Finalizarea lucrărilor pentru Magistrala 6
Compania Metrorex a anunțat, marți, că a fost finalizat al doilea segment de tunel dintre viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa. Tronsonul are o lungime de 900 de metri, conform informațiilor transmise de News.ro. "Metrorex S.A. informează că scutul de foraj «Sfânta Ana» a finalizat și cel de al doilea segment de tunel între viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa. Primul segment a fost executat de TBM «Sfânta Maria»", a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Pe 18 august a.c. a fost străpuns peretele viitoarei stații de metrou Aeroport Băneasa, marcând un progres semnificativ în realizarea acestui proiect. Utilajul de foraj «Sfânta Ana» a început execuția tunelului între viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa, spre direcția 1 Mai, pe 28 mai 2025. Utilajul are o lungime de 105 metri, cântărește aproximativ 600 de tone, iar scutul de foraj are un diametru de aproximativ 6,60 metri, conform comunicatului oficial emis de Metrorex. Segmentul de tunel subteran realizat pe Linia 1 de TBM „Sfânta Ana” are o lungime de 900 de metri excavați, pe care sunt montate 600 de inele de tunel. Potrivit sursei citate, cele două utilaje gigant, TBM „Sfânta Maria” și TBM „Sfânta Ana”, își vor continua drumul subteran, după o etapă tehnică obligatorie de mentenanță, urmând să excaveze tunelul cu lungime totală de 6,6 km, pe care se vor construi cele șase stații și șase interstații ale aliniamentului Magistralei 6, Secțiunea SUD, 1 Mai – Tokyo. "Ne bucurăm că cele două utilaje de foraj țin pasul cu planificarea prevăzută pentru realizarea structurii de rezistență pentru Secțiunea SUD a viitoarei Magistrale 6 de metrou. Așa cum cele două nume ocrotitoare pe care le poartă, Sfânta Maria și Sfânta Ana, se însoțesc mereu în conlucrarea spirituală, cele două utilaje TBM lucrează susținut împreună pentru a îndeplini obiectivele noastre de extindere a rețelei de metrou. Acest proiect major de infrastructură urbană oferă satisfacții pe măsura efortului depus pentru îndeplinirea lui și ne dorim ca și de acum înainte să putem raporta cifre de progres eficiente, iar realizările din teren să fie constant conforme cu planificările contractuale. Cu dorința expresă ca ritmul lucrărilor să avanseze ca și până acum, le reamintim călătorilor că ne preocupăm continuu să le oferim condiții îmbunătățite semnificativ de transport public, pentru un viitor sustenabil și pentru un grad crescut de mobilitate a populației”, a afirmat Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex. Împreună cu constructorul desemnat pentru execuția contractului „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1. – 1 Mai-Tokyo”, Asocierea ALSIM ALARKO – MAKYOL, și cu Supervizorul proiectului, Asocierea PADECO Co., Ltd. – ORIENTAL CONSULTANTS GLOBAL Co., Ltd. – METROUL S.A., Metrorex S.A marchează astăzi încă o etapă îndeplinită pentru Secțiunea SUD, într-un proiect important implementat prin finanțare de la bugetul de stat și din fonduri externe. Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans-european.