Borcea mizează pe Cîrjan
Cristi Borcea a transmis un mesaj războinic înaintea derby-ului Dinamo – Rapid, din etapa a 13-a a Ligii 1. Partida "de foc" se va disputa azi, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
Fostul patron al "câinilor" a declarat că pentru echipa lui Zeljko Kopic, duelul cu giuleștenii reprezintă marele "examen" din acest sezon. Rapid are 25 de puncte, în timp ce Dinamo are 23, înaintea confruntării de pe cel mai mare stadion al țării.
Cristi Borcea s-a declarat convins că Dinamo nu va pierde duelul cu Rapid. Fostul patron din Ștefan cel Mare a declarat că în cazul unui succes, "câinii" iau o opțiune serioasă pentru clasarea pe podium la finalul sezonului.
Totodată, Cristi Borcea a spus că va miza pe Cătălin Cîrjan la meciul cu Rapid. Acesta a avut doar cuvinte de laudă la adresa căpitanului lui Dinamo.
„Cu acest meci ne dăm examenul. Sută la sută nu vom pierde! Dacă vom câștiga, vom lua opțiune serioasă pentru a termina în primele trei și a merge în cupele europene în sezonul următor. Pe cine mizez? Pe Cătălin Cîrjan. Eu am spus de anul trecut și am spus-o și la începutul sezonului. Cel mai constant și cel mai bun jucător din România a fost și este Cîrjan. Cifrele vorbesc! Nu a existat meci în care să nu dea gol, pasă de gol sau să aibă ocazia de a marca”, a declarat Cristi Borcea, conform gsp.ro, înainte de Dinamo – Rapid.
Înaintea startului derby-ului Dinamo – Rapid s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Flavius Domide, fost fotbalist care a decedat pe 11 octombrie, în memoria victimelor exploziei din cartierul Rahova al Capitalei şi în memoria “Unicului Căpitan”, Cătălin Hîldan, care s-a stins pe 5 octombrie 2000. În urmă cu 5 zile dinamoviştii l-au omagiat pe Hîldan la 25 de ani de la tragedia de la Olteniţa.
Fanii Rapidului nu au păstrat momentul de reculegere, huiduind în timpul acestuia.
Înaintea derby-ului Dinamo – Rapid, de pe Arena Naţională, Dinamo ocupă locul 4 în Liga 1, cu 23 de puncte, în timp ce giuleştenii se află pe locul 3, cu 25 de puncte.
Rapid vine după două victorii în campionat, 1-0 cu Petrolul, în deplasare şi 3-1 cu Farul, acasă. Dinamo a învins-o în ultima etapă pe Unirea Slobozia, cu 1-0. Anterior, “câinii” au făcut 1-1 cu Farul şi 2-2 cu Universitatea Craiova.
Dinamo are 9 meciuri fără eşec în Liga 1, ultima înfrângere fiind pe 27 iulie, cu Oţelul.
Gălăţenii s-au impus atunci cu 2-1.