LIVE Alegeri parlamentare în Cehia, la umbra Rusiei: Partidul magnatului populist Andrej Babiš conduce cu aproape 39%, la numărarea a 33% din secțiile închise / Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala – 19,66% / Votul continuă / Riscul intrării țării în clubul ”select” al Ungariei și Slovaciei

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 7 minute

Pe scurt

The Czech Republic is holding crucial parliamentary elections with populist Andrej Babiš leading with nearly 39% of the vote. The elections could reshape the country's political landscape, with potential conflicts with the EU and implications for support for Ukraine. Voter turnout was reported at 70%.

EN

Brief

Czech parliamentary elections are underway with Andrej Babiš's party leading. The elections are significant for the country's future, as they may lead to increased populism and potential conflicts with the EU. Voter turnout is high, and results are being closely watched.

LIVE Alegeri parlamentare în Cehia, la umbra Rusiei: Partidul magnatului populist Andrej Babiš conduce cu aproape 39%, la numărarea a 33% din secțiile închise / Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala – 19,66% / Votul continuă / Riscul intrării țării în clubul ”select” al Ungariei și Slovaciei
Sursa foto: default

Electoral stakes and implications

Cehii au fost chemați vineri și sâmbătă la urne pentru ai alege pe cei 200 de deputați ai camerei inferioare a Parlamentului de la Praga. Alegerile sunt cruciale pentru parcursul țării, iar viitorul guvern va fi format fie de magnatul populist de dreapta Andrej Babis (partidul ANO – Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți), fie de actualul premier cu orientare pro-europeană Petr Fiala și coaliția politică SPOLU (centru-dreapta). Prezența la vot sâmbătă după-amiază era de 70% (ora 16:00 a României). Votul continuă.

UPDATE 16:50 Babis, om de afaceri miliardar, a fost inculpat și în martie 2022 pentru că a „ajutat” în 2007 la scoaterea fermei „Cuibul de barză” din holdingul său Agrofert (cu afaceri în industria alimentară, chimică şi media) pentru a obţine subvenţii europene de două milioane de euro rezervate IMM-urilor. Prim-ministru din 2017 până în 2021, Andrej Babis a negat orice faptă ilegală, calificând procesul drept unul „politic”, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor la care este de aşteptat să candideze. Politicianul în vârstă de 68 de ani – nr. 5 pe lista celor mai bogaţi cehi, potrivit revistei Forbes – apare ca acuzat în acest proces alături de fosta sa asistentă Jana Nagyova.

UPDATE 16:46 În acest moment există probabilitatea ca stânga, Stačilo (”A fost destul”), să nu fie reprezentată în viitorul parlament ceh:

UPDATE 16:45 Procesul de corupție în care Babis e acuzat că două dintre firmele lui au primit 82 de milioane de euro în timp ce el era ministru de Finanțe a început în septembrie 2022 într-un tribunal din Praga. Vezi detalii aici. UPDATE 16:36 În 2019 cehii au protestat masiv în stradă și au mărit presiunea asupra conducătorului oligarh al țării de la acea vreme, Andrej Babiš, pentru ca el să demisioneze. Premierul declara atunci că ”nu e impresionat” de protestele oamenilor. Vezi detalii aici.

UPDATE 16:34 În decembrie 2018, Comisia Europeană a descoperit un conflict de interese în cazul fostului prim-ministru ceh Andrej Babis, astăzi favorit în sondaje. Două dintre firmele lui Andrej Babis au primit 82 de milioane de euro în 2017, când acesta era ministru de Finanțe. Vezi detalii aici.

UPDATE 16:00 Conform Europa Liberă, la alegeri participă 26 de partide, dar numai opt au șanse reale de a trece pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament, conform sondajelor din 28 septembrie. Printre acestea se numără: De asemenea, se află la limita accesului în Parlament partide mai mici, precum Stačilo! (Destul!), de extremă stânga, sau un partid care promovează drepturile automobiliștilor, care ar putea influența formarea guvernului dacă depășesc pragul de 5%.

