Situația critică după explozie
Explozia rahova: reprezintă subiectul principal al acestui articol. Distrigaz Sud Rețele a transmis, vineri, o reacție oficială în urma exploziei devastatoare produse dimineață într-un bloc de locuințe de pe Calea Rahovei. Compania confirmă că alimentarea cu gaze fusese oprită cu o zi înainte de tragedie, după ce locatarii au reclamat miros puternic de gaz, iar sigiliul de pe robinetul de branșament a fost găsit rupt la momentul deflagrației.
„În data de 16 octombrie, în jurul orei 07:08, în Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele s-a primit o sesizare despre existența mirosului de gaze în imobilul de la adresa menționată mai sus. Echipele de intervenție ale companiei s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezența gazului natural în respectiva scară și au luat ca măsură de siguranță sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigilând robinetul de branșament la ora 09:18, în aceeași zi de 16 octombrie, în conformitate cu legislația în vigoare”, a transmis operatorul.
Compania precizează că, vineri dimineață, la ora 08:44, a fost primită o nouă sesizare privind mirosul de gaze la același imobil.
„Echipele de intervenție ale companiei au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei. În același timp, au ajuns la fața locului și pompierii, iar agentul de intervenție al Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă”, a mai precizat compania.
Explozia, produsă vineri dimineață într-un bloc cu opt etaje din cartierul Rahova, a distrus două etaje și a provocat moartea a trei persoane, printre care o femeie însărcinată, și rănirea altor 13 locatari. Autoritățile investighează în prezent cauzele exacte ale deflagrației, în timp ce imobilul a fost declarat cu risc major de colaps.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa în explozia din Rahova, printre care o femeie însărcinată. Alte 13 persoane au fost rănite. Deflagrația a distrus mai multe apartamente și a afectat grav structura blocului.
În urma tragediei, pe reţelele sociale au apărut imagini cu o discuție între un pompier și un angajat Distrigaz:
Angajat Distrigaz: Am venit să ajutăm, nu să...şi am cerut la toţi: “spuneţi-ne ce vreţi. Asta a fost”
Angajat Distrigaz: Distrigazul
Pompier: Tu iei legătura şi-mi opreşti zona asta de gaz
Angajat Distrigaz: Este oprită, zona asta e oprită de ieri
Pompier: Păi, de când e oprită?
Angajat Distrigaz: De ieri după masă.
Angajat Distrigaz: Că au fost pierderi. Deci toate astea sunt oprite.
Trei oameni au murit şi 13 sunt internaţi. Printre cei care şi-au pierdut viaţa este şi o femeie gravidă. Trei etaje ale unui bloc cu 8 nivele au fost afectate de o deflagraţie care s-a produs la ora 09:07.
Echipele de intervenție ale Distrigaz Sud au sistat, joi, alimentarea cu gaze a blocului din Rahova unde a avut loc explozia, iar robinetul de branșament a fost sigilat, însă, vineri dimineața, în urma unei noi sesizări privind miros de gaze, au constatat că sigiliul fusese rupt, a transmis compania.
"În ceea ce privește derularea evenimentelor din zilele premergătoare deflagrației din strada Vicina, nr. 1, blocul 32, scara 2, din sectorul 5 al municipiului București, aducem următoarele precizări: în data de 16 octombrie, în jurul orei 07:08, în Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele s-a primit o sesizare despre existența mirosului de gaze în imobilul de la adresa menționată mai sus. Echipele de intervenție ale companiei s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezența gazului natural în respectiva scară și au luat ca măsură de siguranță sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigilând robinetul de branșament la ora 09:18, în aceeași zi de 16 octombrie, în conformitate cu legislația în vigoare. În dimineața zilei de 17 octombrie 2025, ora 08:44, Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele a fost sesizat din nou, cu privire la prezența unui miros de gaze naturale la același imobil. Echipele de intervenție ale companiei au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei. În același timp, au ajuns la fața locului și pompierii, iar agentul de intervenție al Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă", explică reprezentanții companiei. Deflagraţia s-a produs vineri la ora 09:07.
