Controverse la Spitalul „Sf. Maria” din Iași
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, miercuri, că nu exclude noi demiteri în cazul deceselor de la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi, transmite Agerpres.
„Pe lângă sancţiunile pe care le-am impus deja, în cadrul DSP Iaşi, de exemplu, sau în cadrul unităţii sanitare, nu exclud noi demiteri”, a declarat ministrul, la finalul unei vizite efectuate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.
El a adăugat că raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat, întocmit în urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”, va fi finalizat „cel mai probabil” în cursul zilei de miercuri, când ar urma să facă publice şi primele concluzii.
Alexandru Rogobete a vizitat, miercuri, Spitalul de Pediatrie din Piteşti, declarându-se mulţumit de calitatea serviciilor medicale oferite şi de investiţiile realizate în unitatea medicală.
„Discutăm aici de un spital de pediatrie care la finalul anului rămâne cu fonduri, excedent bugetar, ceea ce arată un management excepţional şi o utilizare corectă atât a resurselor umane, cât şi a resurselor financiare”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Şase copii care au fost internaţi la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi au murit în ultimele zile, fiind infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens.
Ministerul Sănătăţii a dispus crearea unei Celule de criză formate din Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Iaşi.
Ministrul Sănătăţii anunţa, pe 29 septembrie, măsuri „ferme şi concrete” pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor nosocomiale, el arătând că tragedia de la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din nerespectarea protocoalelor şi reacţia întârziată a instituţiilor.
„Am dispus demiterea conducerii DSP Iaşi şi am solicitat preşedintelui CJ Iaşi schimbarea managerului spitalului, din cauza reacţiei întârziate şi a lipsei grave de coordonare administrative şi procedurale”, a scris ministrul pe Facebook.
Plângere la Parchet în cazul micuților decedați la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iași: ”Avem acolo 10 copii care au murit din cauza unor bacterii nosocomiale, nu 7”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunţat miercuri, 1 octombrie, că la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi au murit zece copii, nu şapte, din cauza infecţiilor nosocomiale, pentru că a mai fost un focar de Klebsiella în luna iunie. El a precizat că va face plângere penală la Parchetul General pentru ca procurorii să stabilească cu precizie cauza morţii acestor copii.
”În fiecare zi aflăm lucruri oribile despre ce s-a întâmplat la Spitalul Sfânta Maria. Vreau să repet pentru opinia publică şi să corectez o informaţie. Avem acolo zece copii care au murit din cauza unor bacterii nosocomiale, nu şapte. Din luna iunie a mai avut un focar acolo de Klebsiella, o bacterie foarte puternică, foarte toxică, care a luat viaţa altor copii. Pe vremea aceea director medical era aceeaşi doamnă care a ajuns apoi manager.
Mor nişte copii în condiţii suspecte pe secţia ATI şi directorul medical este premiat să fie manager. În iunie mor copiii, în luna iulie această doamnă este premiată şi pusă manager. După ce mai mor încă şapte copii, aceeaşi doamnă nu este eliminată complet din structura de conducere a spitalului, ci este repusă în funcţia de director medical”, a declarat, miercuri, Emanuel Ungureanu.
El a mai anunţat că va depune plângere penală împotriva conducerii unităţii medicale.
”Mâine, la prima oră voi depune o plângere penală împotriva conducerii Spitalului Sfânta Maria pentru grave fapte de abuz în serviciu care sunt documentate într-un raport al Curţii de Conturi din decembrie 2024. Vorbim despre achiziţii de echipamente de materiale sanitare, care, atenţie, au fost reclamate inclusiv de medici din spital.
Un medic din spital face plângere că sunt anumite catetere folosite la copii care au o calitate slabă. Tot în raportul Curţii de Contori scrie despre faptul că conducerea spitalului din anul 2024 a refuzat să angajeze personal de curăţenie şi a preferat să achiziţioneze la suprapreţ servicii de curăţenie interne şi externe cu o firmă care a venit de fiecare dată de la partid”, a transmis deputatul USR.
De asemenea, el a mai afirmat că procurorii trebuie să afle care a fost cauza morţii acestor copii.
”Mâine dimineaţă voi face o plângere la Parchetul General pentru ca procurorii să stabilească cu precizie care este cauza morţii acestor copii. Vorbim de abuz în serviciu, de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave sau alte fapte penale pe care le vor descoperi procurorii.