știrea inițială

Alegătorii din Republica Cehă se vor prezenta la urne vineri şi sâmbătă, în ceea ce protagoniştii şi analiştii descriu drept un scrutin parlamentar crucial, care ar putea duce la ciocniri cu UE pe teme de la migraţie la politica climatică. Votul va fi urmărit îndeaproape la Bruxelles, care analizează cu nervozitate posibilitatea existenţei unui al treilea agitator anti-UE în Europa Centrală, alături de Ungaria şi Slovacia, cu implicaţii potenţiale asupra sprijinului blocului european pentru Ucraina, transmite News.ro. Cehii vor înlătura probabil de la putere guvernul de centru-dreapta în alegerile legislative, sondajele favorizând revenirea la putere a miliardarului populist Andrej Babis, care promite creşteri salariale şi stimularea creşterii economice, reducând în acelaşi timp ajutorul acordat Ucrainei, scrie Reuters. Schimbarea ar stimula tabăra populistă anti-imigraţie din Europa şi ar putea complica consensul cu privire la politicile climatice ale UE. Cehii au avut de suferit de pe urma creşterii inflaţiei după pandemie şi invazia Rusiei în Ucraina şi s-au recuperat lent după una dintre cele mai grave scăderi ale veniturilor reale din Europa. Acest lucru rămâne în mintea alegătorilor şi afectează popularitatea coaliţiei Spolu a prim-ministrului Petr Fiala şi a aliaţilor săi liberali din guvern, care s-au concentrat pe reducerea deficitului bugetar. Dar cehii sunt obişnuiţi cu schimbările – niciun guvern în funcţie nu a câştigat un al doilea mandat din 1996. Babis este un aliat al lui Viktor Orban din Ungaria în grupul „Patrioţii pentru Europa” din Parlamentul European şi a adoptat o poziţie ambivalentă cu privire la ajutorul acordat Ucrainei, îndepărtându-se de guvernul Fiala, care a adoptat rapid o poziţie fermă de sprijinire a Kievului după atacul Rusiei din 2022. Deşi au donat mai puţin decât alţii din punct de vedere financiar, cehii au fost printre primii care au dat ucrainenilor tancuri şi vehicule de luptă şi au înfiinţat „Iniţiativa cehă”, reunind oameni de afaceri şi oficiali din domeniul apărării pentru a găsi milioane de proiectile de artilerie în întreaga lume pentru Kiev, cu finanţare din partea ţărilor occidentale. Babis promite să pună capăt acestui proiect, spunând că este prea scump şi că doreşte ca NATO şi UE să se ocupe de Ucraina. „Nu avem bani aici pentru poporul nostru. Programul nostru vizează o viaţă mai bună pentru cetăţenii cehi… Nu suntem în Ucraina”, a declarat Babis, în vârstă de 71 de ani, într-o dezbatere care a avut loc miercuri la televiziunea CNN Prima News. Partidul ANO nu are aliațiI și vrea să guverneze singur. Partidul său ANO este de aşteptat să câştige peste 30% din voturi, cu aproximativ 10 puncte procentuale mai mult decât coaliţia Spolu a lui Fiala, dar chiar şi cu un mic aliat numit Motocicliştii, probabil că nu va avea majoritatea în camera inferioară a parlamentului, care are 200 de locuri. Relaţiile tensionate ale ANO cu Spolu şi aliaţii săi înseamnă că partidul lui Babis ar putea avea nevoie în parlament de sprijinul unor partide marginale anti-UE şi anti-NATO, SPD de extremă dreapta şi Stacilo! de extremă stânga, pentru a forma cabinetul său dintr-un singur partid, aşa cum preferă omul de afaceri. Babis respinge orice demersuri în direcţia ieşirii din UE sau NATO, inclusiv solicitările de organizare a unor referendumuri, contracarând acuzaţiile actualului guvern că va devia ţara de la cursul său democratic pro-occidental. „Această campanie de intimidare va speria mulţi alegători, dar este păcat, deoarece nu se bazează pe adevăr”, a declarat Martin Klihavec, un antreprenor care votează ANO. „Sub guvernul anterior al lui Babis, eram mai bine”, spune antreprenorul. Babis trebuie să depăşească şi alte obstacole pentru a deveni prim-ministru. În calitate de proprietar al unui imperiu chimic şi alimentar, el trebuie să găsească o modalitate de a se conforma legilor privind conflictul de interese. De asemenea, el se confruntă cu un proces pentru acuzaţii de fraudă, legate de obţinerea unor subvenţii UE în urmă cu mai bine de 15 ani, acuzaţii pe care le neagă. Pe de altă parte, Spolu şi aliaţii săi ar putea păstra majoritatea dacă unele partide mici obţin mai puţin de 5% din voturi, pragul necesar pentru a intra în parlament, un scenariu care i-a ajutat la ultimele alegeri, dar care este puţin probabil să se repete, potrivit sondajelor. Secţiile de votare vor fi deschise vineri de la ora 14:00 (15:00, ora României) până la ora 22:00 şi sâmbătă de la ora 8:00 până la ora 14:00, iar rezultatele sunt aşteptate sâmbătă după-amiază.

știre în curs de actualizare