După explozia devastatoare din Rahova, care a distrus două etaje ale unui bloc și a provocat moartea a trei persoane, Distrigaz Sud Rețele a oprit alimentarea cu gaze pentru peste 1.000 de locuințe din zonă, pentru a asigura siguranța intervențiilor. ANRE desfășoară o anchetă privind respectarea procedurilor de intervenție.
Peste 1.000 de consumatori casnici din Sectorul 5 al Capitalei au rămas fără gaze naturale în urma exploziei puternice produse vineri dimineață într-un bloc de locuințe din cartierul Rahova.
Decizia de sistare a fost luată de Distrigaz Sud Rețele, care a explicat că măsura este una de siguranță, necesară pentru protejarea populației și pentru ca echipele de intervenție să poată acționa fără riscuri în zona afectată.
„Pentru a pune în siguranţă consumatorii din respectivul perimetru şi a permite echipelor de salvatori să intervină în condiţii de siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă, astăzi, 17 octombrie 2025, începând cu ora 11:53”, au anunțat reprezentanții companiei.
Potrivit datelor oficiale, sunt afectați aproximativ 1.086 de clienți casnici care locuiesc pe străzile Malcoci, Oltina, Pecineaga, Slt. Popa, Popina, Pricopan, Rahovei, Sălaj și Vicina, din Sectorul 5.
Distrigaz a precizat că reluarea alimentării cu gaze naturale este estimată pentru sâmbătă seară, în jurul orei 18:30, cu excepția imobilelor direct afectate de explozie, unde alimentarea va fi reluată abia după finalizarea anchetei autorităților.
Compania le cere locuitorilor să fie prudenți la reluarea serviciului:
„Dacă simțiți miros de gaze, apelați imediat numerele de urgență 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, aerisiți încăperea, nu acționați întrerupătoare și nu folosiți aparate electrice. Închideți robinetul de alimentare, dacă este posibil”, a transmis Distrigaz.
Explozie Rahova. Sursa foto: ISU
Deflagrația a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 9:30, la un bloc de opt etaje situat pe strada Petre Isprirescu, lângă Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”.
Impactul a fost uriaș: două etaje au fost distruse, iar fațada blocului s-a prăbușit parțial. Trei persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite, unele cu arsuri severe și traumatisme multiple.
Liceul Bolintineanu, aflat în apropiere, a fost de asemenea afectat de suflul exploziei, motiv pentru care elevii și profesorii au fost evacuați de urgență.
În zona afectată intervin echipe ISU București-Ilfov, DSU, Poliția Română și Jandarmeria, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. Zona este survolată de o dronă ISU pentru evaluarea din aer a pagubelor structurale.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că blocul nu mai poate fi locuit, existând risc major de colaps.
„Cei de la ISC au dat deja primul verdict: blocul este cu risc de prăbușire. Zona a fost evacuată complet, iar accesul va fi restricționat până la o decizie finală”, a precizat Arafat.
Primăria Capitalei a anunțat că locuitorii evacuați vor fi cazați temporar în locuințe de necesitate, iar în cazul în care acestea nu vor fi suficiente, municipalitatea va plăti chirii pentru familiile afectate.
În urma tragediei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat declanșarea unui control urgent la Distrigaz Sud Rețele și la firmele care au efectuat verificările echipamentelor pe gaz din imobilul distrus.
Potrivit comunicatului transmis de ANRE, alimentarea cu gaze fusese sistată joi, 16 octombrie, în urma unei sesizări privind o posibilă defecțiune. Operatorul a acționat de la distanță electrovalva și a sigilat instalația.
Însă vineri dimineață, în urma unei noi sesizări, echipa de intervenție a constatat că sigiliul fusese rupt, la ora aproximativă 09:30.
„La scurt timp după această constatare a avut loc explozia”, se arată în raportul preliminar.
Președintele ANRE, George Niculescu, a dispus ca echipele de control să verifice în detaliu procedurile operatorului și eventualele încălcări ale normelor de siguranță.