De ce nu avem instituţii ale statului care să ne fi spus deja care sunt vinovaţii este o întrebare la care trebuie să răspundă şi Ministerul Sănătăţii, trebuie să răspundă şi Consiliul Judeţean Iaşi, pentru că de câteva zile bâjbâim în priviţa vinovaţilor pentru moartea repet, nu a şapte copii, ci a zece, pentru că este al doilea focar major confirmat pe aceeaşi secţie ATI la interval de şase luni”, a mai declarat Emanuel Ungureanu.
Revoltător: Spitalul din Iași unde au murit 7 copii a primit bani prin PNRR pentru combaterea infecțiilor nosocomiale
Caută Caută Spitalul „Sf. Maria” din Iași, unde șapte copii au murit din cauza unei infecții nosocomiale, a primit prin PNRR cinci milioane de euro pentru aparatură modernă și un laborator de microbiologie, deși fusese deja reabilitat cu alte fonduri europene. Conform unui material publicat de Europa Liberă România, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, locul unde șapte copii au murit după infectarea cu bacteria Serratia marcescens, a primit prin PNRR cinci milioane de euro pentru dotări menite să reducă infecțiile nosocomiale. Articolul explică faptul că Programul „Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, finanțat prin PNRR, s-a încheiat în 2024 și a avut un buget național de 150 de milioane de euro. Fondurile din acest program au fost alocate pentru aparatură și investiții în spitale, cu scopul de a limita răspândirea bacteriilor periculoase. Printre beneficiari s-a numărat și Spitalul „Sf. Maria” din Iași, cel mai mare spital pediatric din Moldova. Instituția a primit 25,8 milioane de lei, adică aproximativ cinci milioane de euro. Din acești bani s-au cumpărat aparate de ultimă generație și s-a deschis un laborator nou de microbiologie. De asemenea, clădirea spitalului fusese complet reabilitată între 2019 și 2023, cu investiții de peste 130 de milioane de lei, majoritatea provenind din fonduri europene. Spitalul a organizat patru licitații pentru dotări medicale. Contractele s-au finalizat în 2024, dar o parte dintre echipamente au ajuns în spital abia în 2025. Printre achiziții se numără: un sistem automat de determinare a concentrației minime inhibitorii pentru fungi, cu inoculare automată și reactivi incluși, evaluat la aproape 100.000 de euro un sistem digital pentru monitorizarea igienei mâinilor, cu valoare de 600.000 de lei, care conține un aparat cu lampă UV pentru verificarea dezinfectării corecte *„Este un dispozitiv special pentru mâini, după ce se dau cu o soluție, mâinile se pun în dispozitiv și se vede dacă mai sunt bacterii. Fiecare aparat are intrucțiuni de folosire”, a explicat Marinela Frunză de la compania B Braun, furnizorul echipamentului.* „Este un dispozitiv special pentru mâini, după ce se dau cu o soluție, mâinile se pun în dispozitiv și se vede dacă mai sunt bacterii. Fiecare aparat are intrucțiuni de folosire”, a explicat Marinela Frunză de la compania B Braun, furnizorul echipamentului. Tot prin acest program, spitalul a cumpărat un laborator complet de microbiologie, evaluat la aproape 7 milioane de lei, și un sistem informatic pentru digitalizarea a 44 de posturi ATI, achiziție de aproximativ două milioane de euro. Pentru context la acest caz, șase copii internați la secția de Reanimare a Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași au murit recent, după ce au fost infectați cu bacteria Serratia, a scris 7iasi.ro. De asemenea, un alt copil a murit ulterior la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Potrivit unor surse medicale, și el era infectat cu aceeași bacterie. Conducerea Spitalului „Grigore Alexandrescu” a confirmat că bebelușul a fost transferat de la aceeași unitate medicală din Iași. În urma scandalului, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a demis-o pe managera spitalului, Cătălina Ionescu. Ea a rămas însă director medical, funcție obținută prin concurs înainte de numirea ca manager. Poliția a deschis apoi o anchetă penală pentru acest caz.
Spitalul a primit o amendă de 50.000 de lei, iar epidemiologul și un medic ATI câte 10.000 de lei.