Cea mai mare mobilizare de până acum
Până la ora 18:00 (ora Moldovei), la secțiile de votare deschise în străinătate au votat 216.000 de alegători, mai mult decât au votat în total în diaspora la alegerile parlamentare din 2021. Se înregistrează, astfel, cea mai mare prezență la urne în diaspora în cadrul unor alegeri parlamentare desfășurate vreodată în Republica Moldova. La alegerile parlamentare din 2021, la secțiile deschise în străinătate au participat, în total, 212.434 de alegători, în timp ce la alegerile legislative din 2019 au participat 76.583 de cetățeni. Astfel, cu câteva ore înainte de închiderea secțiilor de votare, la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 au participat deja mai mulți alegători decât la oricare dintre scrutinele legislative precedente, arată publicația Zdg.
Statele în care s-a înregistrat cea mai mare prezență la urne până la această oră sunt Italia, Germania, România, Franța și Marea Britanie. Aceeași publicație arată faptul că 47.000 de alegători au votat în Găgăuzia până la ora 17:30, conform datelor de la Comisia Electorală Centrală (CEC), ceea ce reprezintă 36,7% din numărul total de votanți.
Cifra este mai mică decât prezența la nivel național, acolo unde, la ora 17:30, s-a înregistrat o prezență la vot de 44,3%, cu puțin peste 1,32 de milioane de alegători. Tot Zdg arată că mai puțin de 4.000 de alegători au votat la alegerile parlamentare în Federația Rusă, până la ora 18:30, ora Republicii Moldova. Astfel, conform informațiilor publicate de Comisia Electorală Centrală, la ora 18:30, 3.717 de persoane și-au exprimat votul în Federația Rusă, unde au fost deschise 2 secții de votare, ambele în orașul Moscova.
În 2021, la parlamentare, în Rusia au votat 6.154 de alegători.