Moldovenii s-au desprins pe tabelă
Duelul dintre Universitatea Cluj și FC Botoșani este programat ACUM în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 13 din SuperLiga.
Partida poate fi urmărită în direct la Digi Sport 1 și aplicația digisport.ro.
Este un duel între revelațiile ultimelor două sezoane din România. Dacă Universitatea Cluj a impresionat în ediția precedentă și a fost lider mai multe etape, acum este rândul celor de la FC Botoșani.
Trupa lui Leo Grozavu este pe primul în România, la egalitate de puncte cu Rapid, 25. De cealaltă parte, Universitatea Cluj ocupă poziția cu numărul 10.
„Ca importanță, (partida) nu e mai importantă decât alta. Va fi foarte, foarte dificil. Venim și după aceste două săptămâni de întrerupere, ne-am mai ieșit din ritm, dar sper să nu se vadă la momentul începerii jocului. Vreau ca băieții să-și facă bine treaba pe teren. La final, vedem ce arată tabela.
Întâlnim o echipă de tradiție, cu un antrenor cu experiență, cu jucători valoroși.
Trebuie să fim peste sută la sută, dacă dorim să facem un rezultat pozitiv. Băieții sunt în regulă, normal. Relaxarea e pe undeva normală, trebuie să mai fie și dispoziție bună, s-au pregătit bine în aceste două săptămâni.
Ca atitudine, m-au mulțumit", a declarat Grozavu.