Impactul vântului puternic în București și Ilfov
Vântul puternic a făcut prăpăd pe străzile din București, noaptea trecută. Zeci de autoturisme au fost avariate și distruse de arborii căzuți. Mai multe cabluri au fost rupte, iar unele din construcții au ajuns avariate. ISU B-IF a intervenit de urgență pe străzi, pentru a îndepărta arborii smulși de vântul puternic. Intervenții au loc și în județul Ilfov, la această oră.
De joi seară până vineri dimineața (noaptea de 2 spre 3 octombrie 2025), pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit pentru a îndepărta efectele provocate de vântul puternic. Nu mai puțin de 23 de mașini au fost avariate, în București. Până vineri dimineața, au fost gestionate 36 de intervenții în Capitală.
„Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate pe durata codului portocaliu, intensificări puternice ale vântului, în perioada 02.10.2025, ora 20:00 – 03.10.2025, ora 06:00, pompierii ISU B-IF au gestionat 36 de intervenții în București și Ilfov, astfel:
Intervenții au loc și în județul Ilfov, acolo unde mai mulți arbori au căzut pe carosabil sau pe mașini.
„Localitatea Măgurele, județul Ilfov, strada Atomiștilor – elemente de construcție desprinse – Strada Novaci – copac care stă să cadă – Aleea Călinești – copac căzut pe carosabil – Strada Resița – copac căzut pe autoturism – Localitatea Corbeanca, județul Ilfov, strada Primăverii – copac căzut pe carosabil”, transmite ISU B-IF.
Potrivit meteorologilor, municipiul București se va afla sub incidența unei avertizări meteorologice cod portocaliu ce vizează intensificări puternice ale vântului, până la ora 23:00.
Prognoză Meteorologică pentru intervalul 03.10.2025, ora 10:00 – 04.10.2025, ora 10:00: Vremea se va menține închisă, vântoasă și deosebit de rece. Va continua să plouă, însemnat cantitativ (25…40 l/mp). Vântul va avea intensificări, mai susținute pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze de 70…90 km/h. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.
Pompierii de la ISU București-Ilfov au avut, de joi seară până vineri dimineață, 36 de intervenții pentru a îndepărta efectele provocate de vântul puternic. Cele mai multe - 27 - dintre acestea au fost pentru a îndepărta copaci căzuți, care au avariat 23 de autoturisme.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate pe durata codului portocaliu, intensificări puternice ale vântului, pompierii ISU B-IF au gestionat, până vineri dimineață, 36 de intervenții în București și Ilfov.
Dintre acestea, 28 au fost în București: 20 pentru copaci căzuți (în urma cărora au fost avariate 23 de autoturisme), 3 pentru elemente de construcție desprinse și 5 pentru cabluri electrice afectate.
Celelalte opt intervenții au fost în Ilfov: 7 pentru copaci căzuți și una pentru element de construcție desprins.
Vineri dimineață, se intervine în localitatea Măgurele, județul Ilfov, strada Atomului - elemente de construcție desprinse, strada Novaci - copac care stă să cadă, Aleea Călinești - copac căzut pe carosabil, strada Reșița - copac căzut pe autoturism, localitatea Corbeanca, județul Ilfov, strada Primăverii - copac căzut pe carosabil.
Meteorologii anunță că, până sâmbătă dimineață, vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.500 de metri.
De joi seară, județele Olt și Dolj se vor afla sub Cod roșu de ploi abundente, cantitățile de apă urmând să ajungă la 100-110 litri pe metrul pătrat, în timp ce alte județe din jumătatea de sud a țării vor fi sub Coduri portocaliu și galben de ploi. Totodată, va fi Cod galben de vânt puternic în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și în sudul Moldovei, nouă județe și Capitala fiind sub avertizare Cod portocaliu.
Alte avertizări Cod galben și portocaliu de ninsori vizează estul Carpaților Meridionali și Carpații de Curbură, respectiv zona de munte a județelor Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov.