Investigații și asistență pentru victime
Ancheta poliției privind explozia de la blocul din Rahova este îngreunată din cauza riscului major de prăbușire a etajelor superioare ale clădirii afectate. Deflagrația puternică a provocat moartea a trei femei și rănirea altor 15 persoane, internate în spital.
Anchetatorii se confruntă cu dificultăți în desfășurarea cercetării la locul exploziei, deoarece etajele superioare ale clădirii afectate prezintă un risc major de prăbușire.
„Nici acum nu putem să intrăm în zona afectată de deflagrație, este foarte instabilă, însă folosim drone pentru a realiza fotografii și a putea fi vizionată zona din exterior”, a declarat comisarul șef de la Criminalistică, Alexandru Poroșanu.
El a subliniat că cercetarea va dura, având în vedere avariile substanțiale ale blocului.
Până în prezent, între 20 și 30 de persoane au fost audiate. Printre acestea se numără locatari, martori care au auzit explozia și persoane internate în spital.
Ancheta analizează atât ipoteza unei defecțiuni tehnice (posibil un echipament care nu a funcționat în parametri normali), cât și cea a unei culpe umane.
„Ceea ce vă putem spune este că a fost o explozie în urma unei acumulări de gaze, cauzele şi dinamica acestei explozii urmează să le stabilim ulterior. De asemenea, urmează să stabilim ulterior eventuale participaţii”, a declarat chestorul de Poliţie Gheorghe Cristian, şeful Direcţiei de Investigaţii criminale.
Măsurile o să le stabilim după ce o să terminăm cercetarea la faţa locului.
„Este foarte important să vedem ce o să găsim sus, să vedem exact unde este epicentrul exploziei, ce a putut să o genereze şi de ce a fost atât de violentă pentru că, fără doar şi poate, este o explozie violentă”, a arătat Gheorghe Cristian.
Autoritățile au permis accesul temporar în locuințe pentru ca oamenii să își recupereze bani, documente și animale de companie.
După prima noapte de la explozia din Rahova, echipele Primăriei Capitalei și DGASMB continuă să fie prezente în teren, iar la ora actuală s-au făcut liste cu locatarii care așteaptă să intre în locuințe pentru a-și lua lucruri de care au nevoie.
Accesul în scara afectată de explozie este complet interzis, structura clădirii fiind afectată. Situația rămâne sub monitorizare constantă, iar linia de sprijin 021.9524 este activă permanent pentru orice nevoie de ajutor, informații sau cazare, a anunțat primarul Stelian Bujduveanu.
Până în prezent, 286 de persoane au fost evaluate și consiliate psihologic, iar 66 de persoane, dintre care trei copii și 11 vârstnici, sunt cazate în unități hoteliere partenere. Sunt disponibile în total 411 locuri de cazare pentru cei care au nevoie.
Locatarii scării de bloc afectate de explozia produsă în blocul de pe Calea Rahovei vor beneficia de sprijin imediat și pe termen lung din partea Primăriei Capitalei. Oamenii vor primi până la șapte zile de cazare gratuită la hotel.
„Am discutat în această seară, alături de primarul general interimar al Capitalei, cu locatarii scării afectate de explozie. Le mulțumesc încă o dată pentru deschiderea și răbdarea de care dau dovadă și îi asigurăm de întregul nostru sprijin pentru a depăși această perioadă dificilă”, a anunțat prefectul Capitalei, Andrei Nistor, pe Facebook.
Toți locatarii vor primi până la șapte zile de cazare gratuită la hotel, iar fiecare persoană din locuințele afectate va beneficia de un ajutor financiar de 1.500 de lei, pentru a acoperi nevoile urgente.
„După finalizarea anchetei, vom analiza posibilitatea ca locatarii din scările neafectate direct de explozie să se poată întoarce în siguranță în locuințele lor”, a anunțat prefectul Capitalei, Andrei Nistor.
Prefectul a mai adăugat că „primăria va asigura punerea în siguranță a clădirii”, iar în funcție de expertiza privind integritatea imobilului, „vor fi analizate variantele de consolidare”.
Relocarea se va face pe întreaga perioadă în care imobilul este considerat disfuncțional, asigurându-se condiții decente de trai.
Primăria Capitalei va acoperi chiriile din fondurile de rezervă, iar în ședință extraordinară de urgență municipalitatea a alocat 2,9 milioane de lei pentru toate cheltuielile necesare sprijinirii celor afectați.
„Sunt trei modalităţi de relocare, agreate cu toată lumea în această seară, pentru etapa a doua. Etapa 1 s-a încheiat, avem peste 100 de persoane cazate în hotelurile din municipiul Bucureşti. Etapa a doua înseamnă trei variante: fie vor alege şi vor opta la o chirie de pe piaţa liberă, într-un grafic şi într-o grilă pe care am aprobat-o în Consiliul General, fie vor alege să funcţioneze în apartamentele puse la dispoziţie de organizaţiile non-guvernamentale de profil, care sunt de mare ajutor în această perioadă, fie vor opta pentru un apartament din fondul propriu al Primăriei Capitalei sau al primăriilor de Sector”, a declarat primarul interimar Stelian Bujduveanu,
Primăria va asigura punerea în siguranță a clădirii, iar Administrația Străzilor București, cu sprijinul Companiei Municipale Parking București și sub coordonarea Poliției, va ridica și depozita temporar mașinile avariate până la finalizarea procedurilor legale.
În urma exploziei devastatoare de vineri dimineață, 17 octombrie, dintr-un bloc din cartierul Rahova, din Capitală, trei femei au murit, iar alte 15 persoane au fost rănite.
Dintre acestea, 7 au fost externate, iar un bărbat a fost transferat la un spital din Austria.