Lideri internaționali se reunesc în Egipt
Lideri din peste 20 de ţări vor participa luni la "summitul de pace" din Gaza, care va avea loc în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de la Marea Roşie. Summitul va finaliza acordul care vizează încetarea războiului Israelului din Gaza, conform news.ro.
Reuniunea va fi prezidată de preşedintele SUA, Donald Trump, şi de preşedintele egiptean, Abdel Fatah al-Sisi. The Guardian enumeră câţiva dintre ceilalţi lideri care sunt aşteptaţi să participe: Preşedintele Franţei: Emmanuel Macron, Preşedintele Turciei: Recep Tayyip Erdoğan, Prim-ministrul Regatului Unit: Keir Starmer, Prim-ministrul Spaniei: Pedro Sánchez, Prim-ministrul italian: Giorgia Meloni, Preşedintele Consiliului European: Antonio Costa, Secretarul general al ONU: António Guterres, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.
Conform Axios, este de aşteptat să participe şi lideri sau miniştri de externe din Germania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Arabia Saudită, Pakistan şi Indonezia.
Nu este clar dacă prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu va participa la summit, în timp ce Hamas a confirmat că nu va lua parte. Ministerul egiptean de Externe a afirmat duminică într-o nouă declaraţie că la summit se aşteaptă semnarea unui "document care să pună capăt războiului din Fâşia Gaza", afirmând că reuniunea este "istorică". Summitul are ca scop inaugurarea "unui nou capitol de pace şi securitate ... şi alinarea suferinţei poporului palestinian" din Gaza, a afirmat acesta.
Duminică, armistiţiul dintre Israel şi Hamas este respectat pentru a treia zi consecutiv în Gaza, înaintea eliberării preconizate a ostaticilor israelieni şi a deţinuţilor palestinieni şi a discursului preşedintelui american Donald Trump în faţa parlamentului israelian. Mii de palestinieni au continuat să se îndrepte spre nord, către oraşul Gaza, ţinta atacurilor israeliene din ultimele două luni, în speranţa că armistiţiul va pune capăt războiului.
Donald Trump și președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi vor prezida luni, la Sharm el-Sheikh, un summit internațional pentru a discuta propunerea președintelui american de a pune capăt războiului Israelului împotriva Gazei. La întâlnire vor participa lideri din peste 20 de țări, a anunțat președinția egipteană într-un comunicat.
Scopul acesteia va fi "încheierea războiului din Fâșia Gaza, intensificarea eforturilor pentru realizarea păcii și stabilității în Orientul Mijlociu și inaugurarea unei noi ere de securitate și stabilitate regională", se arată în comunicat. Președintele Statelor Unite va sosi în jurul orei 9:00, ora locală (06:00 GMT), iar primul lucru pe care îl va face va fi să se întâlnească cu familiile prizonierilor.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, și prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, au confirmat că vor participa la summit, alături de Giorgia Meloni din Italia și Pedro Sanchez din Spania. Președintele francez Emmanuel Macron și-a confirmat, de asemenea, participarea, scrie Al Jazeera.
Nu a fost clar imediat dacă premierul israelian Benjamin Netanyahu sau vreun reprezentant al grupării palestiniene Hamas vor participa. Anunțul vine în contextul în care zeci de mii de palestinieni s-au îndreptat spre nord, de-a lungul coastei Gazei, pe jos, cu mașina și cu căruța, spre casele lor abandonate și în mare parte distruse din Fâșie, în timp ce armistițiul dintre Israel și Hamas părea să se mențină.
Trupele israeliene s-au retras parțial în prima fază a acordului negociat de SUA, încheiat săptămâna aceasta pentru a pune capăt războiului Israelului împotriva Gazei, care a ucis peste 67.000 de oameni și a lăsat în ruine o mare parte din enclava afectată de foamete.
Hani Mahmoud, reporterul Al Jazeera din orașul Gaza, a declarat că încetarea focului "a pus capăt unei forme de violență, dar lupta continuă."