Un nou caz de violență domestică
Femicide vulcan: reprezintă subiectul principal al acestui articol. Un braşovean de 40 de ani este cercetat, în stare de arest preventiv, pentru violenţă în familie sub forma omorului calificat, după ce şi-ar fi înjunghiat concubina în noaptea de marţi spre miercuri, 14-15 octombrie, în locuinţa comună din comuna Vulcan.
Bărbatul este recidivist. "Din cercetările efectuate până în prezent de procuror, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Braşov - Serviciul de investigaţii criminale, a rezultat că, în noaptea de 14/15 octombrie, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, a suprimat viaţa concubinei sale, în vârstă de 30 de ani, cu un cuţit găsit la faţa locului, în locuinţa comună din localitatea Vulcan", se arată, joi, 16 octombrie, într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Potrivit sursei citate, bărbatul este recidivist, el fiind condamnat, în urmă cu 10 ani, pentru tentativă la omor calificat, precum şi pentru alte infracţiuni cu violenţă şi contra patrimoniului. La momentul crimei, el se afla în stare de recidivă postcondamnatorie ca urmare a condamnării pentru o infracţiune de furt calificat, se arată în comunicatul de presă.
Bărbatul a fost reţinut la scurt timp după crimă, iar ulterior, în cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov a emis pe numele acestuia mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.
Crima a fost comisă noaptea, în locuința celor doi din comuna Vulcan. Arma crimei a fost găsită la fața locului. Nu se știe de la ce a pornit conflictul între cei doi, însă apropiații povestesc că aveau o relație marcată de probleme și scandaluri. Bărbatul de 40 de ani era extrem de gelos. Lucra în Germania, venea și pleca, iar atunci când se afla acasă părea mereu pus pe ceartă. Victima s-ar fi plâns că a amenințat-o cu moartea, însă n-a cerut ajutor. Potrivit anchetatorilor, individul a mai fost condamnat pentru tentativă de omor calificat, în 2005, apoi pentru tâlhărie și furt. Ca amănunt care descrie starea ei de spirit, cu numai câteva zile înainte de a fi ucisă, femeia s-ar fi dus la magazinul din sat și a cerut o cafea. Atât a spus, „să fie mai dulce, că viața oricum e amară".
După tragedie, autoritățile urmează să decidă ce se va întâmpla cu cei trei copii ai femeii.