idee a cui este pisica. Şi a spus da, a fetei moarte, a fetei însărcinate. Soţul e marcat, mama la fel" a relatat o vecină. Fratele tinerei a fost externat ieri.

Sulful exploziei a fost atât de puternic încât două dintre victime nu pot fi identificate, iar anchetatorii vor face teste ADN. O avocată care locuia la etajul cinci şi care avea şi biroul acasă este dată dispărută de familie. Rudele spun că deflagraţia a avut loc în apartamentul ei. Explozia din blocul Rahova a avut loc chiar în apartamentul ei şi asta spune tot. Nimeni nu merită un asemenea sfârşit. O tragedie care a lăsat în urmă oameni pierduţi, oameni răniţi, oameni fără casă... totul din cauza nepăsării.

Cea de a treia femeie moartă este soţia bărbatului care a fost transferat ieri dimineaţă în Austria. Cei doi stăteau la etajul şase. "Două dintre cadavre sunt femei, de fapt, toate trei sunt femei, dar două sunt neidentificate încă la momentul actual. Urmează identificarea să fie făcută pe baza ADN. Este vorba de o victimă de 51 de ani care locuia împreună cu soacra şi cu soţul şi o victimă de 65 de ani care locuia singură" a relatat Alexandru Poroşanu, Institutul Național de Criminalistică.

Şapte oameni sunt în continuare internați în spitalele din Bucureşti. S-a întâmplat însă şi un miracol. Fata de 26 ani care făcea cu mâna salvatorilor dintre ruine a fost scoasă după aproape 10 ore în viaţă. Anunţul a fost făcut în direct la Observator de coordonatorul opreaţiunilor de căutare-salvare. "O intervenţie destul de grea, am coordonat de afară acţiunea de salvare a acestei victime. O macara cu un lanţ care a trebuit să ridice puţin palca de beton” a explicat generalul Precup, şeful ISU Bucureşti-Ilfov.

Ca prin minune, tânăra nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. A suferit doar un atac de panică. Şi alţi locatari au scăpat ca prin minune. "Norocul era că era în convorbire directă nepoata cu fiică mea cea mare, mătuşa ei. În timp ce vorbeau la telefon, s-a întâmplat explozia. Şi s-a speriat nepoată mea, ţipa. Nati, stai liniştită. Păi a căzut uşa, uşa de apartament şi a bubuit şi sunt singură şi cine mă salvează. A găsit-o un poliţist şi am găsit-o în maşină" a explicat bunicul unei fetiţe care se afla în bloc la momentul exploziei.

Explozia a distrus şi apartamentele din alte blocuri. Locatarii de la alte scări au fost lăsaţi pentru câteva minute să intre în casă să îşi ia actele, banii şi animalele de companie. O tânără care stătea la parterul blocului unde a avut explozia şi-a recuperat rochia de mireasă. Ieri a avut nunta.

Autorităţile au pus la dispoziţia oamenilor afectaţi de explozie 450 de camere de hotel.

Doar 86 de locatari au apelat la această variantă, ceilalţi stau la rude sau apropiaţi.