Nicușor Dan cere responsabilitate urgentă
O nouă tragedie a lovit în această dimineață, 17 octombrie, Capitala. O explozie de proporții a zguduit liniștea cartierului Rahova. Au fost înregistrate pagube considerabile, trei oameni și-au pierdut viața, iar alți 17 au fost răniți. În urma celor întâmplate, Nicușor Dan, președintele României, cere grăbirea anchetei și pedepsirea vinovaților.
Explozia extrem de puternică a avut loc în dimineața zilei de vineri, 17 octombrie, într-un bloc de 8 etaje din cartierul Rahova, sectorul 5 din București. Două etaje ale clădirii au fost efectiv distruse, iar feroneriile din apropiere, precum și geamurile unor clase de curs ale unui liceu din apropiere (Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”) au fost spulberate din cauza deflagrației violente.
Acum, o anchetă amplă este în desfășurare și se caută vinovații. În urma celor întâmplate, președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție. Acesta s-a referit la explozia produsă ca la o „tragedie cutremurătoare” care nu trebuia să se întâmple. De asemenea, a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.
Nicușor Dan a mai punctat că „este revoltător și inadmisibil” ca siguranța cetățenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenței sau a unor decizii iresponsabile. În acest context, președintele a cerut urgentarea anchetei și pedepsirea vinovaților. Nicușor Dan spune că nu mai este loc „pentru explicații sterile sau pasarea responsabilității”.
„Explozia produsă astăzi într-un bloc de pe Calea Rahovei din București este o tragedie cutremurătoare care nu trebuia să se întâmple. Gândurile mele se îndreaptă către cei răniți, către familiile îndoliate și către toți cei care trec acum prin clipe teribile. Este revoltător și inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranța cetățenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenței sau a unor decizii iresponsabile. Cer asumarea responsabilității de către toți cei implicați, indiferent că vorbim despre instituții publice sau firme private. Cei care au știut și nu au acționat, cei care au permis, prin inacțiune sau neglijență, ca acest lanț de greșeli să culmineze cu moarte și distrugere, trebuie să răspundă. Am solicitat instituțiilor responsabile să comunice toate datele relevante pe măsură ce le obțin. Nu putem aștepta ani de zile pentru o anchetă care să se încheie în uitare. Cetățenii României așteaptă adevărul și acțiuni concrete. Datele preliminare indică deja că această tragedie putea fi prevenită. Tocmai de aceea, nu mai e loc pentru explicații sterile sau pasarea responsabilității. Verificarea instalațiilor de gaze, a centralelor și a echipamentelor nu este un act birocratic. Este o obligație legală și face diferența dintre viață și moarte”, a transmis Nicușor Dan.
La ce oră a fost oprit gazul care alimenta blocul din Rahova, de fapt, și când au revenit locuitorii cu telefoane disperate către Distrigaz. Calvarul de la Colectiv se repetă și după explozia din Rahova. Cine acuză: „Nu s-a făcut nimic în cei 10 ani”.
Explozia produsă în Cartierul Rahova a stârnit un val de indignare în rândul românilor, care acuză statul și instituțiile implicate că nu au luat măsuri concrete pentru a proteja cetățenii. Tragedia putea fi prevenită, spun oamenii, în condițiile în care existau semnale clare de pericol, iar autoritățile – de la ANRE la Distrigaz – par să fi reacționat insuficient sau cu întârziere.
Explozia a scos la iveală nereguli grave în modul în care autoritățile și companiile private au gestionat situația. Locatarii povestesc că mirosul puternic de gaze se simțea de zile și că au sunat disperati la 112, la Distrigaz și la firmele autorizate să verifice instalațiile. În ciuda acestor semnale, tragedia s-a produs, ducând la moartea a trei persoane.
Pe Facebook și Reddit, cetățenii au criticat dur modul în care s-a intervenit: „Deci vine echipa Distrigaz, taie gazul, pune sigiliu ȘI ATÂT? Și cine ar trebui să găsească unde sunt scurgerile? Cine ar trebui să repare fisurile? Locatarii? Punem sigiliu și plecăm? (…) Încă un Colectiv pentru care nu va fi nimeni de vină. Mor oameni, dar măcar s-a pus sigiliu”, a scris expertul Doru Șupeală, potrivit Adevarul. Internautul care a relatat pe Reddit a explicat că procedura „sigiliu – firmă privată – verificare reluare - alimentare” generează costuri foarte mari și timpi morți, în timp ce riscurile pentru locatari rămân.
Economistul Andrei Caramitru a atras atenția că responsabilitatea este și a statului, dar și a oamenilor care respectă reguli de siguranță insuficient implementate. Declarațiile locatarilor contrazic informațiile oficiale: o firmă recomandată de Distrigaz a venit joi seara, a rupt sigiliul și a dat drumul la robinetul de gaz fără să verifice apartamentele, cerând ulterior 1.500 de lei pentru intervenție. A doua zi, nu s-a mai prezentat nimeni, iar blocul a explodat la ora 9:07. „Am sunat inclusiv la 112, mirosul de gaze era insuportabil și ne temeam pentru viețile noastre. Nimeni nu a venit la timp să rezolve problema”, a declarat un locatar.
Distrigaz și ANRE par să ofere versiuni diferite ale evenimentelor care au dus la tragedia din Rahova, ceea ce a generat confuzie și nemulțumire în rândul publicului. Divergențele dintre datele comunicate de compania privată și cele prezentate de instituția de stat ridică semne de întrebare privind modul în care s-a gestionat situația. Potrivit ANRE, pe 16 octombrie, în urma unei sesizări, operatorul de distribuție Distrigaz a sistat alimentarea cu gaze și a sigilat electrovalva de la blocul afectat. Această măsură a fost menită să prevină orice pericol imediat pentru locatari, însă a fost doar o etapă a intervenției, iar problemele nu au fost complet remediate. În dimineața zilei următoare, pe 17 octombrie, echipajul Distrigaz a constatat că sigiliul pus anterior fusese rupt. La scurt timp după această constatare, a avut loc explozia care a dus la moartea a trei persoane, evidențiind întârzierile și deficiențele din procedurile de intervenție și monitorizare. Distrigaz susține că echipele au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei și au constatat sigiliul rupt. Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că pompierii închiseseră alimentarea cu gaz înainte de sosirea reprezentanților Distrigaz. Oamenii acuză că procedurile actuale pun locatarii în pericol: firmele autorizate lucrează doar după ce se plătesc sume mari, iar sigiliile sunt rupte fără verificări complete, generând riscuri majore. Se reclamă un lanț de complicități între firme private și angajați ai companiilor, dar și lipsa unui control real din partea autorităților.
Primăria Capitalei și echipele DGASMB au intervenit rapid pentru a sprijini locatarii: