Bolojan detaliază rectificarea bugetară
Rectificarea de buget pe anul 2025 "va fi aprobată miercuri sau joi" iar pe baza acesteia vor fi asigurați și banii necesari pentru plata pensiilor și a salariilor, până la finalul anului 2025, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Șeful Executivului a făcut aceste precizări în seara de 29 septembrie 2025, într-o emisiune la postul Digi 24. Deși s-au furnizat bani pentru pensii și salarii, "nu au fost luați bani de la investiții", a precizat Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, pe primele șase luni ale anului 2025 (deci înainte ca el să preia funcția de premier), cheltuielile pentru salarii au fost mai mari decât cele estimate inițial.
"Măsurile de reducere a cheltuielilor nu fac efecte de pe o zi pe alta, ci peste două luni, peste trei luni, peste patru luni. Unele sunt contestate, trebuie să se pronunțe Curtea Constituțională. Efectele se vor vedea anul viitor", a explicat premierul.
Pe de altă parte, "acum, pe componenta de taxe, nu mai trebuie să luăm măsuri de creștere a taxelor dar trebuie să luăm măsuri de colectare a acestor taxe", a subliniat premierul. "Nu creșterea de taxe este problema. Acum, problema este reducerea cheltuielilor", a explicat Ilie Bolojan. Premierul și-a reafirmat dorința de a reduce, din administrația publică, 13.000 de posturi ocupate. "Avem peste 3000 de UAT. Acolo, cea mai mare parte a cheltuielilor sunt cheltuieli cu personalul - de la 70 la sută până la sută la sută. În 90 la sută din primăriile din România, cea mai mare parte a cheltuielilor sunt cheltuielile de personal. Este anormal să vii să ceri bani de la guvern - bani pe care nu-i mai avem - în timp ce tu ai excedent de personal. Acești oameni în plus, care nu justifică performanța, înseamnă o reducere de cheltuieli", a explicat premierul.
Prin aplicarea acestor măsuri, la finalul anului 2025, deficitul bugetar va fi 8,4 la sută din PIB, a promis premierul Bolojan. Premierul a mai spus că, până în anul 2026, România va absorbi 10 miliarde de euro de la UE. Premierul Ilie Bolojan a declarat că majorările recente de taxe au adus venituri suplimentare la bugetul de stat, însă, în prezent, accentul trebuie pus pe colectarea eficientă a taxelor existente și pe disciplina cheltuielilor publice, și nu pe noi creșteri fiscale.
Acesta a precizat că efectele reducerilor de cheltuieli nu se văd imediat. „Dar măsurile de reducere de cheltuieli, atunci când sunt luate, nu au efecte de pe zi pe alta. Se văd peste două luni, peste trei luni, peste patru luni de zile, pentru că e nevoie de adoptare de legi, e nevoie de timp de dezbatere, este nevoie de transparență decizională, e nevoie de publicare, unele sunt contestate… Deci toate aceste reduceri de cheltuieli se văd de anul viitor și trebuie să le susținem în continuare, în așa fel încât să ne echilibrăm cheltuielile. Nu ne mai putem permite să cheltuim ceea ce nu avem."
Referitor la deficitul de 8,4% din acest an, Bolojan a explicat impactul asupra economiei. „Gândiți-vă că acest deficit de 8,4% înseamnă 159 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă 32 de miliarde de euro. Deci România anul acesta a cheltuit cu 32 de miliarde de euro mai mult decât a încasat. Gândiți-vă că asta înseamnă bani împrumutați, asta înseamnă dobânzi pe care statul român le plătește, care sunt achitate din taxele pe care le colectăm de la cetățeni și asta ce înseamnă de fapt? Înseamnă mult mai puține investiții și lucruri pe care le văd românii."
Premierul a detaliat că o parte semnificativă a rectificării bugetare este destinată acoperirii dobânzilor, ceea ce limitează investițiile în infrastructură și proiecte strategice, inclusiv autostrăzi și alte lucrări majore. „O parte din această alocare către Ministerul de Finanțe de la această rectificare înseamnă plus 12 miliarde pe cheltuielile cu dobânzile. Gândiți-vă că dobânzile anul acesta ne costă peste 50 de miliarde de lei. Deci aproape 11 miliarde de euro. 11 miliarde de euro înseamnă valoarea autostrăzii Moldovei, București și până la Pașcani.”
În final, Bolojan a subliniat că accentul guvernului trebuie să fie pe disciplină fiscală, colectarea eficientă a taxelor și combaterea evaziunii fiscale, pentru a evita noi dezechilibre și a asigura stabilitatea economică.
„Acum, pe componenta de taxe, unde nu mai trebuie să luăm măsuri de creștere a taxelor, trebuie să ne încasăm aceste taxe, să toată lumea care are de plătit trebuie să înțeleagă că trebuie să contribuie cu aceste taxe la bugetul de stat, să luptăm împotriva fraudelor, a evaziunii fiscale, să controlăm prețurile de transfer în așa fel încât toate companiile care fac afaceri în România să plătească impozite aici și, în mod evident, să ne reducem cheltuielile.